29.11.2011,  23:27:50 | 0 comentarii | 725 vizualizari
Mai buni ca Jiul
de Loredana JUGLEA

CFR Simeria s-a impus cu scorul 2-1 pe terenul formaţiei de pe locul trei, Autocatania Caransebeş, şi a făcut rocada cu ea în clasament. Echipa antrenată de Marius Opric este singura din judeţ care încheie pe podium prima parte a sezonului, chiar în faţa celor două favorite Jiul şi FC Hunedoara. „Suntem pe podium, la doar patru puncte de lidera ACS Recaş, însă se putea şi mai bine. Sunt însă foarte mulţumit de jocul echipei, mai ales de cel arătat în ultimele etape”, a afirmat tehnicianul feroviari­lor. 

“Garnitura feroviară” a prins viteză la finalul turului şi iernează pe podiumul Ligii a III-a. CFR Simeria a urcat, în premieră, pe locul medaliaţilor cu bronz după ce a câştigat fără drept de apel chiar pe terenul arţăgoasei echipe care deţinea locul trei înaintea ultimei etape a turului, Autocatania Caransebeş. Cu experimentaţii D. Dăscălescu, Pepenar şi Lintaru în mare formă în atac, feroviarii au condus cu 1-0, au fost egalaţi (1-1) când mai erau 15 minute de joc, şi au tranşat disputa (2-1) în favoarea lor în ultimele cinci minute. „Am controlat jocul cu autoritate, iar Autocatania a avut maximum două şuturi pe poarta noastră. Am marcat şi în prima repriză, după o lovitură liberă executată de Pepenar, însă golul a fost anulat pentru ofsaid. Scorul a fost deschis de D. Dăscălescu (min. 58 - n.r.), iar după doar două minute Lintaru a avut ocazia de a majora avantajul, însă a luftat de la doar 3-4 metri de poartă. Autocatania a egalat printr-un gol picat din cer (Staicu, min. 76 - n.r), dar băieţii au avut puterea să facă dreptate pe finalul meciului. Pepenar a înscris golul de 2-1, după un un-doi cu Suciu”, a povestit antrenorul Marius Opric.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter