16.12.2011,  00:26:38 | 10 comentarii | 2143 vizualizari
Miercuri, / Răscolean a constatat că e tot mai singur printre colegii de partid
de Corneliu BRAN

Şedinţa de final de an de la Petrila a adus discuţii aprinse între primarul Păducel şi consilierul Răscolean, pe tema drumului forestier din Valea Popii. La final, s-a votat tot cum a vrut primarul, chiar dacă puţin altfel.

Doi consilieri nemulţumiţi
Spuneam în ediţia de ieri că în şedinţa de consiliu local de la Petrila, care s-a ţinut într-un cadru festiv în sala mare a Casei Pensionarilor, cel mai aprins proiect, dintre cele şapte, a fost cel iniţiat de viceprimarul Constantin Ramaşcanu, aflat pe ordinea de zi la punctul unu. 
Proiectul de hotărâre „Trecerea cu titlu gratuit a drumului forestier Valea Popii din domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, în domeniul public al oraşului Petrila şi în administrarea consiliului local” nu a fost pe placul a mai multor consilieri, printre care peremistul Emanuel Andronache (care, ini­ţial, s-a abţinut în forma propusă) şi pesedistul Dumitru Răscolean. Care, ajuns mai târziu de ora de începere a şedinţei, cam pe când deja proiectul se discuta, a luat cuvântul.
 
Dispută între Păducel şi Răscolean
Vorbele lui Răscolean au fost trecute ca prin şmirghel, scoase pe ton aspru pe măsură ce intra în miezul problemei şi cu scrâşnituri din dinţi spre final. Cele câteva „ciocane” şi „săgeţi otrăvite” au fost trimise să facă atingere directă edilului şef Păducel, consilierul continuând disputa cu primarul, veche de ani: „În urmă cu o oră şi 15 minute am avut o discuţie cu conducerea direcţiei silvice de la Deva, cu Ilie Macarie, despre acest drum (…). Ordonanţa guvernului nu le permite să cedeze orice drum, deci nici acesta (…). Chiar dacă se supără domnul primar, vreau să spun că alt interes în zonă decât proprietatea pe care o are domnia sa nu există. Cunosc foarte bine zona asta, ştiu unde este prezentat domeniul schiabil, nicidecum pe Valea Popii, drumul care ar ajunge la domeniul schiabil din Şureanu este proiectat pe Auşelu, nicidecum pe acesta (…). Voi vota acest proiect dacă vreodată voi vedea toate uliţele şi străzile din oraşul Petrila asfaltate, atunci consider că va trebui asfaltat şi drumul care duce la proprietatea domnului primar”.
Imediat a venit şi replica primarului, care s-a arătat vizibil iritat: „Pentru că mi-a fost amin­tit numele, eu îl rog pe dl. consilier să înţeleagă că documentaţia s-a făcut pentru mai multe drumuri, care să treacă din domeniul forestier în domeniul statului, respectiv în administrarea consiliului local. Este vorba de acest drum spre Valea Popii, drumul spre Auşelu şi traseul pentru drumul de legătură spre Şureanu, Clăbucetul, Voievodu şi Sterminos. Doar pentru acest drum, din proiectul de azi, am primit avizul de la direcţia silvică, unde apoi trebuie să trimitem hotărârea de consiliu local, bineînţeles dacă se aprobă. De asta s-a venit cu acest proiect. Este, într-adevăr, o pură coincidenţă că am o gospodărie în zona respectivă, dar sunt atâtea şi atâtea gospodării, nu doar a mea. În ceea ce priveşte asfaltarea uliţelor din oraşul Petrila nu cred că se mai merge pe vreo uliţă în cizme la ora când vorbim, pentru că cele care nu au fost încă asfaltate au fost pietruite şi s-au luat aceste măsuri nu de-acum, de mai multă vreme. Vreau să-i răspund d-lui consilier Răscolean că am în programul meu de activitate, în primul rând, asfaltarea drumului de la Răscoala, drum comunal, dar nu spre proprietatea dumneavoastră, acolo sus, în deal. Numai v-am spus ca să ştiţi. Dumnezeu să-ţi ajute!”.
 
Temneanu - pe post de împăciuitor
După ce consilierul Răscolean a auzit aceste cuvinte, spuse cu patos de primar, normal că s-a inflamat şi mai tare, uitând că, de fapt, el a început atacul, şi nu invers. A reînceput să susţină, fără să mai fie la cuvânt, că legal nu se poate trece acest drum de la direcţia silvică la stat, în administrarea oraşului.
Ilie Păducel i-a mai răspuns o dată, tot în stilul caracteristic: „Am uitat să completez că ieri am vorbit cu dl. director al direcţiei silvice şi cu dl. secretar de stat Apostol despre toate drumurile care le-a aprobat consiliul local, şi dl. Apostol mi-a spus că o să poarte o discuţie cu domnul director, la Suceava, unde dânşii au avut ieri întâlnire, ca să se clarifice această situaţie”.
Simţind tensiunea şi, ca să împace oarecum şi capra şi varza, consilierul PSD Temneanu (care este subiectul unui documentar ZVJ, aflat în lucru - n.r.) a fost cel care a venit cu ideea unui amendament, în care să fie trecute în proiect toate drumurile forestiere. Deci, nu doar acest drum. Ideea a fost îmbrăţişată cam de toată lumea, mai puţin de Răscolean, care continua să vocifereze de la locul său din sală. Şi nici de primar, care după şedinţă ne-a şi spus că cei de la Deva vor da „verde” doar acestui drum, nu şi celorlalte, iar chestiunea cu trecerea tuturor drumurilor a cam fost doar aşa, ca să fie, de fapt „doar ca să nu fie cum a propus executivul”.
Ilie Păducel a mai luat cuvântul o dată, referindu-se şi la celelalte drumuri, despre care a vorbit Temneanu: „În primul rând, sunt şi alte soluţii de trecere - totuşi prin hotărâre de guvern se va trece din domeniul silvic în domeniul statului şi în administrarea consiliului local -, prin schimb de terenuri, deci aşa mai departe. Prin urmare, există soluţie legală şi în acest sens. Doar pentru acest drum, deocamdată, s-a primit aviz de la direcţia silvică”.
„Indiferent cum vreţi să ne amăgiţi aici, Ilie Macarie mi-a spus acum o oră şi douăzeci de minute că nu se poate! (…) Ce teren daţi dumneavoastră, ca să luaţi nişte drumuri forestiere care nu folosesc la nimic primăriei? Hai să fim serioşi (…) Sunteţi hotărâţi să folosiţi banii petrilenilor să asfaltăm Valea Popii, ca să se transporte ce? Masă lemnoasă! Asta vreţi, de fapt…”, l-a mai acuzat, într-un final, Răscolean pe Păducel, cu voce tare, spre enervarea lui Boantă, care simţea că începe să scape şedinţa din mână.
 
Boantă şi Vărgatu erau să-l supere pe Temneanu
Imediat după aceste momente, Gheorghe Boantă a supus proiectul la vot, uitând se pare de amendamentul lui Temneanu (care este subiectul unui documentar ZVJ, aflat în lucru - n.r.). La numărare n-a ieşit votul. Deşi lui Toma Vărgatu îi ieşeau 13 voturi, nu erau decât 11. 
„Am avut şi eu o propunere… Păi, ce faceţi?”, le-a adus aminte consilierul Temneanu lui Boantă şi Vărgatu.
Ca trezindu-se din somn, Gheorghe Boantă a răspuns inteligent, deşi era vizibil că uitase de Temneanu: „Păi, nu, am votat în forma propusă de iniţiator, dar n-a trecut. Acum votăm şi cu completarea făcută de dumneavoastră”. „Păi, gata, s-a votat şi n-a trecut!”, ţipa Răscoleanu de la locul său. „Lasă, domnule, că nu-i aşa. Acum votăm în forma propusă de domnul Temneanu”. 
Şi s-a votat, Răscoleanu fiind lăsat singur de absolut toţi colegii, care au votat proiectul cu amendamentul propus de Temneanu (care este subiectul unui documentar ZVJ, aflat în lucru - n.r.), toţi făcând front comun, în frunte cu preşedintele lor, Gheorghe Bobar”. Un semn destul de clar că „era Răscolean” din PSD Petrila a cam trecut, e vizibil de la o poştă că puterea şi influenţa fostului viceprimar nu mai e aceeaşi pentru colegii dumnealui de partid.
La finalul şedinţei, primarul şi toţi consilierii au ciocnit câte o cupă de şampanie, s-au felicitat reciproc, apoi au primit colindătorii şi au premiat cu bani copiii. Mai puţin consilierul Răscolean, care n-a mai aşteptat copiii, şi fiind dezamăgit de reacţia colegilor dumnealui, a plecat imediat după şedinţă.

 


Comentarii articol (10 )

#1 usl16.12.2011,  07:30:27
sintimi uniti la PSD ca trebi sa ne pastram functiile la mina la scoala viitor diretor la edil si viitor vice pi 2012 deci tinem la tot ce ne propune edilul orasului
#2 HOMINIS16.12.2011,  15:42:02
JOS PDL
#3 momarlan16.12.2011,  20:48:12
Sunt consternat. Sa intelegem ca urmeaza cireasa de pe coliva? Paducel a facut propuneri PSDului iar acesta se aliniaza? Inseamna ca toti sunt o apa si-un pamant sau niste haite de lupi la ciolan. Rascolean a ramas singur impotriva lui Paducel? In ce lume traim...Boanta si Vargatu asteapta si ei firimiturile de aici si agitatia lor continua de a forta nota... Ce sa mai priceapa domnilor alegatorii?
#4 PRM16.12.2011,  22:25:24
RASCOLEAN HAI LA PRM!
#5 MOMORLAN17.12.2011,  09:06:07
IESI LA PENSIE SI LSA LOCUL TINERETULUI
#6 ilie17.12.2011,  22:53:58
Sa iasa Paducel la pensie si sa lase pe unul mai tanar, ca el si ai lui au destule. E timpul sa se mai faca schimbari in orasul Petrila ca noi saracim continuu iar ei se tot imbogatesc.
#7 maria18.12.2011,  19:01:43
daca asfalteza orce drum e spre binele nostru al cetatenilor deabia astept sa se repare drumul spre groapa seaca
#8 dreptate19.12.2011,  15:25:29
Cum am da-o este clar Paducel este un HOT, asta nu face ceva sa nu fie in vavoare lui, faptul ca Rascolean se opune este un lucru bun, dar este deplorabil, ca un nenorocit ca Temneanu, un mare mare hot sa aliat cu alt mare hot
#9 costi19.12.2011,  21:51:15
Nasul Vargatu s-a dat cu momarlanii? A uitat ca e oltean, acum e momo doar ca sa o duca bine. Ce fatarnici...
#10 giorgiana23.03.2012,  18:30:43
2 hoti paduchel si rascolean huu huu huu la iad cu voi


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter