- Cine a fost mentorul tău în alpinism?

- Mentori au fost familia mea, tata şi mama. La şase ani, am fost pentru prima dată pe munte, în Bucegi, unde am simţit pentru prima dată această plăcere de a explora zone greu de atins. Apoi, cu tata am fost în toate expediţiile, cu excepţia uneia. Tot cu el mă antrenez şi discut tot ceea ce este legat de munte şi de viitoarele expediţii. Tata e un coleg de echipă foarte bun şi de aceea facem împreună o echipă redutabilă.

- Ai avut un model în acest sport greu, unde femeile şi mai ales adolescentele sunt mai puţin prezente?  

- Nu am un model în alpinism. Modelul meu sunt eu. Încerc să fac totul ca să-mi fie cât mai bine pentru mine, încercând să-mi depăşesc de fiecare dată limitele. Când reuşesc, sunt de fiecare dată mulţumită şi împlinită. Este un sentiment pe care nu îl pot descrie, mai ales când flutur steagul tricolor acolo, sus, pe culmile cele mai înalte din lume.

- Cum se îmbină alpinismul cu şcoala?

- Destul de bine, aş putea zice. După fiecare expediţie, recuperez întotdeauna ce au făcut ceilalţi colegi la şcoală, dau şi eu teze, primesc note şi îmi închei mediile ca toţi ceilalţi colegi. Singura problemă este că sunt nevoită să lipsesc şi să-mi dau testele sau tezele puţin mai devreme sau mai târziu decât ceilalţi. Dar mă bucur că sunt înţeleasă de domnii profesori. În acest mod le pot face pe amândouă, atât şcoala cât şi sportul preferat. În zilele normale, când nu sunt plecată, dimineaţa merg la ore ca toţi ceilalţi, după-amiaza am antrenament de minim două-trei ore, apoi, seara, învăţ şi îmi fac temele pentru a doua zi. Sunt un elev normal, ca toţi ceilalţi, nimic deosebit. Ritmul acesta îmi place şi, compararea mă ambiţionează.

- Cum ţi se pare zona noastră, cu unele dintre cele mai mari vârfuri din ţară şi cu foarte mulţi munţi întinşi pe o distanţă de câţiva zeci de kilometri?

- Este o zonă foarte frumoasă, ca şi zona Râşnovului, unde locuiesc. Este prima dată când vin aici, dar promit să revin deoarece am văzut munţi frumoşi în jur, pe care am de gând să-i vizitez. Sper să apuc să vizitez Munţii Parâng şi Munţii Retezat, care ştiu că sunt unii dintre munţii cei mai spectaculoşi din ţară. Când o să am timp,  promit să mă întorc. Aveţi o zonă minunată şi de aceea probabil că aveţi şi aşa de mulţi iubitori de natură, pentru că am văzut că sala a fost plină în această seară.

- Care a fost cea mai grea expediţie?

- Poate nu vă vine să credeţi, dar cel mai greu este la antrenament. De altfel, nici nu pot să spun că într-o anume expediţie a fost cel mai greu, dar pot să vă spun despre Antarctica, unde am mers fără tata, pentru că nu am reuşit să facem rost de sponsorizări suficiente. Acolo a fost o expediţie în care am urcat pe 4 ianuarie 2010 pe cel mai înalt vârf din Antarctica, Massif Vinson (4.897 metri), la o temperatură foarte scăzută şi în nişte condiţii de urcare mai deosebite. Dar a trecut. Ce pot să vă spun, tot legat de Antarctica, este faptul că în decembrie voi participa la o altă expediţie tot acolo, voi încerca să ajung pe schiuri la Polul Sud, parcurgând o distanţă de aproximativ 200 de kilometri. 

- Ce munte ţi-a plăcut cel mai mult? Ce traseu ţi-a rămas cel mai bine în minte?

- Pot să spun că cel mai greu munte, din punct de vedere tehnic, este cel de-al doilea vârf din Oceania, vârful Carstensz Pyramid, de 4.884 metri, situat în Indonezia. Mi-a rămas în minte, totuşi, vârful celui mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado (6.893 m), (nota red.: devenind astfel prima româncă, cât şi cea mai tânără alpinistă din lume, care la doar 14 ani a ajuns pe acest vârf,  la 28 decembrie 2008!). În acea expediţie am plecat şapte persoane din România, dar pe vârf am ajuns doar eu singură. Ultima porţiune era una de căţărat pe stâncă. Acolo pot să spun că a fost ceva nu neapărat greu, dar ceva nou pentru mine, în sensul că m-am trezit singură pe vârf.

- În 2013 te vei  pregăti de Everest. Dacă reuşeşti - şi sperăm că da - va fi cea mai mare performanţă în materie de alpinism pentru o femeie. La anul vei avea doar 18 ani. Te sperie puţin această urcare pe cel mai înalt vârf din lume?

- Nu mă sperie deloc. Din contră, abia aştept această expediţie. Va fi ceva diferit din nou, ceva mult mai înalt decât tot ce am urcat până acum, va fi o nouă provocare. Expediţia va dura două luni, traseul fiind stabilit pe partea chinezească a Himalayei. Un vârf de peste 8.000 de metri se face cam în două luni, deci şi aceasta va fi o noutate pentru mine.

- Care a fost cea mai lungă expediţie la care ai participat?

- A fost cea din Antarctica, unde am stat o lună. Bine, am mai stat şi o lună şi jumătate în America de Sud, dar în acest timp am atins două vârfuri, inclusiv Aconcagua (6.962 metri).

- Ai trăit destule întâmplări în expediţiile tale. Ce întâmplare mai deosebită ţi-a rămas în minte?

- Cel mai fericit moment şi întotdeauna momentul care îţi rămâne în minte, la fiecare expediţie, este atunci când ai ajuns în vârf şi când fluturi steagul României. Ar fi multe întâmplări, n-aş putea acum să aleg una sau alta. Însă întâmplări periculoase nu am avut, doar momente frumoase, interesante, pasionante.

- După ce vei atinge şi Everestul, ţinând cont că ai atins şi cei mai înalţi şapte vulcani din lume, ce mai urmează?

- Nu ştiu, dar munţii nu se termină cu Everestul sau cu vulcanii aceştia. Sunt foarte mulţi munţi în lume, sunt destule vârfuri de peste 7.000 - 8.000 de metri, sunt şi vârfuri chiar neatinse de om, în Antarctica, de exemplu. Deci, provocări vor mai fi destule pentru mine. Nu pot să vă spun nimic ce va mai urma, pentru că acum mă concentrez pe expediţiile de la Polul Sud şi Polul Nord, unde vreau să ajung pe schiuri, după care pe Everest. Apoi vom vedea.

- O ultimă întrebare: celor care se apucă de alpinism, ce sfat le dai?

- În primul rând, să nu se ducă la început pe trasee grele. Ar trebui, la început, să înveţe puţină tehnică de bază şi abia apoi să plece pe munte. Cel mai simplu şi ceea ce eu recomand este să apeleze la echipa Clubului Montan Altitudine, unde avem şi cursuri de iniţiere în alpinism şi unde pot obţine, în general, orice informaţie legată de munte. Cei din zona dumneavoastră să apeleze la alpinişti cu experienţă, pentru că ştiu că aveţi, precum şi la salvamontişti care cunosc bine tainele acestui sport. Apoi, foarte mult contează echipamentul şi antrenamentul, dar trebuie ţinut cont şi de vreme, de condiţii şi de multe altele. Alpinismul este un sport minunat, dar trebuie să fii serios şi să nu păcăleşti muntele şi pe tine însuţi, altfel vei avea probleme.