04.11.2011,  12:52:21 | 0 comentarii | 908 vizualizari
Întâmplări reale
de Ziarul Vaii Jiului

Scara cu fantome. Chiar dacă pare de necrezut, chiar dacă aveţi impresia că rândurile de faţă aparţin unei simple şchiţe SF, chiar dacă unii vor strâmba din nas, convinşi că e o farsă, totuşi cele relatate în pagina de faţă vă asigur că sunt cât se poate de reale. Åži că nu s-a intervenit cu niciun strop de imaginaţie la construcţia acestor stări de fapte. Astfel veţi face cunoştinţă cu nişte cazuri îngrozitor de reale care, oricât aţi vrea, nu vă vor lăsa rece. Aşadar: în clădirea cu patru etaje a Romtelecomului există pe aşa-zisa scară de serviciu, undeva între etajul doi şi trei, o scară a fantomelor. Astfel, pe această scară (o scară ca toate celelalte de altfel) se întâmplau tot felul de lucruri ciudate, inexplicabile, care (însă) nu erau întotdeauna luate în seamă de toţi ceilalţi. Pe acest segment de scară se auzeau paşi fără să treacă nimeni în acel moment, precum şi voci, oftaturi (în exclusivitate feminine) într-o perioadă în care în acea parte a clădirii nu se afla picior de femeie. Nu puţine au fost cazurile în care telefonistele care coborau pe aici erau împiedicate sau chiar împinse pe scări, unele chiar accidentându-se. În perioada aceea lucram la telegraf şi unele telefo­niste, în special cele fumătoare, cobo­rau aici, în perioada de repaus, la o cafea, cu ţigara aferentă. Au fost cel puţin opt cazuri în care veneau cu julituri, vânătăi şi zgârieturi şi cu (asta era mult mai grav) ciorapii rupţi. Acum, să judecăm drept, nu toate puteau să fie nişte „gură-cască” şi să păţească asta din cauza romantismului. Dimpotrivă, majoritatea aveau impresia certă că fie li se puseseră piedici, fie fuse­seră împinse (culmea) cu duşmănie. De remarcat că niciun bărbat care trecea pe acolo nu a păţit aşa ceva. Erau vizate doar persoanele feminine. Într-o seară, după ce tocmai fumasem o ţigară la camera de repaus cu una dintre telefoniste, Violeta, mă pregăteam să mă întorc în telegraf, culmea pe scara fantomelor. Precizez că pe atunci nu luasem prea în serios acest fenomen. „Ce faci, cobori pe acolo?” m-a interpelat parcă cu teamă Violeta. Menţionez că mai era şi o altă cale dar asta implica să treci printr-un sector în plin proces de lucru. „Normal”, i-am răspuns eu şi spre convingere am început să strig: „Fantomo! Unde eşti, fantomo?”. Atunci, chiar în momentul când am ajuns la jumătatea scărilor, o uşă de la etajul trei s-a închis cu zgomot. Nu putea să fie din cauza curentului, fiindcă chiar dacă acesta ar fi existat n-ar fi avut pu­terea să trântească acea uşă deosebit de grea. Atunci am intrat tiptil în telegraf şi mi-am propus să evit, în viitor, această cale de acces. A doua seară după ce terminasem din nou o ţigară în aceeaşi cameră de repaus, cu aceeaşi telefonistă, mă pregătesc să cobor, însă pe altă parte. „Ce, nu mai cobori pe scara cu pricina?”, mă întrebă ea suspicios.
N-aveam ce face. Trebuia să mă conformez realităţii. „Ba da!”, am îngăimat eu, revenind la vechiul parcurs. Din start m-am asigurat că uşa este bine dată de perete, că pe scară e linişte şi pace şi nimic nu poate să perturbe siguranţa celui care coboară, şi am păşit cu destulă ezitare. În clipa aceea am simţit că ceva mă trage înapoi şi am încremenit. Lucru normal de altfel în asemenea condiţii. Apoi, după perioada de şoc, am încercat, plin de fiorii de rigoare, să elucidez fenomenul. Åži (ce să vezi) găsesc că clanţa de la uşă se agăţase în buzunarul de la haină. Încep să zâmbesc, puţin mai crispat recunosc, dar cobor totuşi scara, mult mai uşurat. A treia seară (recunosc că seara, de obicei, aveam unii timpi morţi şi, pentru varietate, urcam la o ţigară, la telefoniste. Tot timpul se găsea una care să fie la „repaus”) urc, ca de obicei, şi o găsesc pe Rodica, căreia, printre fumuri, îi povestesc toată tărăşenia. Observ că mă priveşte ciudat şi am o uşoară strângere de inimă. „Se pare că ai mai multă imaginaţie decât ştiam!”, conchide ea. Îmi exprim nedumerirea faţă de cele spuse, la care ea mă duce la uşa cu cauza. „Priveşte atent!”, îmi spune şi eu mă conformez cu oarecare nedumerire. Apoi, brusc, observ ce trebuia să observ. Åži mă cutremur. Uşa în cauză... n-avea clanţă. „Åži nici n-a avut niciodată”, îmi spune ea.

Åži timpul se pierde, nu-i aşa? Aţi avut vreodată pierderi din timpul dumneavoastră? Numă refer la timpul în care n-aţi făcut nimic şi-l consideraţi pierdut, ci la altfel de pierderi... aşa cum am să relatez în clipele următoare. Într-o seară venind acasă, cu oboseala sau plictiseala de peste zi, urcând cu încetinitorul scările, aşa cum făceam de-obicei şi abia aşteptând să ajung la palierul meu, mă trezesc deodată în faţă cu o imagine inedită, care mă şochează imediat: tot palierul era inundat de lumină (deşi aici aveam un bec de 60 de waţi), pe pereţi erau lambriuri frumos asortate, uşile sclipeau în fier forjat, covorul de pe jos împrumutând nuanţa florilor care erau peste tot. Atât am reţinut pe parcursul celor câteva secunde cât am privit toate astea, în urma cărora am simţit nevoia să o iau la fugă pe scări în jos, crezând că am greşit scara. Chestia cu fuga n-am prea priceput-o, dar ăsta a fost primul instinct. Åži n-am stat prea mult pe gânduri. Dar, odată ajuns la parter, constat că, totuşi, mă aflam pe scara care trebuia. Cu oarecare strângere de inimă urc, cu şovăiala de rigoare. Sus, totul se prezintă normal. Becul chior, pereţii care ar trebui măcar văruiţi, betonul uşor denivelat de pe jos... Chiar la intrare am un ceas cu cuc, datorită căruia realizez la ce oră vin acasă. Cu stupoare însă, aflu că deşi ajunsesem în faţa blocului la ora 22 şi că până acasă fac aproximativ 5 minute, ceasul arăta ora 23, 35. Deci pierdusem cam o oră şi jumătate în mod nejustificat. Neînţelegând nimic am făcut tot felul de presupuneri dar am lăsat faza în suspensie. Însă după trei luni am avut aceeaşi revelaţie. Åži totul s-a precipitat ca şi data anterioară. Doar că de această dată am coborât doar un etaj. Când am revenit totul reintrase în normal, doar că ceasul îmi făcea cunoscut că mai pierdusem încă 55 de minute. Să fi fost probabil asta perioada trecerii dincolo? Încă n-am aflat şi poate n-o s-o aflu niciodată.

Clipul fatidic. A fost la o vreme acum câţiva ani, într-o vară fierbinte, o imagine care mă tortura zi şi noapte. Un fel de clip care nu-mi dădea pace, nu numai în somn ci şi în stările treze, şi care, timp de câteva fracţiuni de secundă, prezenta mereu aceeaşi imagine: o fată îmbrăcată în alb, culcată în iarbă, căreia nu i se vedea faţa. În acelaşi timp mirosea puternic a liliac şi se auzea o locomotivă şuierând. Toate astea până la exasperare. Tocmai intrasem la bănuieli cum că n-aş fi normal şi creierul meu dă semne de îmbătrânire, nemaiputând să se controleze, când a intervenit o chestiune care avea să elucideze totul. Mă aflam la Peştera Bolii într-o duminică  a aceleiaşi veri calde şi deodată am observat, lângă calea ferată, o adunătură compactă, care mi-a strânit interesul. Mi-am făcut, cu greu, loc printre ei şi am ajuns acolo. Åži în clipa aceea am avut în faţă imaginea din clipul meu. O fată îmbrăcată în alb (nu i se vedea faţa din cauza părului mătăsos care i-o acoperea). Toate astea pe un puternic miros de liliac şi pe fondul şuie­ratului unei locomotive. Mi-am revenit cu greu din acest impact.
Era o fată care se aruncase înaintea trenului. Niciodată n-am aflat nici cine era, nici de ce făcuse acest gest, cert e însă că de atunci acel clip nu a mai apărut niciodată.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter