03.11.2011,  13:46:11 | 0 comentarii | 794 vizualizari
Cu mâinile bătrâne
de Ziarul Vaii Jiului

Când îmbătrânim, trupul începe să ni se degradeze iar mintea să nu-şi mai găsească sinapsele potrivite. Când priveşti un bătrân îl vezi neputincios, de cele mai multe ori cu un baston în mână, şi parcă simţi cum timpul a devenit mult mai rapid pentru el.

Din păcate, bătrâneţea înseamnă şi singurătate, lipsa unei familii care să aibă grijă de tine, să îţi ofere o bătrâneţe liniştită. Iar bătrânii, când ajung singuri sau, mai grav, când familia pur şi simplu vrea să se scape de ei, ajung la azil. Azilul, ca termen tradiţional, este mai mult ca un refugiu, o ultimă staţie înainte de nefiinţă. Dar eu am găsit un loc care schimbă complet acest concept. C.I.A Petrila. Nu, nu are nicio legătură cu C.I.A.-ul american, ci înseamnă Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Petrila. Centrul e chiar lângă parcul din Colonia Brătianu, unde mai demult era fostul azil. Locul ce-l înconjoară este destul de mare, şi îmi părea mai mult ca nişte corpuri dintr-un spital. În faţa porţii negre din fier forjat, găseşti un bileţel care te îndrumă ce să faci dacă nu-ţi răspunde nimeni la sonerie. Când am accesat-o, soneria a funcţionat. „Bună ziua, îl caut pe domnul director.” O mână şi-a făcut apariţia repede, o voce s-a prezentat rapid şi formal. „Doru Codrea, şef centru”. Am rămas puţin surprins pentru că persoana din faţa mea era una foarte tânără, nici prin gând nu mi-ar fi trecut că Doru este şefu’ aici. Am fost poftit în birou. Pereţii plini de poze, cu zâmbete bătrâne dar frumoase, cu mâini tinere şi bătrâne la un loc. „Doreşti ceai sau o cafea?” . Am refuzat politicos. „Eu am ajuns aici la centru, la fix. Adică totul era deja renovat, nu mai era azilul ăla ca o peşteră. Totul era frumos. Iniţial, trebuia să stau maxim două luni aici, până vine cineva cu experienţă. Åži uite aşa, au trecut aproape 4 ani de când sunt aici. Vreau să-ţi spun că, înainte, aici era mai de grabă un adăpost pentru persoanele în vârstă, dar acum s-a schim wbat totul. Zic asta, nu neapărat din cauza faptului că totul s-a renovat, zic pentru că beneficiarii de aici din centru toţi au un anumit tip de handicap. Asta este criteriul numărul 1 ca să te internezi aici.” 

Am ieşit din biroul lui Doru, care s-a oferit să-mi fie ghidul centrului. Imediat cum am ieşit, am simţit miros de mâncare. „Aici e cantina, după cum vezi, e în acelaşi pavilion cu birourile. Iarna nu-i aducem aici pe bătrânei să mănânce, că au destul de mult de mers. Tot aici organizăm şi mesele festive, petrecerile sau întâlnirile cu copii.” Sincer să fiu primul lucru care m-a frapat a fost meniul. Pe un carton lipit pe perete, un carton pe care îl găseai mai demult în toate restaurantele de tip comunist, era meniul zilei, care m-a lăsat cu gura apă. „Te uiţi la meniu? Să ştii că toată lumea care ne vizitează ne zice: Dom’ne dar ce meniu bun aveţi aici. Åži aşa e, chiar avem meniu bun.” Doru râde cu poftă, dar eu tot mă gândeam la fasolea cu ciolan. În sala de mese, totul e aranjat de parcă peste câteva minute s-ar da o petrecere. Pereţii sunt frumos împodobiţi cu ghirlande de hârtie. Au chiar şi un televizor. După ce am ieşit din sala de mese, am pornit spre pavilioanele unde stau bătrânii. „Uite, ţine bucata asta de hârtie, pentru că O. va veni să-şi ceară bilet.” Åži aşa a şi fost. Imediat după ce am intrat în pavilion, mi-a apărut în cale un bătrânel mic de statură, înfofolit în haine, deşi în încăpere era cald. O. nu scotea niciun cuvânt. Se uita la mine şi stătea cu mâna întinsă. I-am dat bucata de hârtie şi a plecat la fel de repede cum a venit, doar că mai fericit. Încăperea în care ne aflam era ca un fel de sufragerie unde se adună bătrâneii şi se uită la televizor sau stau de poveşti. Doru a început să-mi facă prezentările. Oamenii în vârstă erau fericiţi că văd şi ei o faţă nouă şi spre surprinderea mea au început să facă glume cu mine. „Ce, mamă dragă, ai venit să stai la noi? Sau ai venit să ne tai lemnele? Să ştii că e bine la noi”, mi-a spus o doamnă îmbrăcată complet în negru. „Avem aici oameni cu poveşti diferite şi extraordinare. De exemplu, uite-te la nea N., a luptat în al doilea război mondial, dar nu de partea noastră. Åži totuşi statul român îl ajută.” Pavilionul unde sunt camerele este sub formă de T. În partea de sus a T-ului se află „sufrageria”, în coada lui fiind dispuse camerele. În fiecare cameră sunt cazaţi câte 3 beneficiari, fiecare cu patul şi dulapul lui. „Aici, în zona asta, avem pe lângă camere şi o sală mică de mese, camera pentru asistenţă medicală şi socială, şi, desigur, camerele unde stau bătrâneii. Mai demult, azilul primea tot felul de ajutoare. Acum, vin mai rar. De exemplu, saltelele le-am primit din Germania. Marea noastră problemă e încălzirea. În pavilionul de sus, unde sunt birourile şi sala de mese, avem încălzire pe gaz. Dar aici, jos, facem încălzirea pe lemne. Îţi dai seama că avem nevoie de lemne tot timpul. Mai primim aşa, din când în când, dar nu ne este de ajuns.” 

Deşi Doru a zâmbit tot timpul, fiind mulţumit că eu am rămas impresionat de fiecare dată când vedeam ceva, aici mi-a dat senzatia că, deşi centrul pare un loc unde toate merg ca pe roate, sunt şi unele impedimente. Dar zâmbetul i-a apărut repede lui „dom’ director”, cum îi spun bătrâneii. În timp ce urcam scările şi ne îndreptam spre ieşirea din centru, am trecut pe lângă o doamnă care era ajutată să meargă. Privirea ei mi-a spus absolut totul. Felul în care se uita la Doru, felul cum îl privea, ca pe omul care are grijă de tine, în momentul în care ai nevoie cel mai mult, ca pe omul care poate să ia locul familiei care întârzie de la vizite, sau şi mai trist, să ia locul familiei care nu mai există. Privirea aceea, care deborda de respect şi de veselie, m-a lăsat cu sufletul împăcat pentru că dacă ai alături de tine un om ca şi Doru, bătrâneţea nu mai este o corvoadă, ci o prelungire binevenită a celei de a doua tinereţi.

 

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter