28.12.2011,  22:03:01 | 0 comentarii | 256 vizualizari
Deşi are primar PSD la fel ca Lupeniul, / Bradul are căldură peste iarnă
de Mihaela PETROŞAN

Conform unei decizii guvernamentale, în Brad s-a rezolvat problema cu căldura. Până la urmă, intervenţiile locale au reuşit să rezolve o parte din problemele municipiului.

Astfel, în şedinţa din 27 decembrie 2011, guvernul a decis scoaterea din rezerva de stat, sub formă de împrumut, până la data de 31 octombrie 2012, a unor cantităţi de cărbune energetic şi păcură pentru unele centrale electrice şi termice aflate sub autoritatea Ministerului Economiei sau în administrarea unor autorităţi locale. Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului, Ioana Muntean, între acestea se află şi municipiul Brad.
„Este vorba despre o cantitate de peste 1,18 milioane de tone de cărbune energetic şi 137.000 de tone de păcură pentru 17 operatori economici”, a declarat Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al guvernului. Potrivit sursei citate, măsura a fost luată pentru asigurarea, pe perioada iernii, a energiei electrice şi termice pentru populaţie.
„Prin decizia de marţi a Cabinetului Boc, societăţii comerciale Acvacalor S.A. din Brad i-a fost repartizată cantitatea de 2.500 tone de păcură, din rezerva de stat, sub formă de împrumut. Este o rezolvare de moment a situaţiei, pentru ca locuitorii municipiului Brad să aibă căldură în apartamente, în această iarnă. Pe viitor vor trebui găsite, însă, din timp, soluţiile tehnice şi economice pentru a se asigura confortul termic al brădenilor”, a declarat Dorin Gligor, preşedintele organizaţiei judeţene a PDL Hunedoara.
Să ne reamintim că în urmă cu ceva timp primarul de la Brad, Florin Cazacu (PSD), presa asupra rezolvării acestei probleme, chiar şi la limită, intrând în greva foamei în folosul cetăţenilor. Exemplul său protestatar ar fi trebuit urmat şi de colegul său de partid, primarul Cornel Resmeriţă. Ziarul Văii Jiului contorizează ediţie de ediţie de câte zile primarul Lupeniului, Cornel Resmeriţă, îi lasă, cu bună ştiinţă, să tremure pe concetăţenii săi, deşi Guvernul Boc a alocat sumele necesare pentru ca lupenenii să aibă căldură în casele lor. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


     5 plus 8   = ?  

PROMOVARE

Ultimele Comentarii
Publicitate
Newsletter