03.11.2011,  12:37:59 | 0 comentarii | 598 vizualizari
Deocamdată / Castingul pentru lungmetrajul ce se va filma în Vale nu are foarte mulţi pretendenţi
de Alina PIPAN

După cum v-am mai informat, în luna mai în Valea Jiului încep filmările la un lungmetraj produs de Media Pro. Producătorii filmului au venit în primele luni ale acestui an în recunoaştere pentru a alege posibilele locaţii ale viitoarei filmări.
Petroşaniul şi Petrila sunt, în principal, localităţile alese pentru filmarea lungmetrajului „Ceva bun de la viaţă”. În acest sens, producătorii filmului au vorbit cu reprezentanţii administraţiei celor două localităţi.

Echipa de filmare va ajunge în Vale abia la finele acestei luni. Până atunci, se organizează la Casa de Cultură „Ion Dulămiţă”  casting pentru figuraţie. Echipa care se ocupă de acest casting nu a dorit să dea presei detalii referitoare la procedeul de selecţionare a persoanelor ce vor face figuraţie, explicând că Media Pro preferă ca toate procedurile să fie cât mai puţin mediatizate pentru a nu periclita produsul final. Tocmai de aceea, nu au apelat la presă pentru a invita doritorii la castingul pentru figuraţie. În schimb, la mina din Petrila sunt postate anunţuri care invită minerii să participe la această preselecţie. Sâmbătă dimineaţa, la Casa de Cultură doar doi amatori se prezentaseră la preselecţie, semn că prea puţină lume ştie sau vrea să participe la aceste filmări. Cu toate acestea, Daniela, persoana de contact pentru procedura de preselecţie, spunea că echipa lor are metode specifice prin care recrutează figuraţia pentru film. Din câte am aflat, se caută foşti sau actuali mineri, deci bărbaţi de vârsta a doua, femei cu vârsta peste 20 de ani, în niciun caz minori. 

Având în vedere că eforturile deputaţilor de a pune pe tapet nevoile oamenilor din Vale, şi mai ales ale minerilor, nu au prea multe şanse de reuşită, aşteptăm ca măcar regizorii să le exprime prin arta lor. Probabil că vor avea mai mult succes.

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter