29.11.2011,  23:15:33 | 0 comentarii | 896 vizualizari
Primul an fără Mircea
de Ilie PINTEA

Pentru comemorarea primului an de când Mircea Andraş ne-a părăsit aş fi vrut să fac un reportaj care să-i fi plăcut şi lui: plin de poante, cu muzici vesele şi cu happy-end. Nu  mi-a ieşit. Toţi cei care l-au evocat în filmul pe care o să-l vedeţi în această seară, de la ora 18, pe KTV, sunt trişti, şi trişti ar fi fost şi ceilalţi prieteni cu care n-am apucat să vorbesc despre Mircea în faţa camerei. Şi Robert Hummel, şi Marian Boboc, şi Nicoleta Bolcă, şi Sorin Oprea sau colegele lui Mircea de la Poştă 

şi-au adus aminte de umorul lui cu tristeţe, pentru că prietenul nostru ne lipseşte. Oricât am povesti întâmplările amuzante pe care le ştim cu Mircea, oricâte epigrame inedite am găsi pe cartoanele cartuşelor de ţigări, ne lipseşte omul cu care ne întâlneam în cafenea ori pe bulevard, prietenul care avea mereu o vorbă de duh ascunsă în barbă şi un teanc de hârtii umplute cu scrisul lui îngrijit.
Pentru mine, Mircea a fost o sursă inepuizabilă de interviuri spumoase, pe care prietenul meu Florin Ionescu - cel care numeşte Valea Jiului o rezervaţie culturală - le mai difuzează şi acum la Radio România. Cu aceeaşi uşurinţă cu care îşi compunea epigramele, Mircea era în stare să vorbească pertinent despre orice, de la politica locală până la Obama şi de la literatură la finanţe, împletind sarcasmul cu observaţiile unui om atent la ce e în jurul său. Nu l-aş putea evoca mai bine decât oferindu-vă două dintre interviurile acestea, în care poetul vorbeşte despre sine, dar şi despre un subiect care ne afectează pe toţi.
 
Mircea Andraş şi literatura de cafenea
Boem prin excelenţă, Mircea scria doar în cafenea, care îi devenise a doua casă, şi aşa l-am şi cunoscut, cu mulţi ani în urmă. Tot în cafenea mi-a acordat şi următorul interviu, în care vorbeşte exact despre literatura de cafenea. La un casetofon se auzea formaţia Albatros, în jurul nostru oamenii vorbeau peste pahare şi Mircea zicea cam aşa:
„Eu nu înţeleg prin a scrie la o cafenea că faci un lucru rău, pentru că spaţiul ăsta nu e impropriu creaţiei, ci dimpotrivă. Părerea mea e că stimulează inspiraţia, imaginaţia şi chiar talentul. Bine, nu e nevoie de o cantitate enormă de băutură, ci atât cât să destindă şi să descopere, să dezlege farmecul acesta al creaţiei. Până deunăzi, mergeam într-o cafenea în care patroana îmi crease un spaţiu de lucru într-o magazie, în cazul în care toate mesele erau pline. Oricum, la masa mea din cafenea aveam un poster pe care scria rezervat şi obişnuiam foarte mult să scriu epigrame pe cartoanele cartuşelor de ţigări. Erau un suport mai neconvenţional, dar dacă nu le luau cei care erau vizaţi - şi de regulă nu le luau, pentru că se topeau din cauza alcoolului, erau luate de această doamnă, care mi le-a redat după trei ani, când se strânseseră vreo patru sute de cartoane, în care erau cam două mii de epigrame, deci o carte întreagă. Bine, nu toate erau reuşite, dar unele erau chiar bune şi s-ar fi putut pierde dacă avea grijă de ele doamna respectivă. 
Cât priveşte partea bahică a cafenelei, eu zic că nu trebuie exagerată. E un stimulent care are farmecul lui, şi poate chiar întregeşte opera artistică, dar asta rămâne de văzut. Sigur că nu e o condiţie necesară. Primii treizeci de ani de creaţie am fost un tip liniştit, care nu puteam să scriu dacă beam. Ei bine, acum nu pot să scriu decât în atmosfera cafenelei: cu cât e gălăgia din jur mai mare, cu atât mă concentrez mai bine. De-abia acuma eu cred că am ajuns în faza dulce a boemiei, atât de vehiculată în literatură, şi sunt convins că lucrul în cafenea îmi îmbogăţeşte scrierile. Eu chiar sunt scriitor de cafenea! Într-un timp scriam acasă, noaptea, dar îţi spun sincer că acum nu scriu decât la Mari Cafe. Spaţiul fiind îngust, gălăgia e mare, muzica se aude, şi aici scriu pagini întregi. Culmea ironiei e că într-o zi doi prieteni de la o masă alăturată se contraziceau, iar eu am intrat în discuţie cu ei scriind în tot acest timp, ca şi când n-aş fi fost acolo.
Ştii ce e ciudat ? Când am scris un întreg volum de versuri într-o singură noapte n-a fost picătură de alcool. Nu pot să-mi explic acea noapte, dar cred că, vorba prietenului meu Câmpeanu, orice carte nu o scrii tu, ci ţi se dă. Mi-aduc aminte că era noaptea de Moş Nicolae, nu eram într-o stare foarte bună şi m-am apucat să pictez. Ei bine, mi-a venit un vers în minte, l-am scris şi pe-al doilea, şi la cinci şi jumătate dimineaţa aveam o carte gata făcută, dar care nu semăna deloc cu stilul meu şi, culmea, n-avea nicio greşeală de ortografie. Cu toate astea, a fost singura carte făcută fără adăugirea bahică a cafenelei. Am toată stima pentru tenacitatea celor care scriu în cafenea. În cafenea se scrie greu, trebuie să ai o putere de concentrare enormă, trebuie să trăieşti viaţa adevărată ca să poţi scrie în cafenea. Aici, în mijlocul oamenilor - buni, răi, cum sunt - e biroul meu de lucru şi îmi place să cred că în felul acesta aduc creaţia în spaţiul public, mai aproape de muritori, cum s-ar spune, şi cafeneaua e un mijloc de a face literatură propriu acestei  arte”.
 
Despre proşti şi prostie
Una despre temele cu care am vorbit cu Mircea Andraş a fost şi asta, pentru că tema unei întregi emisiuni a fost prostia. Mă aşteptam ca Mircea să fie ironic pe acest subiect, dar o să vedeţi că a tratat cu gravitate prostia, vorbind despre ea ca despre ceva aproape iremediabil. De data asta, l-am scos pe Mircea din cafenea, pentru că era o zi frumoasă de primăvară, şi ne-am aşezat pe o bancă sub castanii de lângă Poştă. Pe când vântul răsfira frunzele copacilor şi oamenii îşi întorceau capul spre cei doi bărboşi despărţiţi de un microfon, prietenul meu a început să spună următoarele:
„Prostia o întâlneşti la orice pas, mai mult decât minciuna. Prostia e cea mai de preţ la ora actuală în România. Toată lumea spune să eradicăm birocraţia. Nu, domnilor, trebuie să eradicăm în primul rând prostia, şi asta se face în timp şi cu deplinul acord al celor vizaţi. Şi prostia nu poate să depăşească o anumită barieră, atâta timp cât ţara e săracă, cât timp lumea fură fier vechi ca să aibă ce mânca, cât timp toată lumea se chinuieşte să-şi facă rost de minimul necesar, prostia nu poate fi învinsă. Prostia, de fapt, ţine loc de antidot al acestei stări. Datorită acestei prostii, viaţa ţării, aşa cum e, merge înainte. Ea e bazată în continuare pe credulitate, naivitate şi prostie”.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter