12.12.2011,  21:44:43 | 0 comentarii | 1213 vizualizari
Mariana Zavati Gardner şi „Oglinda cu vise”
de Dumitru VELEA

„Închipuiri care avertizează plecarea eternă / Ale cui închipuiri, ale cui închipuiri?” - întreabă şi se întreabă Mariana Zavati Gardner la sfârşitul amplului poem Oglinda cu vise (Vise la minut / The Remains of Julia May’s Dream / Rêves de Julia May; Ed. Contrafort, Craiova, 2011). De unde vin şi ale cui sunt aceste „închipuiri” care vorbesc despre o călătorie, care „avertizează plecarea eternă”?

„Închipuiri” dintr-o lume provizorie pentru o alta eternă?
Cum să răspunzi, când în spatele întrebării multiplicate se află omul alunecat întru cunoaştere şi moarte şi când închipuirea, fie şi a sa, ţine mai mult decât propriul chip? Am numit-o pe Mariana Zavati Gardner, anterior, prin cărţile de poezie ca poetă a călătoriei, apoi prin cele de proză, ca prozatoare a călătoriei recuperatoare de sine. Acum se impune întrebarea: ce fel de călătorie este şi cine sau ce o determină? Închipuirile o avertizează, dar de unde vin şi ale cui sunt? - este întrebarea mai dinapoi, care ne îndeamnă să trecem prin reprezentări dincolo de ele. „Adevărat cum că poezia nu are să descifreze - formula Eminescu, încă din vârsta adolescenţei -, ci din contră are să încifreze o idee poetică în simboalele şi hieroglifele imaginelor sensibile - numai cum că imaginele trebuie să fie, să constituie haina unei idei, căci ele altfel sunt colori amestecate fără înţeles”, (Mss. 2257, fol. 6 Iv.). Sigur, amplul poem al Marianei Zavati Gardner este departe de inconsistentele jocuri metaforice de care sunt atât de mândri poeţii bastarzi de idee. El este susţinut poematic de o idee poetică, fapt ce impune urmărirea încifrării acesteia. Să ne aplecăm asupra a două versuri, continuu reluate şi subliniate de autoare: 
 
„De departe oglinda cu vise/ chemă pe Julia May” 
Sub aceste puţine vorbe se întrevede o cale ce duce spre originea acestor închipuiri, poate spre principiul genetic al desfăşurării poemului. Ele se rostesc de şaptezeci şi unu de ori pentru şaptezeci de poeme, număr al vârstei omului, după David, mărturie a „jocului” simbolicităţii de sub întinderea unei săptămâni de decade şi creaţii, sau a unei decade de săptămâni, legate şi deschise prin ultima rostire pe o spirală a infinităţii. Oricum, de zece ori „ziua” sfântă a duminicii, de repaus a sufletului şi de bună  împlinire, nesfârşită, a creaţiei! Fără să aducem determinări din marea dramă divină, să spunem că realitatea poematică, pe care omul o instituie, o urmează îndeaproape în călătorie cu om cu tot şi că un poem nu este altceva decât drumul spre poem şi împlinire a omului. Mariana Zavati Gardner pare a se supune acestei exigenţe şi „leagă” poeme din  mai multe stadii şi orizonturi de creaţie într-un „lanţ” de factură epopeică. Sunt constrânse să-şi „răspundă” poeme din volumele anterioare, prelucrate, şlefuite, re-născute, trecute prin variante, altele noi, şi toate petrecute în două, parţial trei limbi: română-engleză şi franceză. O imagine a casnei poetice, proprie celui ales, se poate deduce din privirea „în oglindă” a transformării lor şi, mai ales, din continua căutare şi împletire a câtorva nivele de realitate artistică. Se deconspiră două, apoi patru. Mai întâi, un nivel care oglindeşte partea de sus a lumii, cu veşnicia şi integralitatea ei de sub cupola mişcării universalului, de unde se naşte şi întrebarea privitoare la „închipuiri” (format în genere din cele douăzeci de poeme ale volumului Bequests / Moşteniri, Ed. Etnograph, Cluj-Napoca, 2003), şi un altul, care reflectă partea de jos a lumii, în care se vede fierberea individualurilor cu aparenţa şi inconsistenţa faptelor şi actelor din istorie, târând după sine durerea căzută greu şi consistent asupra omului (nivel care adună poeme re-născute din celelalte volume, îndeosebi din Travellers / Călători, Criterion Publishing, USA, 2001, şi Şoapte, Ed. Fides Iaşi, RO, 2005). În acesta din urmă, al individualurilor de-o clipă, se disting trei zone: a „prezentului” (din deceniile roşii româneşti), pricinuind răni fără cicatrice, vizibile îndeosebi în peripeţiile femininului (de la viaţa privată, de familie, la cea socială a omului), a „trecutului” mijind de sub apele uitării (chiar dintr-un ev mediu românesc), şi a mişcării femininului pe traseul marelui „lanţ” al fiinţei, cinci generaţii de femei strânse într-una, în Julia May, situată la mijlocul seriei, ca mamă a mamelor. Aceste nivele sunt păstrate de „oglinda cu vise”, mai bine zis, vin din străfundul memoriei. La răsucirea celor două „fire” ale „lanţului”, cel în atingere cu veşnicia, ce pare o oglindă cu faţa în sus, cuprinzătoare a lumii cu creator cu tot, se împleteşte cu cel de-al doilea, lăsându-şi oglinda cu faţa în jos spre a face vădită creaţia cu însemnele Creatorului. Ce minune trebuie să fie fiinţa umană, purtătoare de abur divin şi păcat, de se vede din amândouă deodată! 
 
„De departe oglinda cu vise / chemă pe Julia May” 
Invocarea subiectivă din plăsmuirea epopeică lasă loc acum constatării obiective. Ambele trimit dincolo de poet, dar presiunea de dincolo se simte mai puternic în ipostaza a doua. Homer invoca zeiţa „cu degete trandafirii”, poeta zilelor noastre observă prezenţa unei oglinzi şi se apleacă asupra imaginilor, viselor ei. Se întâmplă, uneori, ca omul fiind în călătorie să fie trezit în el însuşi: să vadă ceea ce până atunci nu văzuse sau să audă cuvinte nespuse de nicio gură din jur, care vin ca din lăuntru, rostite de o fiinţă stăpânitoare. Se întâmplă să apară în câmpul percepţiei obiecte stranii, deşi fireşti, obiecte cu o margine pierdută în ceaţa propriului izvor; ce este departe se poate atinge cu mâna şi ce este pierdut în umbrele timpului să vină alături ca un oaspete sau însoţitor. Se întâmplă ca omul să fie provocat, ori să-şi însuşească din experienţele provocatoare, el fiind doar partea vizibilă din şirul său de călători. Oglinda este aici provocatoare, ea este subiectul acţiunii. Cine n-a auzit de păţaniile lui Jacob Böhme, pantofarul din Gorlitz, „primul filosof german”, cum zice Hegel, care la 1600, în al 25-lea an al vieţii şi pe la jumătatea ei, a văzut în modesta locuinţă un vas de cositor alb, o oglindă plină de signaturi strălucitoare cu ajutorul cărora s-a despărţit de reprezentările sale obişnuite şi s-a trezit, ca dintr-un vis, păşind pe cărările naturii misterioase sub lumina ochiului divin? Într-o oglindă el a văzut signaturi ale divinităţii, luminându-se şi trecând, cu sens şi cuvânt, din lumea exterioară în cea interioară. Gravându-se în conştiinţă. Mai bine zis, din ceea ce le face pe acestea să se manifeste. Or, mai înapoi, cine nu ştie de distincţia făcută de apostolul Pavel dintre cele două stadii ale cunoaşterii Divinităţii, după ce corelase cunoaşterea cu vârstele omului, unul „ca într-o oglindă” şi celălalt ca „faţă către faţă” (1 Cor. 13, 12)? Această distincţie a generat, de la traduceri la interpretare, exegeze ample şi s-a constituit în temeiuri trainice şi insesizabile pentru solide construcţii teoretice, de-ar fi să amintim în curgerea timpului desfacerea şi autonomizarea esteticului faţă de adevăr - însă cu implicitul corolar, de căutare continuă şi revelare a adevărului din estetic. Signaturi din cunoaşterea „faţă către faţă”, fie şi viitoare, trebuie să apară în cunoaşterea „ca într-o oglindă”, cel puţin în unele clipe faste, cu aură luminoasă, ivite prin vălurile prezentului, precum stelele pe bolta întunecoasă. Ele par să ne populeze memoria, să le percepem ca amintiri, ca reamintiri, cum s-a zis de cei vechi, venite de dincolo de noi, din încercările şi participarea fiinţei omeneşti la marea dramă divină. Sau percepute drept „complexe”, unele tulburătoare din partea de jos, altele numinoase, încă neteoretizate, din partea de sus, ale fiinţei şi fiinţării sale. Mariana Zavati Gardner percepe din acestea odată ce, „prezentând” traseul vieţii Juliei May, începe cu naşterea acestei, nu sub semnul Ursitoarelor, care „erau înfăşate în haos”, ci al celor nouă Fiice ale memoriei. Ursitoarele ursesc, stabilesc ceea ce va fi, fiicele memoriei doar prezic, prorocesc, „Din întuneric se luptă / să se nască Julia May / în brazde străine şi ferecate / în preziceri zăpăcite şi copate”. Aceste vorbe simple sunt sus de tot. Filosofia noastră, la originea ei elenă, curge din acea „memorie” (mnemosyne), de negare a uitării (léthe), alétheia, cu toate desfacerile ei atât de minunat luminate de Heidegger; totodată, naşterea în acele „brazde străine” este în conjuncţie răsucită cu sensul descifrat de acelaşi filosof german privitor la versul lui Trakl, „Ceva străin este sufletul pe acest pământ”, de unde trebuie să-l facă propriu şi să-l întoarcă spre creator, iar adaosul „ferecate / în preziceri zăpăcite şi coapte” poartă ca „liber arbitru” şi necesitate asupra actelor dramei amintite. Poeta îi „expune” traseul Juliei May, ca un fragment fragmentat - pe latura femininului, a cuaternităţii şi întregirii - şi totuşi, de unde este „chemată” această făptură?
 
„De departe oglinda cu vise / chemă pe Julia May”
Acest sau acel „de departe” este un adverb ce desemnează un loc la mare distanţă, o prezenţă din depărtare, iar temporal, de depărtare în timp. Unde se află şi cât de departe este? Oglinda este în acel loc şi timp, sau din acel „de departe” o „cheamă pe Julia May”? Se petrece o „spărtură” de orizont de lume pentru cuprinderea ca întreg a lumii. Prin poem sunt aşezate zilele pline de întâmplări şi grele de sens ale Juliei de la naştere până la moarte. Dar ea este „dincolo”. Prin urmare, ea trebuie adusă din spaţiul „morţii” în spaţiul vieţii, viaţa în dimensiunea creştin-dialectică întemeindu-se pe recuperarea morţii. Culturile lumii înainte de creştinism, ori în rezonanţă cu acesta, au dat şi dau seamă asupra acestei conjuncţii dintre moarte şi viaţă, fără de care nu se poate nici măcar bănui calea salvării şi mântuirii omeneşti. Se crede cu tărie în dialectica ei. Despre posibilitatea chemării, s-au conspectat diverse semne, de la femeia din En-Dor, care i-l cheamă pe Samuel lui Saul, la călătoriile şamaniste, amplu cercetate de Mircea Eliade, ori prezenţa itinerariilor supraomeneşti în atâtea spaţii ale culturii. Aducerea poartă diverse sensuri, de la mărturisitor la salvator. La Mariana Zavati Gardner, „oglinda cu vise” este cea care o „cheamă pe Julia May” şi aducerea poematică a ei are sens mărturisitor, iar subtextual şi-n profunzime, salvator, adică de participator la încercările Divinităţii şi omului -femininul ca umbră materială a dramei spiritului. Oglinda este cea care determină pe acest „dincolo” şi-l face vădit dincoace.
 
„De departe oglinda cu vise / chemă pe Julia May”
Asupra Juliei May se exercită acţiunea oglinzii, ea fiind complimentul direct al acestei stranii propoziţii. Numai că această făptură feminină care suferă acţiunea va fi şi implicată în acţiune, indiferent din ce parte s-ar privi desfăşurarea viselor. Acestea o poartă, dar şi ea le poartă -fapt vădit fie din partea inconştientului colectiv, fie din partea istorică a „conştiinţei nefericite”, amândouă prinse de altfel în actele dramei divine. Se ştie că şi numele deschide asupra fiinţei. Julia vine de la gentilicul roman Iulla şi, mult mai înapoi, se atinge de supremul Jupiter, aducând sensuri de dragoste şi blândeţe, de-ar fi să spunem pe cel ca dar încărcat de lumina divină a cerului. Ea este „personajul” invocat şi genetic al întinsului poem. Homer o chema pe zeiţa aurorei, dar avea ca participanţi eroi masculini. Mariana Zavati Gardner îşi invocă propria mamă. Mai exact spus, o lasă pe aceasta să-şi lumineze suferinţa proprie într-un flux şi reflux prin suflet de femeie şi, totodată, să adauge desfăşurării marei drame un fragment, un act din îndurarea femininului. Acest adaos poartă pulsul cuaternităţii în dialectica trinităţii. Cu vorbe mai spre înţeles, în urmele adâncite de Fiul Iisus pe calea Golgotei trebuie să vedem şi lacrimile Mamei sale Maria. Niciun cui nu trece prin mâna fiului fără să nu facă o rană şi-n inima mamei! Julia din acest poem este cea care desface din memorie, a sa şi implicit a omului dintr-un anumit timp şi loc, întâmplări, îndeosebi nefericite ca-n orice dramă, retrase în uitare, dar persistând ca durere până în marginile individualului; tot ea este cea care aduce şi pe cele ce se ating de corola universalului şi poartă reverberaţii dinspre eternitate. Prima cale este cea a inconsistenţei şi părelniciei, a ceea ce i s-a dat omului odată cu moartea şi conştiinţa acesteia, odată procreaţia, cu înmulţirea pe şirul încercărilor; a doua este cea a consistenţei, a ceea ce rămâne şi trece prin creaţie dincolo de moarte, ca integralitate a fiinţei lumii şi omului. Două căi, două şiruri de instituiri omeneşti, unul cu multe întâmplări şi peripeţii, celălalt cu constante şi simbolice sensuri, ce se împletesc spre a da imaginea participării la Marea Dramă. Amândouă, ca daruri poematice. Dar numai din perspectiva celei de-a doua se revelează ceea ce este de revelat. În mai toate poemele acestui întins poem se găseşte cuvântul himere. În pofida tehnicii „trompe l’oeil”, preluată din artele plastice, spre a păcăli ochiul, câmpul individualului este al iluziei şi părelniciei. Iar omul se află călător pe ambele căi, păşind dintr-un spaţiu părelnic, împreună cu acesta, într-altul al participării la fiinţă. Din perspectiva acestuia se vede cum omului îi este dată lumea în arendă, printr-un contract ce trebuie să ştie să-l finalizeze, spre a nu repeta gestul „vierilor netrebnici”. În trei dintre Evanghelii ni se spune despre stăpânul care şi-a dat în arendă via unor vieri care, apoi, au refuzat să-i dea partea cuvenită din rod; şi-a trimis slujitorii şi i-au bătut, ba în cele din urmă, i-au omorât chiar pe fiul trimis, sperând ei, că astfel vor putea obţine moştenirea („veniţi să-l omorâm şi moştenirea va fi a noastă!”, Marcu, 12, 7). Nimic mai detestabil şi fals! Iată şi cuvintele poetei, luminate când dintr-o parte, când dintr-alta, sau dintr-amândouă de-odată, cu spor de sens şi fiinţă, poematică: „De departe oglinda cu vise / chema pe Julia May / să se preumble prin Grădina Levitaţiei / Se terminase contractul arendei / primite de la Legiuitorul Lumii / Julia May atingea flori de ciuperci / cu palme deocheate şi sterpe, / şoptea frunzelor împătrânite / în nopţile întunecate din suflet, / brize şovăielnice de la Dunăre / alergau să-şi acorde vioara / în regatul celor netrecuţi şi pustii / nemenţionaţi în gazete de stradă, / în autobuze sau trenuri; petrecuţii, / din avioane, agăţaţi de telefoane mobile / asurzeau alternative planete şi ceruri / Julia May se încrunta în ierburi baroce / fierte în culori de măslin; invizibilii / treceau la lucru prin lanuri de orz / în alte lumi, un dingo se măsura / în oglinda de vise ale lumii”. O perspectivă după terminarea contractului, a Juliei May, dar poemul se scrie de Mariana Zavati Gardner, care şi-a însemnat numele pe contractul de arendă a lumii. Sarcina este de îngrijire a viei şi de întoarcere a părţii cuvenite Stăpânului. În această întoarcere consistă proprietatea omului şi nu în tentativa „vierilor netrebnici”. 
Din întoarcerea arendei se văd acele: „Închipuiri care avertizează plecarea eternă”, a celui înscris ca participant la marea dramă divină; iar întrebării: „Ale cui închipuiri, ale cui închipuiri? - i se poate acum răspunde: ale călătorului conştient de sensul preaomenesc şi divin al călătoriei. Ale omului păşind sub lumina de sus, în braţe cu partea de rod ce i se cuvine Stăpânului. Ale celui ce reuşeşte să facă din himere –„himere active” (s. n.), cum zice Mariana Zavati Gardner.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter