|
19.01.2012, 23:06:33 | 0 comentarii | 856 vizualizari
La Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Cheile Jieţului, / Religia înseamnă puterea lui Dumnezeu şi… electricitate
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Familiile Ridzi şi Gui au rezolvat chestiunea energiei electrice
Am aflat o veste bună legată de noua sfântă mănăstire din Cheile Jieţului, „Adormirea Maicii Domnului”, cu hramul pe 15 august a fiecărui an, pe care v-o împărtăşim şi dumneavoastră, mai ales cei care vă bucuraţi ori de câte ori păşiţi cu evlavie într-o mănăstire sau biserică creştină.
Domnul Nicolae Gui, ctitorul mănăstirii din Jieţ, ne-a semnalat faptul că a fost ajutat de familia Ridzi în achiziţionarea unor celule fotovoltaice, care de acum înainte vor asigura energia electrică la mănăstire şi chilii.
„Cu ajutorul bunului Dumnezeu, am reuşit să montăm celule fotovoltaice pe acoperişul chiliilor, fapt care va asigura energia electrică, atât în sfânta mănăstire cât şi la parterul chiliilor. De-acum înainte, stareţul va putea să-şi gătească electric, va putea să aibă lumină seara şi va putea face slujbe de noapte şi rugăciuni în mănăstire, după toată rânduiala bisericească. Pe această cale aş vrea să-i mulţumesc domnului primar Tiberiu Iacob-Ridzi şi familiei dumnealui, care a sponsorizat achiziţionarea acestor celule fotovoltaice cu o sumă de bani, iar familia mea a completat suma, rezolvând astfel o mare problemă a mănăstirii. Dacă până pe la mijlocul lui decembrie a fost o problemă cu energia electrică, acum nu mai este”, ne-a declarat Nicolae Gui.
Nicolae Gui susţine că anul acesta speră să finalizeze întregul proiect, în sensul că ar vrea să reuşească să strângă suma de bani necesară picturii interiorului Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, finalizării exteriorului chiliilor, precum şi pentru alte mici lucrări de amenajare a curţii mănăstirii: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, că fără El nu se poate face nimic, anul acesta sper să finalizăm investiţia acestui proiect drag mie şi familiei mele. Ne vom axa cel mai mult pe asigurarea încălzirii centrale în mănăstire, finalizarea în exterior a chiliilor, inclusiv izolarea termică a lor pentru menţinerea căldurii, precum şi pe pictura interioară a mănăstirii. Plus alte câteva lucrări de amenajare a curţii mănăstirii şi a anexelor”.
Ultimele Comentarii
Newsletter
|



