03.11.2011,  13:45:56 | 0 comentarii | 803 vizualizari
Doru Codrea, şef în cadrul Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Petrila: / „Noi încercăm, şi sper că reuşim, să îi facem pe toţi să nu se simtă chiar atât de singuri, să nu se simtă ca într-un azil, cum era mai demult...”
de Ziarul Vaii Jiului

Reporter: Ce înseamnă pentru dumneavoastră expresia „Cine nu are bătrâni, să-şi cumpere”?
Doru Codrea: E o expresie pe care eu, personal, am avut plăcerea să-i văd importanţa în momentul în care am început această colaborare cu Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Petrila, în iunie 2006.
Am avut plăcerea să cunosc multe persoane în vârstă, cu o experienţă de viaţă extraordinară. Făcusem, la un moment dat, un calcul al vârstei beneficiarilor din centrul nostru şi ajunsesem undeva la peste 3.000 de ani. Mă gândeam dacă aş avea timpul necesar să ascult toate poveştile lor şi lucrurile prin care au trecut şi să pot să învăţ din fiecare. Sunt convins că nu ştiu dacă mi-ar ajunge o viaţă să pot să ascult toate lucrurile astea, dar profit de pe urma aceasta şi când am timp, discut cu dumnealor şi aflu foarte foarte multe despre modul în care se trăia şi modul în care am reuşit noi să trecem peste problemele pe care le-am avut în timp.

Reporter:  Aveţi în centru numai bătrâni singuri sau unii dintre ei încă mai au o familie?

D.C.: Avem aici şi beneficiari care au familie, dar şi beneficiari care sunt singuri. Familia este cel mai important lucru pentru noi toţi şi lucrul acesta se demonstrează chiar şi la beneficiarii noştri, în sensul că noi, deşi le putem oferi aici toate condiţiile la cele mai înalte standarde, atunci când un membru al familiei vine în vizită, e clar, asta e cea mai mare bucurie pe care omul respectiv o are şi se vede şi pe chipul celor care nu au această plăcere. Se vede modul în care ei reacţionează când colegul lor de cameră sau colegul lor de cămin este vizitat de cineva, cum să vă zic, parcă simte că întinereşte. Efectiv, vezi cum chipul lui se luminează. Îl vezi mult mai fericit, parcă uită şi că este bolnav. Nimic nu se compară cu acest lucru. Din păcate, acesta este singurul lucru pe care noi chiar nu avem cum să îl substituim. Orice am încerca să îi oferim beneficiarului, vizita familiei e sfântă.

Reporter: Acum câţiva ani, centrul acesta nu arăta chiar foarte bine. Cât de mult s-a schimbat?

D.C.: Din fericire, am avut norocul să coordonez acest centru chiar din perioada în care au avut loc acele schimbări extraordinare. Aceste modificări sunt, bineînţeles, rodul muncii multor oameni care au făcut tot felul de demersuri prin proiectele pe care le-au înaintat. Åži aici mă refer la foştii conducători ai centrului, care au reuşit să-l modifice la standarde europene. Până la urmă, acest centru îndeplineşte în mare măsură toate standardele cu privire la condiţiile de cazare, la condiţiile de oferire de asistenţă, de hrană şi de tot ceea ce au nevoie beneficiarii noştri. Din punct de vedere al lucrărilor de modernizare s-au obţinut fonduri europene, fonduri de la consiliul judeţean, sunt foarte mulţi sponsori care au ajutat centrul şi ne-au oferit o parte din mobilier. Centrul este schimbat foarte foarte mult, pavilionul în care sunt cazaţi beneficiarii şi pavilionul administrativ este deja terminat şi urmează să se modernizeze pavilionul în care va fi o nouă spălătorie.

Reporter: Ce găseşte un bătrân când vine în prima zi aici?

D.C.: În primul rând, găseşte un personal foarte serios, foarte deschis, care ştie să abordeze orice fel de persoană. Noi am ştiut cum să abordăm fiecare tip de beneficiar, avem chiar acum în centru persoane care poate nu doreau să vină aici, dar care, până la urmă, s-au obişnuit cu situaţia lor. Ideea este că noi încercăm, şi sper că reuşim, să îi facem pe toţi să nu se simtă chiar atât de singuri, să nu se simtă ca într-un azil, cum era mai demult, să simtă că este un loc în care ei pot să-şi continue viaţa în condiţii foarte bune.

Reporter: Åži cum reuşiţi să îi îndepărtaţi de problemele lor, de singurătatea lor?

D.C.:  Prin anumite activităţi. Pe lângă activităţile de rutină, vedeţi dumneavoastră, încercăm periodic să desfăşurăm tot felul de activităţi prin implicarea unor şcoli sau a altor instituţii din comunitate. Acuma că suntem în preajma sărbătorilor, a fost Ziua Mamei, Mărţişorul, am avut grupuri de copii care au venit şi au oferit tot felul de cadouri. Cu ocazia sărbătorilor pascale, mai mult ca sigur iarăşi vor veni grupuri de copii care vor oferi tot felul de cadouri şi pachete. Avem, periodic, excursii la mănăstirile din zonă. Avem ieşiri cu dumnealor, când vremea ne permite, chiar în zonele verzi din apropiere, pe Cheile Jieţului, de exemplu. Avem activităţi pe care le desfăşurăm aici în centru, referitoare la zilele lor de naştere, nu trece luna ca noi să nu organizăm o mică petrecere, încercăm să le facem mici cadouri. Mai avem şi concursuri sportive la nivelul lor, o carte, o tablă, un şah şi, periodic, organizăm o olimpiadă a centrului, în care tot aşa încercăm să dăm anumite pachete, anumite diplome, le confecţionăm medalii, încercăm să le facem şederea cât mai plăcută şi prin aceste activităţi eu zic că reuşim să îi facem să aibă lucruri la care să se gândească, lucruri cu care să-şi ocupe timpul. Aceste activităţi sunt de fapt nişte activităţi de socializare prin care ei îşi dau seama că nu sunt chiar aşa de singuri.

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter