04.01.2012,  21:24:03 | 0 comentarii | 1049 vizualizari GALERIE:     FOTO    
De ziua lui / Danciu vrea cadou o vacă de la Porumboiu
de Loredana JUGLEA

Este una dintre mândriile Văii. A fost mereu în centrul atenţiei şi a ajuns acolo unde şi-a dorit. Provine din rândul oamenilor simpli căliţi la ţară, dar totuşi trăieşte printre cei mari. Născut la 5 ianuarie 1952, arbitrul Ioan Danciu din Petroşani a fost una dintre figurile arbitrajului românesc din deceniul al nouălea al secolului trecut. 

A arbitrat 99 jocuri în prima ligă: primul – pe 13 mai 1990, Flacăra Moreni – FC Bihor 2-2; ultimul – pe 25 octombrie 1997, Sportul Studenţesc – Ceahlăul 0-0. Începând cu anul 1991 a participat la nouă ediţii consecutive ale turneului internaţional de juniori de la Dallas, din Statele Unite. De asemenea, a fost de mai multe ori arbitru de rezer­vă al unor brigăzi româneşti care au oficiat peste hotare, unul dintre cele mai reprezentative astfel de meciuri fiind Borussia Dortmund – Celtic Glasgow, în Cupa UEFA, în 1993, cu Ion Crăciunescu la centru. După retragerea din activitate a îndeplinit tot felul de funcţii, care mai de care mai onorifică, pe lângă tot felul de echipe, ultima oară fiind director sportiv al Sporting Vaslui, echipă patronată de Adrian Porumboiu, cel care i-a cedat invitaţia sa la primul turneu de la Dallas din cariera „minerului”. În momentul de faţă, Ioan Danciu este vicepreşedinte al echipei din Liga I, FC Vaslui.
Ioan Danciu, unul dintre cele mai pitoreşti personaje din fotbalul românesc, împlineşte 60 de ani. El şi-a petrecut Crăciunul şi Revelionul în localitatea natală Petros, comuna Baru Mare, Ţara Haţegului, judeţul Hunedoara, alături de câteva sute de săteni. Ca un fapt inedit aceştia au sărbătorit trecerea dintre ani afară, în aer liber, unde au ascultat muzică populară românească (de Revelion a cântat cunoscuta interpretă a Ardealului, Mariana Anghel, iar de Crăciun Tinu Vereşezan). Sătenii au fost răsfăţaţi cu ţuică fiartă, cârnaţ şi sarmale, cum îi place lui Danciu să spună, produse dacice, atmosfera fiind una deosebită. Concitadinii lui Danciu s-au distrat româneşte, iar cu 5 minute înainte de ora 12:00 toţi cei prezenţi au rostit Tatăl Nostru, rugându-se pentru iertarea păcatelor şi sănătate. Un joc de artificii a creat o atmosferă extraordinară pentru mediul rural. Danciu a fost profund marcat de faptul că sătenii l-au primit cu ovaţii urându-i sănătate şi să câştige campionatul cu FC Vaslui, unde este vipreşedin­te. El a declarat că nu a crezut că FC Vaslui este aşa de apreciată şi în mediul rural pentru parcursul deosebit în cupele europene. 
„Vasluiul joacă cel mai frumos fotbal având în tripleta Sânmărtean, Adailton şi Wesley punctul forte al echipei. Dacă nu vom mai fi tocaţi mărunt de arbitri, deşi suntem la 10 puncte distanţă de Dinamo, putem câştiga campionatul, cu încă trei achiziţii. Eu nu am făcut până acum nicio referire la arbitri, dar îi sugerez lui Ion Crăciunescu ca la jocurile decisive să apeleze la prietenul lui Sandor Pulh, din Ungaria pentru a face schimb de arbitri cu ţara vecină şi prietenă, care oricum sunt mai bine cotaţi decât noi. La Vaslui mă simt foarte bine, iar de Adrian Porumboiu pot să spun că rar am întâlnit un om cu sufletul lui. Nu este duşmănos, îi trece supărarea repede şi la cât a investit în fotbal de ce să nu câştige şi el pentru că o merită. Urziceniul şi Galaţiul nu au fost cu nimic mai presus decât noi. Îmi doresc să iau campionatul, iar de la prietenul meu ca recompensă aş dori să îmi facă o vacă cadou de la fermele sale pentru a o duce la mine în Ţara Haţegului, unde nu există decât rasa Pinzgau de Transilvania. De ziua mea îmi doresc ca toţi oamenii din fotbal să fie sănătoşi să fie toleranţi şi să nu mai fie lacomi”, a declarat Ioan Danciu.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter