29.10.2011,  11:57:43 | 0 comentarii | 673 vizualizari
Personaj de reportaj / Constantin Câmpeanu: “Viaţa mea e un manuscris alandala”
de Ilie PINTEA

Din această săptămână, în fiecare miercuri Ziarul Văii Jiului şi Kapital TV vă propun să (re)descoperiţi oameni pe care poate îi cunoaşteţi sau pe lângă care treceţi în fiecare zi fără să-i luaţi în seamă, priviţi din altă perspectivă. La “Personaj de reportaj” veţi afla poveşti care mai de care despre iluştri necunoscuţi sau despre celebrităţile zilei, puse în faţa privitorilor în cel mai gustat gen publicistic din toate timpurile: reportajul.

 

Primul personaj al acestei serii nu putea fi decât Constantin Câmpeanu, şi asta din motive sentimentale: cu mulţi ani în urmă realizam o emisiune dedicată artiştilor din Vale, şi primul - într-un documentar filmat ca la carte de Silviu Morogan - a fost Constantin Câmpeanu, cred că întâiul dintre boemi pe care am avut plăcerea să îl cunosc.

Nu ştiu cum să vi-l prezint pe Câmpeanu, zis Bădia, zis Hannibal, zis Cel din Ceaţă: ar fi prea puţin să vă spun despre el că e poet, şi nu unul oarecare, că e un excelent sculptor, că pictează şi că, mai nou, a schimbat pensula cu mouse-ul şi a învăţat de unul singur cum să învârtă vectorii până îi transformă în chipuri, umbre şi ce mai vrea el. Ar fi prea general să vă spun că e artist, şi vorbă degeaba ar fi să zic despre el, asemeni unui alt prieten, că e un om în timpul vieţii lui. Mai bine vă las pe voi să descoperiţi ce e cu Constantin Câmpeanu, şi dacă vă place personajul îi puteţi face cinste cu o cafea. Sau nu.

De Câmpeanu auzisem mai demult de la tata, care îmi povestea că la Depou e un ciudat care sculptează tot felul de chestii, şi care umblă după crengi îmbârligate, cărora le dă un rost şi un nume. Am dat de el şi de Mircea Andraş la cafeneaua unde şi acum ne mai întâlnim, am băut un rom împreună şi-am căscat gura la poveştile lui, un amestec de filosofie, poezie şi vorbe-n vânt care mă fascina.

Aşa l-am regăsit pe Constantin Câmpeanu, la aceeaşi cafenea, cu câteva zile în urmă, numai că, de ceva vreme, e mai tăcut, mai ascuns în sine însuşi, chiar dacă şi-a păstrat intact umorul şi şi-a dat barba jos. L-am stârnit greu la poveşti dar, dacă îl ascultaţi în seara asta, n-o să vă pară rău.

 

Cafeneaua

“Vai de capul nostru, ne întâlnim să pierdem vremea prin cafenea”, mi-a zis Bădia când ne-am aşezat pe terasa cafenelei din centru, căreia i-am rămas consecvenţi, chiar dacă acum nu mai stăm în picioare, iar cafeaua are altă aromă. Pentru mulţi dintre boemi, cafeneaua - oricare ar fi ea - nu e doar un loc de întâlnire, ci şi un spaţiu de lucru. Mircea Andraş, bunăoară, nu putea scrie decât la cafenea, acoperind pagini întregi în zumzetul conversaţiilor şi al ceştilor ciocnite, dar Câmpeanu nu vine la cafenea să scrie. “Sunt cafenele şi cafenele, unde simţi că ai scrie, da’ eu n-am păţit. Pe vremuri scriam la Minerul, cu Mircea… Acum cel mult îmi iau notiţe, le las prin sertare şi uit de ele. Manuscrisele mele sunt aşa împrăştiate, pe foi, pe foiţe, ca şi viaţa mea: viaţa mea-i un manuscris alandala, n-am apucat să-l ordonez”, zicea Câmpeanu, sorbind din cafea, şi poate că avea dreptate… Sau nu.

 

Expoziţiile şi arta digitală

Constantin Câmpeanu e autorul primei expoziţii stradale din Valea Jiului, şi dacă greşesc îi rog pe artiştii nedreptăţiţi să mă corecteze. Se întâmpla cu vreo 14 ani în urmă, prin locurile scurmate acum de buldozerele care se chinuiesc să construiască un Centru mai trainic şi mai frumos, şi parcă văd şi-acum crengile contorsionate, vopsite cu lac, care semănau ba cu un fachir, ba cu un şarpe sau cu un bătrân odihnindu-se. Dacă urmăriţi reportajul din această seară o să auziţi şi o poveste nostimă legată de expoziţia asta, care i-a contrariat pe mulţi, şi veţi afla de la autor cum a învăţat singur, la vârsta la care alţii trăiesc doar ca să aştepte cuponul de pensie, programe complicate de grafică digitală, şi cum îşi transpune viziunile în pixeli. A făcut până acum mai multe expoziţii de grafică digitală, şi m-a uimit complexitatea lucrărilor lui, în care manipulează cu pricepere tot ceea ce poate soft-ul, dar am aflat că acasă, pe pereţii camerei de lucru, are câte o expoziţie de lună. “Le scot, le pun pe perete şi-mi zic: bă Câmpene, faine lucrări! Dup-aia mai lucrez, fac altele şi zic: astea-s vechi, mai faine-s ultimele! Aşa fac câte o expoziţie pe care o văd doar eu, şi n-aş putea să expun lucrările alea, pentru că eu ştiu că sunt vechi. Am impresia că s-au văzut, şi de-aia vreau să vin cu ceva nou, chiar dacă numai eu ştiu treaba asta”.

 

Împărăţia

Dacă vrei să suni la uşa apartamentului său de la ultimul etaj, pe sonerie nu scrie cum îl cheamă pe locatar, ci un enunţ care pun pariu că-i descurajează pe mulţi: Împărăţia. Åži la telefon Câmpeanu răspunde la fel, iar ceea ce poate părea o excentricitate are, de fapt, o explicaţie riguroasă. În camerele lui pline de cărţi, tablouri, sculpturi şi manuscrise, Bădia e stăpânul unei Împărăţii pe care şi-a statornicit-o cu grijă, şi în care am avut privilegiul să mă aflu şi eu pentru scurtă vreme, ca să-i scormonesc prin sertarele cu poezii ori pe sub pat, în căutarea cine ştie cărei schiţe de demult. “În Împărăţie nu stau, în Împărăţie călătoresc. Acolo e pretutindeni. Împărăţia poţi s-o faci unde eşti, dar eu mi-am stabilit un loc”, mi-a zis Câmpeanu, şi cred că e destul ca să vă facă şi pe voi să vă găsiţi propria Împărăţie. Sau nu.

 

Poezia

Când l-am întrebat care-i treaba cu poezia, Câmpeanu mi-a tăiat-o scurt: el nu ştie ce este, el o simte, şi, ca unul care-l ştiu de ceva vreme, pot să vă confirm că aşa e. Alex Åžtefănescu, unul dintre greii criticii literare contemporane, a fost entu­zias­mat de volumul său, “Scrisori din Delira”, iar poemele nepublicate, pe care mi le-a citit în premieră şi pe care le puteţi asculta în seara asta, sunt încă şi mai fru­moase. Poezia lui Constantin Câmpeanu e vie şi adevărată, ţi se cuibăreşte în minte şi-ţi ţine de cald, fără să fie tributară for­me­lor. În versurile lui, Câmpeanu vorbeşte şi de dragoste şi despre el însuşi, dar şi despre durerile roşii şi portocalii ale Patriei, cu firescul unuia care, cu adevărat, simte poezia.

Mi-a rămas în minte un poem pe care îl puteţi asculta la finalul reportajului din această seară, pentru că, în opinia mea, defineşte cel mai bine spiritul prietenului meu, care nu e, aşa cum lasă să se creadă, doar un soldat al poeziei, ci un conducător de oştiri prin împărăţiile ei. 

Acesta e Constantin Câmpeanu, zis Bădia, zis Hannibal, zis Cel din Ceaţă. E omul cu care, poate, aţi împărţit câteva minute de tăcere lângă o ceaşcă de cafea, fără să aveţi habar ce simte, ce scrie, ce visează. Vă las să-l cunoaşteţi mai bine în reportajul din această seară, la ora 18, care sper să vă placă. Sau nu…

 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter