03.11.2011,  10:54:20 | 0 comentarii | 514 vizualizari
După 20 de ani / Petroşaniul are din nou ştrand
de Alina PIPAN

La finele săptămânii trecute, Istvan Csont şi Zoli Hajdu, patronii Netlog, au inaugurat ştrandul din Petroşani, a cărui realizare a început acum doi ani. Un proiect privat de amploare care, iniţial, era estimat la 700.000 de lei, dar, în final, a ajuns să coste circa 1.100.000 de lei.

La inaugurare au fost invitaţi primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, viceprimarul Claudiu Cornea, cola-boratorii şi presa. După o ceremonie de sfinţire a complexului, panglica inaugurării a fost tăiată de cei doi patroni împreună cu primarul. Acesta din urmă a ţinut să menţioneze importanţa investiţiei. Reamintim faptul că în Petroşani nu a mai funcţionat un ştrand de peste 20 de ani. 

Complexul are o suprafaţă de 4.400 mp şi este format din două bazine, unul destinat copiilor, altul adulţilor, dar cu un singur luciu de apă. Tehnologia de filtrare, epurare, încălzire a apei este electronică. Sistemul a fost adus din străinătate şi este unul dintre cele mai performante existente pe piaţă la momentul actual. Pe lângă cele două bazine, complexul mai este dotat cu  bar, bucătărie, duşuri de exterior, punct sanitar (unde va lucra în permanenţă un medic), vestiar pentru recepţie de 300 mp, cabine de duş, dulăpioare pentru păstrarea hainelor şi, bineînţeles, toalete.

Terasa are o capacitate de 350 de persoane şi este realizată din duşumele de lemn, presărate din loc în loc cu spaţiu verde, şezlonguri şi umbrele pentru protecţia solară. Complexul are în jur de 30 de angajaţi, printre care bucătari, ospătari, salvamar, medic, personal recepţie şi personal pentru curăţenie.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter