08.01.2012,  22:53:47 | 2 comentarii | 924 vizualizari
Păzea! „Bizoni” pe pârtie! / Pentru unii pârtia de schi este un fel de uliţă
de Alina PIPAN

Jandarmii din Straja au iarna mai multă treabă ca niciodată, mai ales cu turiştii recalcitranţi, care nu dau doi bani pe normele de utilizare a echipamentelor şi a pârtiilor în sezonul rece.

În primul rând, accesul cu autovehicule este permis turiştilor până la baza pârtiei. Ambuteiajele sunt de neevitat, şi, mai ales, conflictele între turişti pe acest subiect. De sărbători, unul dintre „bizonii” de pe pârtia din Straja a fost chiar şeful Poliţiei Locale din Uricani, care şi-a parcat bolidul la intrarea într-o parcare privată, blocând mai multe maşini, oamenii fiind nevoiţi să-i dezumfle roţile şi să-i împingă maşina pentru a nu rămâne blocaţi. Sâmbăta aceasta, alţi doi „bizoni” au fost taxaţi pe pârtia din Straja. De data aceasta de către jandarmi.
Jandarmii montani au fost sesizaţi sâmbătă, în jurul orei 22:00, printr-un apel la numărul de urgenţă 112, cu privire la faptul că doi tineri coboară cu bobul pe pârtia Platoul Soarelui. Lucru strict interzis. Brazdele lăsate în urmă de un asemenea vehicul dăunează schiorilor, care se pot accidenta grav, dacă se împotmolesc în acestea. Tocmai de aceea, administratorii pârtiei avertizează verbal turiştii că nu au voie pe pârtia de schi decât cu schiurile sau placa. Nu cu sania şi, în niciun caz, cu bobul, ATV-ul sau alte vehicule. La capătul pârtiei se află inclusiv un avertisment scris. În urma sesizării, jandarmii montani s-au deplasat în zonă şi i-au sancţionat contravenţional pe cei doi tineri. Unul dintre aceştia, Ştefan, în vârstă de 25 ani, domiciliat în  Tg. Jiu, a fost sancţionat cu amendă în valoare de 200 de lei pentru faptul că nu a respectat normele de utilizare a pârtiilor de schi. Celălalt, Constantin, în vârstă de 38 ani, domiciliat în aceeaşi localitatea, a fost sancţionat cu amendă în valoare de 525 de lei, pentru că nu a respectat normele de utilizare a pârtiilor de schi, dar şi pentru că, pe timpul procedurii de legitimare, a refuzat să dea relaţii pentru stabilirea identităţii sale. Cei doi tineri fuseseră avertizaţi în prealabil de administratorul pârtiei să nu coboare pe pârtia de schi cu bobul.
„În scopul protecţiei turiştilor şi practicării schiului de agrement în condiţii de siguranţă, jandarmii montani recomandă turiştilor să nu pătrundă pe pârtiile de schi cu mijloace sau materiale interzise de legislaţia în vigoare (sănii, boburi, ATV-uri, autovehicule, snowmobile sau alte mij­loace improvizate). În conformitate cu H.G. 263/ 2001, cei ce coboară pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement, utilizând sănii, dispozitive improvizate sau alte materiale, precum şi cei ce pătrund fără echipament adecvat pentru practicarea schiului şi snowboard-ului pot fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 25 şi 200 de lei. De asemenea, persoanele care pătrund fără drept cu ATV-urile sau alte tipuri de vehicule pe pârtiile de schi pot fi sancţionaţi cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei”, ne-a informat Nicolae Răducu, purtător de cuvânt IJJ Hunedoara.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (2 )

#1 Ovi09.01.2012,  10:32:14
Astia sunt gorjenii care vin la munte... Niste needucati, care in loc sa mearga in Ranca lor, vin in Parang sau Straja, crezand ca aici li se permite comportamentul lor de "paltonari"... Dar probabil in Ranca nu ii lasa sa se desfasoare si vin aici... Ar trebui pusa avertizare scrisa unor asemenea specimene, carora nu stii pe ce limba sa le vorbesti sa inteleaga ca nu au voie pe partii de schi cu sanii, pungi, bob, capace etc., si sa nu fie lasati sa urce la munte daca nu sunt echipati corespunzator...
#2 Shoric09.01.2012,  18:28:50
degeaba pui avertizare scrisa pt. ca "urangutanii" sau "bizonii" nu stiu sa citeasca , astfel de specimene nu pot fi educate decat cu paru` .


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter