07.12.2011,  23:03:48 | 0 comentarii | 212 vizualizari
Pentru situl Sarmizegetusa, / S-a propus alocarea a peste 100 de miliarde de lei vechi
de Mihaela PETROŞAN

Conform unui comunicat remis presei de către organizaţia judeţeană Hunedoara a PDL, deputatul Viorel Arion alături de colegii săi din Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor şi-a dat votul pentru alocarea a peste 100 de miliarde de lei vechi pentru punerea în valoare a sitului Sarmizegetusa din Munţii Orăştiei.

Marţi, în cadrul şedinţei Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor, a fost adoptat documentul de sinteză privind priorităţile strategice ale Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional pe termen mediu (2012) şi în perspectiva perioadei 2013-2015.
Potrivit acestui document, ministerul va aloca 10.800.000 lei pentru finanţarea cercetării arheologice sistematice, a conservării primare, restaurării şi punerii în valoare a sitului Sarmizegetusa, consi-derat a fi zonă de interes arheologic prioritar.
„Noi considerăm Sarmizegetusa Regia ca fiind capitala spirituală a poporului român. Din păcate, guvernările anterioare nu au reuşit să pună în valoare acest monument istoric excepţional. Ba chiar unii au găsit de cuviinţă să intre cu buldozerul în istoria neamului. Şi aici mă refer explicit la conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara. Iată că, în sfârşit, putem vorbi despre paşi concreţi pentru cercetarea arheologică sistematică şi promovarea locului de unde a început istoria poporului român”, a declarat deputatul Viorel Arion.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


     10 plus 6   = ?  

PROMOVARE

Ultimele Comentarii
Publicitate
Newsletter