16.01.2012,  22:47:35 | 0 comentarii | 776 vizualizari
Despre o recentă apariţie editorială / Doru Roman şi poezia în „Vremuri maladive
de Dumitru VELEA

Poezia lui Doru Roman urmează un drum ce se deconspiră a fi circular, în ceea ce priveşte obiectivitatea. Din volumul Pasajul filigranului (Ed. Fundaţiei Culturale „Ion D. Sîrbu”, Petroşani, 2002), volum ce trebuia să apară, în urma unor „nevinovate” modificări, la „Cartea Românească” înainte de ’89, poetul înlăturase orice urmă de subiectivism, sfidând narativitatea şi metaforismul gratuit, în favoarea şlefuirii obiectului poetic într-un mod parnasian, de directă tăietură barbiliană. Se trecea, astfel, prin individualurile tarate ideologic, în orizonturile unei obiectivităţi reci, uneori sculpturale, graţie predispoziţiei poetului spre o lume populată de pietre preţioase, adevărate locuri privilegiate ale imaginarului său. Un safir este omul în bucata de steril social. Cu al doilea volum, 1907 (Ed. Contrafort, Craiova, 2007), se avansează pe aceeaşi linie a experienţei poetice, de şlefuire şi decantare a limbajului, însă atitudinea nu mai este de retragere de sub presiunea ideologică, nici de înfruntare, ci de retracţie faţă de gesturile şi subiectivităţile excitate la schimbarea de paradigmă socială. La o sută de ani de la reprimarea răscoalei din 1907, în pofida tăcerii generalizate, Doru Roman găseşte de cuviinţă să aducă ofrande celor unsprezece mii de ţărani ucişi. Micropoemele din acest volum se constituie, după arta haiku-ului, ca scăpărări ale locului unde sufletul se atinge de obiect şi subiectivitatea face o breşă în partea de eternitate a lumii. Aura ei se vede de cei din ochii cărora picură lacrimi de sânge.

Al treilea volum, Doine printre dinţi (Ed. Contrafort, Craiova, 2011), este o întoarcere sau recuperare a obiectivităţii prin subiectivitate. Lumea, în ceasul ei prim de răsturnare de paradigmă, s-a subiectivizat, alunecând, pe întinse laturi, în zonele maladivului. Doru Roman scrie, acum, în „vremuri maladive”, poeme ca doine de jale şi le rosteşte „printre dinţi”. Ele poartă asupra omului ajuns cu rădăcinile tăiate, prăvălit perfid la condiţia de „marfă”. 
Doru Roman se apleacă asupra unor situaţii din social şi ideologic, atinse de  o boală văzută de toţi şi de nimeni, şi le ridică, spre confruntare, cu partea oarecum stabilă din istorie şi viaţa omului. La „examenul clinic” al justiţiei poetice se semnalează „viruşi” periculoşi, care, prin acţiunea ipocrită, trec drept „anticorpi”. Din această preschimbare, mai bine zis, împieliţare, care „te pune într-o fluiditate fără de capăt”, cum s-a zis, vin îngrijorarea doinirii şi grija doinitorului. Sunetele nu mai umplu cerul, nu se mai îndreaptă spre mister şi transcendenţă, ci spre răni şi imanenţă, ele se scurg ca lacrimi pe faţă şi în pământ: unele sunt cu lumină, ca „floarea de in” („Floricica inului / ochişorii cerului / în ştergar ţesută / cu lumină multă / şi cu fir de lună / candelei cunună / vină de lumină / cu iz de grădină / şi de busuioc / floare cu noroc!”, Chemare), altele grele, cu tremur de nefiinţă şi moarte socială („Foaie verde brad umbros / lumea s-a întors pe dos / şi e plină de căpuşi / la ferestre şi la uşi /.../ când te-au stors ca pe-o lămâie / drept la coş îţi fac vânt ţie / şi din om eşti numai marfă / ac, unealtă, altă boarfă”, Bancomania, s.n.). Nu misterele lumii contează, ci rănile. Privirea poetului se îndreaptă tomografic spre ele, le observă cum s-au întins pe faţa şi corpul suferindului şi le descrie în aşa fel ca să se aleagă chipul făptuitorului, deşi acesta este înfăşurat în hainele binefăcătorului. Altfel spus, tema acestor doine este ipocrizia cu efectele ei maladive, întoarse ca balsam asupra ţesuturilor sănătoase ale organismului social. 
Atitudinea poetului, ca orice atitudine, se adânceşte în subiectivitate şi numai prin rezonanţa socială s-ar putea, în ultimă instanţă, determina reîntoarcerea spre obiectivitate. Însă această determinare, ce scapă observaţiei directe, se surprinde estetic în recursul lui Doru Roman la unele entităţi ipostaziate din poezia noastră populară sau la altele din zestrea culturală a lumii. Prin aceasta, poetul se fereşte atât de ilustrativismul cu marginile întinse în abstractul alegoric, cât şi de efuziunile sentimentalismului. El face să vibreze contrastant cu precaritatea morală din interstiţiile sociale aceste entităţi din folclorul nostru, precum oiţa năzdrăvană din Mioriţa („Mioriţă lae / lae bucălae / te lăsară-n ploaie / să o faci de oaie / bacii te despoaie / şi te ciomăgesc / şi amar asupră-ţi / rău grăiesc / că n-ai fi de neam / că n-ai fi de rasă / că pe arc carpatic / n-ai mai fi acasă / că eşti hidoasă / că n-ai caracter / nu eşti andaluză / nu eşti juvaier / ba că-ţi pute lâna / dar de tuns te tund...”, Oaie dragă); dorul („Pe muscelul mărului / la umbra haiducului / în cântecul cucului / toarce ţara din fuior / lacrimi de argint şi dor / răsucind fusul uşor / şi îl cântă şi descântă / zbor de pasăre plăpândă / şi de inimă flămândă / gând de soare cu scântei / de izvor ţâşnit din stei / pe aripa norului / drept la poarta dorului”, Printre gene, s. n.); jalea generată de un hotar despărţitor de neam (Lacrima Prutului), sau cea din doinirea „Munţii noştri aur poartă / noi cerşim din poartă-n poartă”, constant prezentă, reluată în Doina spolierii; urâtul, ca piază rea („Cânta un huhurez la proră / un singur huhurez cânta / şi ţara-n lacrimi se stingea”, Imitaţie nereuşită); alte ipostaze vin cu contururi prezente, dispariţia fără urmă a flotei româneşti (Fata morgana), cu carnavalescul din social şi politic (Gondola, Prezent incandescent, În locul plopilor tăiaţi, Revelaţie, Superbaştanii, Zăbranic), cu spectacolul lumii teatralizate (Spadasinii noştri, De-a hoţii şi vardiştii), chiar al semnelor istorice (Dilemă). Spre acest procedeu sunt aduse şi construcţii „fabulistice” (Opinia publică). Din zestrea culturală a lumii, cu consonanţă în prezent, se întrupează poetic Mamutul cu picioare de lut – ipostaziere a deşertăciunii puterii şi valorii politice, ca în cazul visului Împăratului Babilonului, ghicit şi descifrat de Daniel (Daniel 2, 31-45). 
Ipostazierea aceasta poematică, la care face recurs Doru Roman, îşi are rădăcinile în candoarea sufletească a românului şi în speranţa că prin invocarea poetică se pot îmbuna cele rele ale lumii. Când vremurile au ajuns maladive, ca şi în locuinţa în care există un bolnav, vocea trebuie să fie liniştită, iar mişcările celor din jur să fie discrete. Astfel se petrece şi cu această poezie a lui Doru Roman: doinele sale, „printre dinţi”, nu înseamnă că sunt spuse cu ton ridicat, ci doar cu năduf, ca de o gură în sufocare, cu supărare şi ciudă, de cineva ajuns la ceas de necaz. Poate să fie un om, poate să fie un popor.
Un alt set de poezii, desprinse parcă din primul volum, de tăietură barbiliană, vin cu acelaşi scrâşnet social şi se alătură doinelor, în cea mai mare parte dezarticulându-şi strofele, întinzându-le pe verticală, clipind din rimele „ascunse”, ca nişte stalagmite sau stalactite apărute în pieptul omului. Cine pătrunde printre ele, şi în tăcere le aude lacrima picurând în îngheţare, începe să le împărtăşească durerea.  Doru Roman o face.  Este durerea celui ce constată schimbările ipocrite ale unei paradigme sociale, ale acestei maladii sau banchize care ne scapă stăpânirii. Uimirea sa, ce ne priveşte şi cuprinde, pare aidoma cu surprinderea lui Parry, din celebra Parabolă a lui José Ortega y Gasset: „Parry povesteşte că, în călătoria sa spre pol, a mers o zi întreagă îndreptân-du-se spre nord, în goana neobosită a câinilor înhămaţi la sanie. La căderea nopţii a privit indicaţiile aparatelor ca să determine locul unde se afla şi, spre marea lui surprindere, a constatat că se găsea mult mai la sud decât dimineaţa. Întreaga zi se căznise să înainteze spre nord, alergând pe un sloi imens pe care curentul oceanic îl târa spre sud”, (Meditaţii despre Don Quijote, Ed. Univers, Buc., 1973, p. 109).


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter