06.11.2011,  12:51:43 | 0 comentarii | 711 vizualizari
Incursiuni în memorie. Clipe smulse uitării
de Ziarul Vaii Jiului

Ce-a ajuns. Era în vechile timpuri, când totuşi culturii i se mai dădea o şansă. Cât de mică. Într-o astfel de împrejurare am fost invitaţi de către Liceul din Pui, la o aşa zisă „masă lite­rară” (cât pe ce să-i spun „masă rotundă”, că erau în plan tot felul de mese, inclusiv mese populare). Aici mare festivitate, mare. Profesorii strânşi cu toţii, în păr, elevii strânşi cu forţa, toată lumea strânsă cu ceva. Lângă mine era un tip cu mâna-n ghips care răspândea o puternică (şi binevenită, ca intenţie) aromă cu ţuică de pru­nă, sănătoasă. Ulterior, când i s-a dat cuvântul directorului s-a dovedit că acesta era chiar persoana care v-am descris-o anterior. Acesta s-a ridicat, sprijinindu-se de un scaun care a cedat puţin în clipa următoare, şi-a dres glasul şi a rostit cu o voce groasă, de fumător: „Elevii mei! Luaţi aminte! Totul se reali­zea­ză numai prin muncă. Muncind, nimic nu este imposibil (o chestie care astăzi nu mai are acoperire, nici măcar parţial). Deci,  (a continuat el, ferm pe poziţie) spre exemplificare, ob­servaţi voi, fostul vostru coleg, Andrei Caucar, a urmat liceul nostru şi l-a luat în serios. Bineînţeles munca lui a fost răsplătită. Uitaţi unde a ajuns. (Toată lumea a făcut linişte. O clipă de suspans. Nimeni nu ştia unde ajunsese). La Cenaclul Panait Istrati!”. Toţi au rămas paf. Inclusiv noi cei de la cenaclu. Nici în visele noastre cele mai roze nu ne gândisem ce importanţi eram. Apoi incriminatul, Andrei Caucar, s-a ridicat şi şi-a exprimat recunoştinţa pentru noi, cei care i-am dat această şansă.

 

Critica după autobuz. De data asta la Cenaclul „Venus” din Petrila, cenaclul care are meritul de a-i fi strâns laolaltă, pentru întâia oară, pe cei care aveau să devină stâlpi de sprijin în cultura Văii Jiului (Mircea Bujorescu, Ioan Dan Bălan, Ion Pascal Vlad, Constantin Câmpeanu…). Cenaclul ţinea, de regulă, până la patru-cinci ore (şi, uneori de dimi­neaţă până seara). Poetul Mircea Bujorescu (fiind prins de treburi), de regulă întârzia, aducând întotdeauna, ca o amendă de rigoare, o poezie, neuitând să specifice că a fost scrisă în autobuz, ceilalţi crezând că aceasta este o scuză privind perfecţiunea poeziei. În realitate poeziile erau cu adevărat poezii şi poetul era discret felicitat cu aprecieri de tot felul, mai în glumă, mai în serios. Ele au fost luate şi păstrate de Constantin Câmpeanu, care nu-şi mai aminteşte destinaţia lor. Într-o duminică însă, soseşte, în urma lui Bujorescu, poetul Andrei Caucar care, imitându-l pe cel dinainte, declară, cu un zâmbet specific în colţul gurii că tocmai a scris şi el o poezie, în autobuz. Bujorescu i-o smulge din mână şi o citeşte îndelung şi explodează: „Autobuzul era vechi şi tu ai stat în spate, pentru că scrisul e tremurat. Autobuzul era, de asemenea, foarte aglomerat, că scrisul e aproape ilizibil. În faţa ta era o tipă cu mini, lucru care ţi-a salvat construcţia poezei. Erai destul de flămând (nu de cultură) din care cauză ai mâncat litere, în prostie. Cineva de alături te-a enervat, că ai scris numai prostii. (Åži apoi către Câmpeanu) Ia-o, măi Câmpene, şi prinde-o şi pe asta!”.

 

Recitând ca florile. Ne aflam la fostul sediu al Liceului Economic care, pe acele timpuri avea mai multe eleve decât elevi, deci pentru poeţii noştri ele constituiau o reală sursă de inspiraţie producătoare de fiori. Noi eram invers decât ei. Aveam la „Panait Istrati” mai mulţi creatori decât creatoare. Unul din aceşti creatori (care arăta bine şi mai şi gândea) era poetul Adrian Popa. Din păcate, avea un mare cusur: era emotiv şi din cauza asta, după vreo două fraze, i se pierdea vocea, favorizând pe cei ce ştiau citi doar după mişcarea buzelor. Astfel, propus să citească, se ridică (pe atunci orice intervenţie, verbală sau în scris, se producea numai în poziţia verticală). Deci, se ridică şi îşi drege vocea. Avea de citit (deşi recitările erau mai la modă) poemul „Ca florile”, pe care îl agrea el cel mai mult. Patruzecişipatru de ochi (nerimelaţi, că nu se accepta rimelul în şcoală) îl urmăresc cu deosebit interes. Zâm­bete discrete, coate indiscrete, şuşoteli… atmosferă deosebit de prielnică pentru emoţia poetului Adrian Popa. Care are, totuşi, curajul să înceapă: „Am să vă recit ca florile”. Din cauza celor arătate, el nu face pauza dinaintea titlului, precizând că va citi ca florile. Urmează o rafală (la foc continuu) de râs, care îi pune capac poetului. Acestuia i se taie vocea, rămânând doar mişcarea buzelor. Se face o linişte suspectă. Câteva fete strigă cât pot ele de discret: „sonoru!”. Atunci una din ele se ridică şi le spune „N-aţi înţeles nimic. Aşa recită florile!”.

 

Atenţie la demolare. O şedinţă de lucru la „Panait Istrati”. Acelaşi poet, Adrian Popa, trebuie să se producă (nu reproducă) cu ultimele lui creaţii, comise cu bună ştiinţă. Pe atunci, se formase, în cenaclu, ideea preconcepută că orice nou venit e un mare… neavenit şi se încerca prin toate mij­loacele frânarea ambiţiei acestuia, după principiul că e plină lumea de poeţi şi prozatori şi nu mai este loc pentru nimeni. În această atmosferă, retras în spatele sălii, începe să citească. Fiind doar între noi emoţiile nu-l mai bulversau atât de  puternic. Ascultând cu cea mai sinceră bunăvoinţă a mea, constat că poeziile sunt extraordinare şi deosebite, dar mă cutremur când mă gândesc de ce va avea parte la final. Final care se săvârşeşte, în cele din urmă. Urmează criticile şi imputările necesare şi poetul este, în cele din urmă, desfiinţat în totalitate, cei câţiva care au încercat să îi dea o şansă fiind repede puşi la punct. Apoi se lasă o linişte profundă, aşteptându-se căinţa împricinatului, care comisese delictul de a se crede un poet care scrie poezii. Acesta, se ridică zâmbind („Uite, mai are puterea să zâmbească!” comentează cineva) şi luând manuscrisul din care citise (care se dovedi a fi până la urmă, o carte) spuse cu mare satisfacţie: „Dragii mei, vă mulţumesc pentru aprecieri! Dar ţin să vă aduc la cunoştinţă că nu mi-aş criticat poeziile mele. Tocmai aţi demolat-o pe Magda Isanos!”.

 

Bileţel pentru eternitate. Călătoream cu membrii Cenaclului de Vineri, spre Deva, capitala culturii judeţului nostru, unde nu eram văzuţi prea bine din motive care (să zicem) ne scapă. Cam pe la mijlocul autobuzului, poetele Doina Florentina Pagnejer şi Camelia (celălalt nume nu mi-l amintesc) se plictisesc de moarte. În faţa lor, tăcut şi aparent meditativ, poetul Ion Pascal Vlad priveşte romantic pe geam. Cele două poete îl studiază ca pe o veritabilă muză (sau muzoi) pe care nu ştiu cum şi de unde să-l dea şi cumpănesc cum să-l atragă la realitate, lucru care părea imposibil în acel moment. Deodată Florentinei îi vine o idee genială (după părerea ei) şi anume comiterea unui bileţel de dragoste încropit de o eventuală iubire mai mult sau mai puţin existentă, căreia îi dau un nume foarte uzual: Maria. După o oră de creaţie a amândurora, completat, prin părţi esenţiale şi de câteva participante de pe alte scaune, bileţelul e bun de tipar, adică poate fi pus în circulaţie. Drept pentru care el este strecurat cu grijă de una din ele într-un buzunar al sacoului poetului, urmând ca la întoarcere adrisantul să fie atenţionat asupra lui, ca să se preîntâmpine o eventuală catastrofă acasă, la soţie. Dar, din păcate, acest lucru nu se întâmplă, pe fir intrând uitarea. Câteva zile mai târziu poetul Vlad se plângea celor cunoscuţi că nevastă-sa inventează bileţele de amor ca să-l compromită şi că ultimul era semnat de Maria, pe care nu o cunoştea.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter