13.12.2011,  23:39:57 | 1 comentariu | 1302 vizualizari
„Dacă şi Steaua crede în titlu şi noi credem în promovare”
de Loredana JUGLEA

Vicepreşedintele Jiului crede că gruparea din Vale va reveni în Liga a II-a şi, de ce nu, chiar în prima ligă.

Vicepreşedintele Jiului, George Boboc, este optimist în ceea ce priveşte parcursul echipei în returul de campionat din Liga a III-a. Chiar dacă jiuliştii sunt la şapte puncte de primul loc, la Petroşani nu se concepe să nu se promoveze în Liga a II-a. „Dacă şi Steaua crede în titlul, noi de ce nu am spera că vom promova? Chiar dacă suntem la şapte puncte de primul loc, noi sperăm să revenim acolo unde ne este locul”, spune oficialul, care mai crede dă unii jucători au fost departe de ceea ce şi-ar fi dorit. „Aportul unor jucători cu pretenţii a lăsat de dorit de aceea sper ca aceştia să îşi revină în retur”, a mai opinat oficialul.
Jiul a terminat turul de campionat cu un mic record personal şi anume 10 jocuri fără înfrângere, record ce a mai salvat puţin din evoluţia unor jucători. „Drida este jucătorul de la care aş fi aşteptat mai multe şi de aceea sper că la anul va arăta ce poate”, a spus unul dintre oficiali.
Petroşenenii se vor reuni pe data de 16 ianu­arie, asta dacă problema apei calde va fi rezolvată. „Băieţii au făcut doar duşuri reci, de aceea sper ca apa caldă să fie rezolvată pentru a putea să ne reunim pe data de 16 ianuarie”, a declarat antrenorul Marin Tudorache.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 mutu14.12.2011,  15:06:56
cat echipa asta va fi in mainile teparului Simota ...nu cred sa avem prea multe sanse de spectacol fotbalistic...ueeeeeeeeeeeeee Simota


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter