29.10.2011,  15:32:14 | 0 comentarii | 500 vizualizari
O picătură de viaţă într-o picătură de apă” / Elevii de la I.G. Duca au ieşit în stradă
de Ziarul Vaii Jiului

 Ziua Mondială a Apei nu a fost omisă de elevii Școlii Europene „I. G. Duca” din Petroşani. Conform directorului Elena Gârjob, elevii de la clasa I, Step by Step, au desfăşurat o serie de activităţi menite să marcheze acest eveniment.

 
În primul rând, sub îndrumarea învăţătoarelor Simona Marinescu şi Anca Stoica, au realizat desene pe tema „Apa - folosim, nu risipim!”. Acestea au fost expuse într-o expoziţie organizată în şcoală. Și, ca tema proiectului să treacă dincolo de zidurile şcolii, la populaţie, elevii au distribuit către locuitorii oraşului fluturaşi, intitulaţi „Jiul - o apă curată”. Au plecat de la sediul nou al şcolii şi au distribuit fluturaşii în faţa primăriei şi în Parcul Carol Schreter. Tot în cadrul programului acestei zile, au fost prezentate texte literare, care scot în evidenţă frumuseţea şi bogăţia acestei resurse naturale a ţării noastre. Aceste demersuri doresc să marcheze hotărârea Organizaţiei Naţiunilor Unite din 22 decembrie 1992, de la Rio de Janeiro, potrivit căreia ziua de 22 martie devine ziua în care toate ţările îşi unesc eforturile pentru a găsi cele mai bune soluţii de a le oferi cetăţenilor o apă cât mai curată. (A.P.)


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter