03.11.2011,  10:02:12 | 0 comentarii | 538 vizualizari
În Vulcan, / Pensionarii nu au frică, semnează şi mai lasă şi dedicaţia “Jos Guvernu’!”
de Gheorghe OLTEANU

De la mijlocul săptămânii trecute, în fiecare dimineaţă, până la douăzeci de persoane, bărbaţi şi femei în vârstă, vin şi se adună sub prelata terasei Restaurantului CAP din Vulcan. Nu comandă nimic, doar cei mai obosiţi se mai aşează pe câte un scaun.

 

Treaba asta se

petrece, mai exact, începând de joi, 17 iunie. În jurul orei 10:30, apare şi cea pe care o aşteaptă răbdători pensionarii. Este domnişoara Adela Petculescu, secretarul organizaţiei PSD a municipiului Vulcan. Dumneaei şi domnul Marian Coltescu, preşedintele organizaţiei vulcănene a Partidului Social Democrat, au hotărât să răspundă chemării făcute de Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS). Care va da în judecată Statul Român pentru neruşinarea de a le fura bătrânilor 15 la sută din pensii şi salariaţilor un sfert din câştigul lunar.

 

Vine lumea să semneze,

domnişoară Petculescu? am întrebat-o ieri, aproape de 11:00. “Vine, mi-a răspuns dumneaei. De când am început şi până acum am primit adeziunile a peste 800 de persoane. Åži pensionari, şi salariaţi”. În principiu, adeziunile acestea, pe care fundaţia le va folosi ca să tragă statul la socoteală, pot fi date de oricine. Pensionarii trebuie să ştie codul numeric personal şi să lase un număr de telefon. Salariaţii la stat trebuie să spună unde îşi au domiciliul. Există, pe formular, şi o rubrică în care oamenii pot scrie o scurtă dedicaţie. Aici, mai toţi au scris “Jos Guvernu’!” Cine n-a completat rubricile din documentul pe care-l pune la dispoziţie d-ra Adela Petculescu mai are timp s-o facă până joi, 24 iunie. Dumneaei poate fi găsită zilnic în acelaşi loc, sub prelata roşie de la CAP, până în jurul orei 19:30.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter