29.10.2011,  14:24:30 | 0 comentarii | 650 vizualizari
Vulcan. Pe strada Preparaţiei / Meseriaşii de la Termocentrala Paroşeni şi-au terminat partea lor de treabă
de Gheorghe OLTEANU

Nu se putea, normal, să nu comenteze cineva din Primăria Vulcan când - tot într-un articol de ziar - am zis că, dacă tot se sapă-n lung strada Preparaţiei, n-ar fi rău să se schimbe conductele de termoficare care merg de la piaţă şi până-n capătul de sus al acestei artere.

 

 

Asta, fiindcă,

explicam atunci, nu-i iarnă în care să nu vină cei de la Uzina Paroşeni şi să sape, ca să caute unde s-a crăpat conducta. Nu mă dau rotund, dar pare-se că ceva efect au avut şi cele scrise atunci, din moment ce s-a hotărât schimbarea celor vechi.

 

De fapt, 

dacă e să socotim ca bun gospodar ce ne credem, însuşi primarul Gheorghe Ile trebuia să spună de la început da, le schimbăm, ce naiba! Pentru că, timp de cinci ani de la terminarea lucrărilor pe strada aceasta, nu-i permis nici măcar să zgârii asfaltul.

 

Acum, că lucrarea-i

terminată, toată lumea s-a liniştit. Nu mai are de ce să sară-n sus nici domnul din blocul de peste drum de piaţă. Acum vreo două luni, bărbatul, dacă nu ştiţi cum e treaba, l-a luat la trei păzeşte pe cineva mare din primărie şi i-a zis că-i face denunţ penal dacă, la iarnă, o să vadă că se sparge pe Preparaţiei. Funcţionarului respectiv nu i-a căzut bine, dar n-a avut ce să facă. În definitiv, era vorba de opinia justificată a unui cetăţean care-şi plăteşte conştiincios şi la timp taxele şi impozitele locale.

 

Echipele de meseriaşi

de la Secţia de Termoficare a SE Paroşeni şi de la Termoserv Paroşeni au montat pavelele de beton peste canalul prin care trec conductele de termoficare şi s-au dus cu lucrul în altă parte. Începând de peste drum de liceu şi până în dreptul magazinului Succes au fost pozaţi 240 de metri de conductă preizolată cu diametrul de 324 de milimetri. 120 de metri pe tur şi 120 de metri  pe retur. Acum băieţii de la Uzina Paroşeni s-au dus la Petroşani, unde e de schimbat un racord. Și, fiindcă merită să le apară numele în ziar, o să spun cum îi cheamă pe fiecare, chiar dacă o fac aici, la sfârşit de articol: Petre Albu, Petru Mit, Mihai Cozma, Gelu Rad, Alexandru Rad, Constantin Pavilenco, Cosmin Olaru, Petre Oprinescu şi Marin Olaru.

 

 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter