29.10.2011,  16:14:27 | 0 comentarii | 462 vizualizari
Chiar dacă beneficiara în cazul „poştăriţa tâlhărită”, Poşta Română, i-a uitat pe cei doi tineri, / Autorităţile locale petrilene le-au evidenţiat spiritul civic. Unul dintre cei doi tineri este fiul minerului Loghin, decedat în explozia din 2008
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN

Cei doi tineri care i-au ajutat pe poliţiştii din Petrila să rezolve cazul poştăriţei tâlhărite au fost premiaţi simbolic de autorităţi şi li s-a mulţumit în cadru oficial în biroul primarului Păducel.

 

Faptele bune, mai aproape de oameni, continuă la administraţia din Petrila. După ce primarul Ilie Păducel şi părintele Iuga s-au aflat marţi alături de doamna Moşic la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani, la numai două zile, joi, 24 februarie, autorităţile locale şi doi reprezentanţi ai Poliţiei oraşului Petrila s-au aflat, în biroul primarului, faţă în faţă cu cei doi tineri din Petrila care au rezolvat, prin datele furnizate poliţiştilor, cazul poştăriţei tâlhărite. Ei se numesc Gabriel Iftode şi Adrian Constantin Loghin şi locuiesc în Petrila. Trebuie ştiut că Adrian Loghin este fiul unuia dintre minerii-eroi morţi în 2008 în urma exploziei de la mina Petrila. Iată că, după cum se vede, copilul a moştenit caracterul bravului miner şi i-a urmat exemplul de curaj. Åži, la mai bine de doi ani de la nefericitul accident, tânărul se evidenţiază printr-un act de mare caracter. Pe lângă felicitările verbale adresate de oficialităţile locale, cei doi tineri au primit, fiecare, câte o Diplomă de Merit „pentru spirit civic, iniţiativă şi curaj”, iar din partea primarului, viceprimarului şi juristului primăriei au mai primit şi câteo mică sumă de bani, mai mult simbolică. Nu înţelegem nici noi, ca şi toţi cei din Petrila, de ce Poşta Română nu a găsit resurse să-i premieze mult mai substanţial, din moment ce o mare sumă de bani a acestei instituţii a fost recuperată cu sprijinul celor doi. Sărăcie, sărăcie, dar cum pentru alte prostii se găsesc bani, parcă e jenant ce se întâmplă. „Cei doi tineri au fost premiaţi cu câte 100 lei. Simbolic, dar sincer şi din toată inima, din partea primarului Ilie Păducel, a mea şi a secretarului Toma Vărgatu. S-au adresat mulţumiri din partea executivului şi a cnonducerii Poliţiei oraşului Petrila, comisarii Alexandru Scafariu şi Aurel Buruiană fiind alături de noi. Le mulţumim încă o dată şi pe această cale acestor tineri minunaţi ai Petrilei, cu stimă, şi ne-am dori ca ei să reprezinte un model de simţ civic şi moral pentru toţi locuitorii oraşului nostru. Păcat că cei de la Poşta Română nu şi-au manifestat interesul, deşi i-am anunţat prin diverse căi, să fie alături de noi şi de aceşti băieţi în această zi. Cu atât mai mult cu cât, prin sprijinul lor, au recuperat tocmai banii acestei instituţii. Dar nu este prea târziu niciodată şi sper ca cineva de la Direcţia Poştelor să se gândească să-i premieze, mai substanţial, pentru că ei chiar merită”, ne-a declarat viceprimarul Constantin Ramaşcanu.  „Mă bucur că am putut să ne întâlnim cu aceşti tineri minunaţi şi să-i felicităm personal. Avem nevoie de astfel de tineri şi sper ca aceste fapte frumoase să se repete în oraşul nostru. E bine că avem astfel de cetăţeni şi cu asemenea fapte vedem viitorul mai luminos şi mai plin de speranţă. Le mulţumim şi prin intermediul Ziarului Văii Jiului”, a declarat pentru ZVJ primarul Ilie Păducel.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter