29.10.2011,  14:13:41 | 0 comentarii | 743 vizualizari
Sport. Ultima ora
de Loredana JUGLEA

Meciul devenilor, blocat la casele de pariuri

Mureşul Deva a pierdut „dramatic”, în prelungiri, în faţa pretendentei la promovare FC Bihor, dar îşi păstrează intacte şansele de evitare a retrogradării, pentru că rivala, ACU Arad, a capotat la Severin. Devenii au condus cu 2-1, dar Dîrvaru a fost eliminat şi bihorenii au egalat şi au învins printr-un gol marcat în minutul 94. Partida a fost blocată la unele case de pariuri, fiind considerată suspectă.

Meciul de pe Stadionul „Cetate” a fost animat de cinci goluri, răsturnări de scor, două penalty-uri şi o eliminare. Cu toate acestea, fotbalul a fost de o factură modestă şi fără atribute moderne, deşi miza era mare pentru ambele echipe, iar una dintre combatante este o pretendentă la promovare. 

Antrenorul Mureşului, Constantin Olariu, a fost obligat să trimită în teren o echipă de conjunctură, din care a lipsit căpitanul Horaţiu Sătmar, întrucât, cu o zi înainte de meci ,o parte dintre jucători a reclamat neplata unor prime de joc. Orădenii care stau bine la ... capitolul bani, au profitat de degringolada din tabăra deveană şi au deschis rapid scorul prin Brânză (min. 2). Mureşul a uimit, trecând peste momentul psihologic dificil, şi a întors scorul. Octavian Drăgan (38) a egalat după o centrare de pe banda dreaptă, iar Furdean (55) a adus avantaj pentru deveni punctând dintr-un penalty acordat la un fault asupra lui Drăgan. 

La acest scor, Mureşul s-a transformat radical, de parcă ar fi fost secătuită de energie şi clarviziune de o entitate nepământeană. Bihorenii au ieşit din nou la rampă şi au beneficiat de un penalty, însă Chiş (67) a executat slab şi a ratat. Imediat după lovitura de la 11 metri, Dârvaru (69) a fost eliminat, iar FC Bihor a profitat de superioritatea numerică şi a preluat total controlul partidei. Orădenii au reuşit să egaleze prin Fl. Pop (min. 85) şi şi-au acontat cele trei puncte după lovitura liberă, de la 22 de metri, transformată de Danci în minutul patru al prelungirilor. Seria de gafe comise de jucătorii deveni pe final, când era clar că ACU Arad a pierdut la Severin cu Gaz Metan Craiova, au părut cel puţin „ciudate” şi par să ofere un sâmbure de adevăr deciziei unor case de pariuri care au considerat partida suspectă şi au blocat-o.

 

Mureşul Deva  - FC Bihor Oradea 2-3 (1-1)

Au marcat: Oct. Drăgan (38), Furdean (55 din penalty) / Bârză (2), Fl. Pop (85), Danci (90+4).

Mureşul: Al. Coman - Al. Petresc, Perde (cpt), Dosan, T. Coca - Gonluţ, Al. Dan, Furdean, Oct. Drăgan - Melcea, Dârvaru. Antrenor: Constantin Olariu.

FC Bihor: Pogacsic - Moraru, Muscă (cpt), Oltean, C. Chiş, Mărkuş, A. Florean, Danci, Bârza, R. Lupu, Selagea. Antrenor: Gheorghe Ghiţ.

Arbitru: Sorin Tarcea (Timişoara); Asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti) şi Iulian Szekely (Cluj-Napoca)

 

Fotbal / Liga a II-a, seria vest

Rezultatele etapei 28-a: Unirea Alba Iulia - Politehnica Iaşi 2-0; FCM UTA Arad - FC Silvania 3-0 (la masa verde); Alro Slatina - CSM Rm. Vâlcea 5-0; Mureşul Deva - FC Bihor Oradea 2-3; Petrolul Ploieşti - Dacia Mioveni 3-1; Gaz Metan Craiova - ACU Arad 2-0; Arieşul Turda - Voinţa Sibiu 1-0; FC Argeş Piteşti – a stat.

 

Clasamentul

1.Petrolul Ploieşti 26 17 4 5 44-22 55

2.FC Bihor Oradea 26 16 6 4 39-18 54

3.Dacia Mioveni 26 15 6 5 37-16 51

4.Voinţa Sibiu 26 13 8 5 32-15 47

5.ACSMU Poli Iaşi 26 13 4 9 37-28 43

6.Alro Slatina 26 12 6 8 40-26 42

7.FCM UTA Arad 26 13 6 7 45-33 33

8.Arieşul Turda 26 8 9 9 23-24 33

9.CSM Rm. Vâlcea 26 10 3 13 33-37 33

10.Gaz Metan Craiova 26 8 7 11 34-34 31

11.Unirea Alba Iulia 26 7 5 14 20-34 26

12.Mureşul Deva 27 7 5 15 31-46 26

13.FC Argeş Piteşti 26 7 5 14 24-39 26

14.ACU Arad 26 5 7 14 16-32 22

15.FC Silvania  25 3 1 21 9-60 10

 

FCM UTA Arad - 12 puncte penalizare

Etapa a 29-a, sâmbătă, 28 mai: FC Bihor Oradea - Petrolul Ploieşti; Unirea Alba Iulia  - UTA Arad; FC Silvania - FC Argeş 0-3 (la masa verde); CSM Rm. Vâlcea - Mureşul Deva; Dacia Mioveni  - Gaz Metan Craiova; ACU Arad  - Arieşul Turda; ACSMU Poli Iaşi  - Voinţa Sibiu; ALRO Slatina -stă.

 

Victorie pe burta goală

FC Hunedoara a câştigat cu 3-2 meciul cu lidera virtual promovată, Luceafărul Oradea,  însă succesul  valorează cât o ceapă degerată, întrucât partida era fără miză pentru bihorenii, iar alb-albaştri sunt ieşiţi demult din cursa pentru promovare.

Tensiunile interne de la FC Hunedoara, provocate de întârzierea achitării salariilor, au fost la un pas să le ofere bihorenilor un succes la masa verde. Alb-albaştri au fost convinşi cu greu şi cu puţin timp înainte de startul partidei, chiar de finanţatorul Cornel Ene, să intre pe teren. Nemulţumirile şi neînţelegerile au dispărut ca prin farmec în terenul de joc, pentru că jucătorii alb-albaştrii aveau  nevoie să-şi demonstreze, pentru liniştea lor de fotbalişti, că sunt mai buni decât cei ai liderei. 

Profitând şi de o replică lipsită de nerv a adversarilor, hunedorenii au controlat autoritar primele 60 de minute şi au reuşit să înscrie trei goluri consecutive. Balul a fost deschis de Todea (23) care a punctat cu un un şut din careu sub bara transversală. Acelaşi Todea  (min. 34) a mărit diferenţa la 2-0, transformând un penalty. Scorul la pauză putea fi mai mare, dar „torpilele” expediate de P. Păcurar (39) şi Todea (41) au fost respinse de portarul orădean, Miron. Iureşul ofesniv hunedorean s-a mai concretizat o dată, în repriza secundă, când Paul Păcurar (min. 58) a înscris cu un lob peste portar. Învinşi de două ori acasă în acest retur după ce au condus cu 2-0 (de Unirea Sînnicolau Mare şi FC Timişoara II n.r), hunedorenii au tremurat puţin pentru victorie şi la 3-0. În doar 10 minute, Luceafărul a punctat de două ori prin Roşu (64 din penalty) şi Ianc (75), iar după ce Todea (83) a fost eliminat, pentru un atac violent din spate, situaţia putea să se complice. Cu un om în minus, FC Hunedoara a rezistat totuşi până la capăt şi sepoate mândri cu o victorie de palmares în faţa liderei.

 

FC Hunedoara - Luceafărul Oradea 3-2 (2-0)

C. Moldovan – Samoilă, Tesic, Geacă, Al. Costea (82' R. Cristian) – V. Ilaş, T. Todea, C. Creţu (89' Stanciu), P. Păcurar (82' Vremi) – Șandor (62' Roiu), M. Ilie (cpt.). Antrenor: Ioan Petcu.

Luceafărul: B. Miron – Letan, Magda (35 Tăut), Cura, Muntean (62 Ember) – Fl. Neaga (cpt.), Ghilea (79' Bogdan), Swarczkopf, Ianc – Roşu, Paina (46 Lupaşcu). Antrenor: Florin Farcaş.

Au marcat: Todea (23', 34'-pen.), P. Păcurar (58')/Roşu (58'-pen.), Ianc (58').

Eliminat: T. Todea (83') - „roşu” direct.

Arbitru: Flavius Roşu (Timişoara). Asistenţi: Raul Ghiciulescu şi Călin Cimponeriu (ambii din Lugoj). 

 Stadion „Michael Klein”. Spectatori: 200.

 

Liga a III-a, seria a V-a

Rezultatele etapei a 28-a: 

FC Timişoara II - Gloria Arad 1-0; 

Naţional Sebiş - Millenium Giarmata 1-1; 

CFR Simeria - ACS Recaş 3-1; 

Termo Tr. Severin - FC Școlar Reşiţa 0-3 (la masa verde); 

Becicherecul Mic  - Unirea Sânnicolau Mare 4-1; 

sâmbătă, 21 mai: Autocatania Caransebeş – Bihorul Beiuş 1-1; 

FC Hunedoara  - Luceafărul Oradea 3-2. 

 

Clasamentul

1.Luceafărul Oradea 26 18 5 3 54-20 59

2.ACS Recaş 24 13 4 7 40-29 43

3.CFR Simeria 24 11 9 4 47-19 42

4.FC Hunedoara 24 12 5 7 38-23 41

5.Autocatania Caransebeş 24 11 6 7 31-22 39

6.FC Timişoara II 24 11 5 8 36-30 38

7.Naţional Sebiş 24 9 6 9 22-22 33

8.Unirea Sânnicolau Mare 24 9 5 10 28-30 32

9.Millenium Giarmata 24 8 7 9 35-39 31

10.FC Școlar Reşiţa 25 8 5 12 21-32 29

11.Gloria Arad 25 7 7 11 31-34 28

12.Bihorul Beiuş 24 5 5 14 20-52 20

13.Termo Dr. Tr. Severin 24 5 4 15 18-49 19

14.Becicherecul Mic 24 4 5 15 21-41 17

 

Etapa a 29-a, vineri, 27 mai

FC Timişoara II  -  Naţional Sebiş

Millenium Giarmata  - Becicherecul Mic

Unirea Sânnicolau Mare - Autocatania Caransebeş

Bihorul Beiuş - CFR Simeria

ACS Recaş - Termo Dr. Tr. Severin (3-0 la masa verde)

FC Școlar Reşiţa - FC Hunedoara

Start în forţă la Mondialele de popice

Echipa naţională de popice a României, antrenată de hunedoreanul Marcel Dobrică şi cu Manea Mănel de la Inter Petrila între titulari, s-a impus categoric  în meciul cu Estonia, primul susţinut la Campionatul Mondial de la Sarajevo. Tricolorii au învins cu 8-0 la puncte de meci, cu 19-5 la puncte de set şi cu 3642 – 3367 la popice doborâte. Estonia este considerat cel mai “lejer” adversar din grupa C din care care face parte România. Naţionala noastră mai are nevoie de o victorie în  meciurile cu Austria şi Franţa, pentru a se califica în etapa sferturilor de finală.

 

Club Jiul la a 13-a victorie

Lidera Ligii a IV-a, Club Jiul Petroşani a înregistrat, în etapa de sâmbătă, a 13-a victorie consecutivă în retur şi continuă să fie pe primul loc al clasamentului. Alb-negrii s-au impus în meciul din deplasare cu Minerul Aninoasa cu scorul de 2-0 prin golurile marcate de Ovidiu Popesc şi Gavriluţi. Golgheterul campionatului, Ovidiu Popesc, a ajuns prin golul marcat în partida de la Aninoasa la 38 de reuşite în acest sezon. Atacantul  mai are două goluri pentru a-şi îndeplini obiectivul personal de  a ajunge la 40 de goluri marcate. Cum până la finele sezonului au mai rămas două jocuri, tânărul de 22 de ani are toate şansele să-şi realizeze obiectivul.

 

„Cupa prieteniei” la fotbal

Echipa de fotbal a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara a câştigat „Cupa Prieteniei” după ce a învins în finală formaţia Batalionului 26 Vânători de Munte Brad, cu scorul de 4-1. În finala mică, formaţia ISU Hunedoara a dispus cu scorul de 5-2 de echipa de la Unitatea Militară 01794 Deva.  Echipele participante la competiţie au primit diplome şi medalii, iar formaţia câştigătoare a cucerit trofeul „Cupa Prieteniei”. Cel mai bun portar al competiţiei a fost desemnat  sergent major Cristian Robciuc din echipa IJJ Hunedoara, iar golgeter a fost sergent major Flavius Gocea din echipa ISU Hunedoara. Competiţia s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii, la Orăştie, şi a fost organizată de Asociaţia Sportivă „Streiul” Deva de pe lângă Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara. 

 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter