26.01.2012,  01:29:49 | 11 comentarii | 1493 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Să-i fi ajuns blestemele cele din urmă? / Maşina hingherilor din Vulcan a ajuns în tren
de Gheorghe OLTEANU

Un accident petrecut la trecerea peste nivel de cale ferată de pe strada Jiului din Vulcan s-a soldat cu întârzierea ajungerii la staţia terminus a unui tren personal şi cu avarierea unui autovehicul. Din fericire, nu au fost victime omeneşti şi nici... câineşti.

Trenul personal
nr.2735 Lupeni-Petroşani are sosirea în gara Vulcan la ora 13:58. Semnalizările acustice şi luminoase de la bariera de pe strada Jiului, mai în jos de Clubul Sindicatelor, sunt puse în funcţiune cu mult înainte ca garnitura feroviară să plece din staţia amintită. Scopul, evident, este acela al avertizării conducătorilor auto care urcă sau coboară pe această stradă.
 
Ieri, la câteva 
minute după ora 14:00, s-a găsit însă un şofer care a ignorat semnalele acustice şi semnalul roşu intermitent de la barieră şi care, venind din Colonia de Jos, a crezut că are timp să traverseze calea ferată înaintea trecerii trenului personal. Autovehiculul are numărul de înmatriculare HD 03 JIX şi aparţine SC Pregoterm SA Vulcan. Este autospeciala aceea verde, despre care s-a mai scris în ziarul nostru, cu care hingherii din Vulcan au băgat spaima nu doar în câinii comunitari, ci şi în cei cu stăpân. 
 
Şoferul Ioan Cimponeriu
le-a declarat poliţiştilor de la Rutieră că nu a auzit semnalele acustice emise de instalaţia de la barieră. Greu de crezut, fiindcă, chiar peste zi, sunetul acesteia răzbate până hăt departe. Noaptea, el poate fi auzit chiar de la blocurile de pe Nicolae Titulescu. Conducătorul auto şi mecanicul de pe locomotivă au fost testaţi cu alcooltestul. Rezultatul, în cazul amândurora, a fost zero.
 
La locul 
accidentului au ajuns o autospecială a pompierilor şi maşina SMURD-lui. Din fericire, nu a fost necesară intervenţia lor. În momentul impactului, în cabină se afla doar şoferul. Hingherii o luaseră înainte, pe jos, ca să-şi facă numărul. Ing. Marius Danci, directorul Pregoterm SA, nu a avut ce să comenteze. Era clar că a fost vina şoferului său. “Mâine, poimâine, urma să vină cumpărătorul autovehiculului, ca să şi-l ia”, am aflat de la dumnealui. Este vorba de administratorul unei societăţi comerciale severinene care, la licitaţia ţinută cu puţin timp în urmă, şi-a adjudecat întregul pachet de autovehicule scoase la vânzare în contul datoriilor pe care decedata SC Almaserv SA Vulcan le-a înregistrat la bugetul de stat.
 
Nu trebuie uitat
că, de-a lungul ultimilor ani, cu maşina aceasta verde cu cuşcă în spate hingherii au băgat spaima în tot ce înseamnă câine. Fie comunitar, fie cu stăpân. ZVJ a consemnat, nu o dată, fărădelegile şi abuzurile în serviciu făcute de aceştia. Care, însă, nu au fost niciodată anchetate la modul serios sau terminate cu o soluţie care să pună capăt masacrului canin pe care, încurajaţi, aceşti hingheri l-au comis de nenumărate ori. Se prea poate ca blestemele avându-i pe ei ca destinatari să se fi adunat într-atât, încât Dumnezeu să fi hotărât să arate că El nu bate cu bâta...
 
P.S.: Cu ceva ani în urmă, cealaltă maşina, aceea albă, care umbla după câini a avut necazuri în acelaşi loc. Cobora spre, pe atunci, curtea Almaserv-ului, când şoferul a sesizat că a rămas fără frâne. 

 


Comentarii articol (11 )

#1 yo`26.01.2012,  11:03:20
asa le trebe` hingherii draq! de caini n-or avut mila..sa stranga cat mai multi bani...no acu`sa plateasca masina!!
#2 yo`26.01.2012,  11:08:10
asa le trebe` hingherii draq! de caini n-or avut mila..sa stranga cat mai multi bani...no acu`sa plateasca masina!!
#3 Sorin26.01.2012,  12:18:09
Stai linistit yo ca se repara masina si s-ar putea ca pe viitor sa te confunde acel sofer cu o javra. Daca iti plac asa mult animalele (maidanezii) de ce nu-i iei acasa? Voi astia iubitori de animale postati la greu "salvati maidanezii" dar nu luati atitudine sa faceti ceva in asa fel ca pe strazile oraselor din vale sau tara sa nu mai fie acesti maidanezi.
#4 Veterinarul26.01.2012,  15:20:40
Domnule Sorin, nu e vorba de sa existe maidanezi pe strazi. E cu privire la modul barbar in care ciorile astea de hingheri isi bat joc de bietele animale atunci cand le prind cu laturile lor cu sarma. Zice bine in articol ca sunt incurajati si sustinuti sa faca asa. Veterinarul
#5 ionika26.01.2012,  15:30:12
da ,aduna cainii din vulcan si ii aduce in lupeni la noi in cartier au aparut multi caini straini
#6 gelu26.01.2012,  18:35:07
ionika fa-le buletin de lupeni ma daca sunt straini :)))))
#7 gogu tractoristul26.01.2012,  18:48:15
DOMNILOR SLAB E MANAGEMENTUL SLABI SUNT SI COLA BORATORII ADUSI PE CRITERII MAI PUTINA COMPETENTA.
#8 cerebel27.01.2012,  00:10:54
hai stiaoua
#9 mutulica27.01.2012,  06:18:39
Ca blestemele iubitorilor de animale s-au 'pus' pe soferul masinii nu ma incalzeste deloc. Astept momentul cand cuplul mizerabil din fruntea urbei or sa plateasca pentru ce decizii au luat. Si neaparat 'marele' director Danci.
#10 Pelus27.01.2012,  16:58:13
(urra) Au scapat MAIDANEZII...
#11 gogu tractoristul30.01.2012,  15:26:02
CE aveti cu directorul...E NUMIT SARACU POLITIC ADUS FIRMA LA FALIMENT. TREBUIE infiintata alta firma...si iar de la capat.CU acelas MANAGEMENT?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - - - - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter