29.10.2011,  16:13:50 | 0 comentarii | 478 vizualizari
Știţi la ce, aşa cum vorbeşte lumea, vor fi bune artezienele de pe Bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan? / Ca să-i bage primarul Gheorghe Ile cu capul în ele pe cei care, la vară, vor face insolaţie
de Gheorghe OLTEANU

Este posibil ca vulcănenii care nu ştiu prea multe despre lucrările care se fac pe Bulevardul Mihai Viteazul să sufere un accident vascular sau ceva cu inima dacă, întâmplător, îşi aruncă privirea pe panoul amplasat la capătul dinspre CAP al bulevardului.

 

Asta, fiindcă,

pe panoul acesta, care-i unul din acela care se instalează oriunde s-a deschis un şantier în lucru, scrie, la denumirea şi adresa obiectivului, COMPLEX AQUA LAND - Bazine de înot şi agrement în incinta Stadionului CETATE.

 

Asta a înţeles,

că bulevardul ca deveni un “Tărâm al apelor,” şi persoana care a făcut cunoştinţă cu textul respectiv acum două seri. Persoană care, apoi,  m-a sunat imediat, ca să-mi comunice descoperirea. Însă treaba e că a rămas cu impresia asta, fiindcă, înfricoşat, nu a citit mai departe. Aşa că, noaptea, a avut coşmaruri în care, dintr-un capăt în altul, bulevardul era plin cu apă. Mai ştii? a încercat să se liniştească, de vreme ce auzise că, la mijloc, vor fi plantate fântâni arteziene.

 

Normal,

nu este vorba nici pe departe de aşa ceva. Lucrarea aceasta cărea-i zice Aqua Land s-a făcut în Deva, a început, după cum scrie negru pe alb, în aprilie 2007 şi ar fi urmat să se deruleze de-a lungul a 36 de luni. Lăsând asta la o parte, apare întrebarea firească: unde-i panoul de “Șantier în lucru” pe care erau datoare, ca să nu zic obligate, să-l amplaseze societăţile de construcţii care au câştigat licitaţia pentru realizarea acestui proiect?

 

Panou de pe care, 

aşa impune legea, oamenii ar putea afla date cu privire la denumirea lucrării care se face pe Bulevardul Mihai Viteazul. Apoi, mai departe, numele firmelor de construcţii, numele societăţii care a proiectat această măreaţă lucrare prin care  dispar sute de pomi ornamentali şi zone verzi, pentru a fi înlocuite cu asfalt şi betoane, când va fi terminată şi, desigur, beneficiarul lucrării. Sau, altfel spus, cine a fost de acord cu masacrul pomicol la care, exact în aceste zile, asistă, neputincioşi, vulcănenii.

 

Nu ştiu dacă e modă,

dar, sunt sigur că vă amintiţi, nici primarul Gheorghe Ile nu prea s-a omorât să amplaseze un astfel  de panou pe vremea în care-şi înălţa viloiul de pe strada 1 Mai. Doar după ce a apărut de mai multe ori în ziare a catadicsit şi el să intre în legalitate. Aşadar, nu ar fi rău ca şefii de şantier care şi-au deschis punct de lucru pe Bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan să nu ia exemplul prost al primarului Gheorghe Ile şi să instaleze panoul acela care trebuie neapărat pus. 

Ce vorbeau, 

ieri, pe la amiază, câţiva pensionari, uitându-se cum se defrişează de pomi marginile bulevardului. “Ce-o să facem la vară, când or să fie căldurile de pe lume? Fără pic de umbră, o să ne vină rău şi o să cădem unul după altul”. “Taci, mă, că de-aia face Ile fântânile alea arteziene. Vine şi te bagă repede cu capu-n apă“. Vă asigur că nu-i făcătură gazetărească, iar dialogul este strict autentic.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter