27.01.2012,  01:53:49 | 0 comentarii | 229 vizualizari
Rivalele Jiului - cantonamente de lux, „minerii” - cantonament local
de Loredana JUGLEA

Lotul de jucători al Jiului Petroşani s-au reunit la stadionul „Jiul”, pentru prima dată în 2012, ocazie cu care au demarat pregătirile pentru retur.

În timp ce rivalele Jiului din Liga a III-a, FC Hunedoara sau CFR Simeria, au ales cantonamente în afara judeţului, în staţiuni cu condiţii de cinci stele, „minerii” au optat pentru un cantonament mai la îndemână. Astfel, aceştia vor urca pentru 10 zile la Rusu, la 10 km de Petroşani. Un cantonament mai puţin costisitor dacă ţinem cont de faptul că este pe plan local. 
Cei de la FC Hunedoara vor îmbina pregătirea fizică din cantonamentul de la Băile Herculane, început luni, cu primele meciuri amicale din această iarnă. Prima partidă test a trupei antrenate de Aurel Şunda se va desfăşura miercuri, 1 februarie, iar adversara trupei hunedorene va fi Nova Becicherecu Mic, ocupanta locului 13 în seria a V-a a Ligii a III-a. Stagiul de pregătire centralizată de la Herculane se va încheia în data de 3 februarie, când este programat al doilea joc test cu Metalul Oţelul Roşu (Liga a IV-a Caraş-Severin).
Între 1 şi 10 februarie, fotbaliştii şi antrenorii de la CFR Simeria vor pleca într-un stagiu de pregătire centralizată la Moneasa, în judeţul Arad. Conform organizatorului de competiţii al clubului, Dorin Nicşa, în acest cantonament se vor disputa şi unele partide amicale cu formaţii aflate în pregătirea de iarnă în aceeaşi zonă. 

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


     5 plus 9   = ?  

PROMOVARE

Publicitate
Newsletter