12.12.2011,  21:43:39 | 0 comentarii | 1434 vizualizari
Săptămâna trecută, la Casa de Cultură a Studenţilor din Petroşani, / Alexandra Cacovean a bifat a 80-a expoziţie!
de Corneliu BRAN

În urmă cu o săptămână, Casa de Cultură a Studenţilor din Petroşani a fost martora unui eveniment cultural deosebit. Un public numeros a savurat un vernisaj de pictură abstractă şi o lansare de carte, ambele având acelaşi numitor comun: tânăra artist plastic Alexandra Cacovean.

Dacă picturile i-au încântat pe cei prezenţi, mai ales icoanele, o mai veche pasiune a Alexandrei, cartea „Tolba cu Metafore” - Grafostihuri, scrisă de românul american Florentin Smarandache şi de uricăneanul Gheorghe Niculescu, are în cuprinsul ei desene şi schiţe grafice realizate de Alexandra Cacovean. Expoziţia aceasta a fost a 80-a expoziţie personală şi de grup, un fapt foarte rar întâlnit la o tânără domnişoară de nici 14 ani împliniţi.
Elevă la Colegiul Economic „Hermes” - Şcoala Generală nr. 7 Petroşani, în clasa a VII-a B, membră a Asociaţiei Culturale „Iosif Tellmann” din Lupeni, a Asociaţiei Ecologice „Petro Aqua” din Petroşani şi a Asociaţiei Culturale „Les Amis de la France” - Mediateca Francofonă Jean Monnet din Petrila, Alexandra este artistul plastic care pare că nu oboseşte niciodată, an de an cariera artistică fiind vizibil îmbunătăţită cu piese şi expoziţii de o tot mai mare calitate şi originalitate. Trebuie spus că nu doar pictura şi grafica constituie ocupaţiile extraşcolare ale tinerei petroşenence, ci şi latura jurnalistică, de ani buni Alexandra cochetând cu aceasta. „Sunt bucuroasă că am putut realiza această nouă expoziţie şi această lansare de carte, unde eu m-am ocupat de partea grafică, şi le mulţumesc din suflet tuturor celor care au fost alături de mine azi, precum şi tuturor celor care m-au ajutat sau mă ajută în cariera de artist plastic. Promit să nu mă opresc aici”, ne-a declarat Alexandra Cacovean. Şi a avut cui mulţumi, deoarece sala galeriei a fost arhiplină. Alături de artistă au fost prezenţi colegi de clasă şi de şcoală, d-na diriginte Rodica Vincze, părinţi, rude şi prieteni, dar şi profesorul de desen, artist plastic petroşenean Robert Hummel, reprezentanţi ai Asociaţiei „Iosif Tellmann” din Lupeni, preşedintele Asociaţiei „Les Amis de la France” din Petrila, profesorul Ionel Zmău, reprezentanţi ai Asociaţiei „Petro Aqua” Petroşani, printre care domnii Imre Szuhanek şi Ovidiu Rizopol, alţi artişti plastici petroşeneni consacraţi, printre care şi Sorin Oprea, şi, bineînţeles, reprezentanţi ai Casei de Cultură a Studenţilor din Petroşani, pe post de amfitrioni.
„Ca profesor de desen i-am urmărit evoluţia Alexandrei şi talentul ei în mod deosebit. Cred că orice profesor care lucrează cu Alexandra este onorat să aibă un astfel de elev, mai ales că ea este predispusă şi la performanţă, atât din punct de vedere al calităţii desenului, dar şi din punct de vedere al numărului de expoziţii. La ora actuală, Alexandra a ajuns la 80 de expoziţii. Cred că ne depăşeşte nu pe fiecare în parte, ci pe toţi artiştii din Petroşani la un loc. Asta chiar că este o performanţă. Eu îi doresc, în continuare, cât mai multă putere de muncă, un salt calitativ pe măsura înaintării ei în vârstă, pentru că vorbim de un artist tânăr, dar bătrân în branşă deja. O aşteptăm în continuare, aici în Galeria de Artă a Casei de Cultură a Studenţilor din Petroşani, aşteptăm expoziţiile ei viitoare şi participările ei la expoziţiile de grup. Cu această ocazie, vreau să fac o invitaţie, atât Alexandrei cât şi publicului, veniţi la expoziţia din luna decembrie, este vorba de tradiţionalul Târg de Artă, specific lunii cadourilor. Vă mulţumesc foarte mult că aţi venit foarte mulţi la această lansare de carte, să susţineţi tânăra noastră artistă”, a spus celor prezenţi artistul plastic Robert Hummel.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter