Viaţa şcolii înseamnă mai mult decât a preda şi a învăţa, înseamnă, în primul rând, pregătire pentru viaţă. Şi această pregătire începe cu dezvoltarea capacităţilor de a te implica. Ne implicăm într-un dialog, într-o activitate, toate acestea însemnând comunicare.
Fiind luna decembrie, Consiliul Eco al Şcolii Generale I.D. Sîrbu Petrila îşi propune să deschidă în şcoala noastră „Festivalul naţional al şanselor tale”, cu o activitate care se bazează pe ideea de atitudine şi implicare.
Astfel, la 6 decembrie, după ce ecologiştii au primit deja cadourile de la Moş Nicolae, s-au reunit la o „masă rotundă”, unde au dezbătut tema „Atitudine şi implicare”.
Elevii au fost implicaţi în activităţi care presupuneau caracteristicile voluntariatului şi găsirea unor argumente în favoarea voluntariatului.
Elevii prezenţi la întâlnirea Eco au propus, de asemenea, activităţi care se pot desfăşura în calitate de voluntar: vizita la azilul de bătrâni, unde împreună cu reprezentanţii consiliului elevilor vor organiza un mic spectacol, şi implicarea în Campania „Copil pentru Copil”.
Aceste activităţi urmează a se desfăşura în luna decembrie, la care vor participa toate cadrele didactice ale şcolii, pentru că, să nu uităm, această lună este poate una dintre singurele luni ale anului în care frumosul sufletului omenesc cere a fi evidenţiat.
Prof. Ramona Sorina DOBRICA