A se reţine că nu vorbim aici de marele proiect derulat prin ADI Apa Serv Valea Jiului, proiectul de 40 de milioane de euro, care are şi el rolul lui, dar care este o altă poveste, la nivel de întreaga Vale a Jiului.
Vorbim de un proiect iniţiat de primarul Ridzi, strict pentru Petroşani, în valoare de peste 7 milioane de euro, bani care vin tot pe fonduri europene nerambursabile. Acest proiect pe care multă lume îl credea uitat, în aceste zile ajunge încet, încet, şi la execuţie! Proiectul va rezolva într-o perioadă relativ scurtă, de doi ani, toate problemele canalizării din Colonie, dar şi din alte zone mărginaşe a Petroşaniului, care nu beneficiază în momentul de faţă de canalizare.
„În momentul acesta, pe acest proiect suntem deja în procedură de licitaţie, după care va urma execuţia lucrărilor. În momentul în care va fi atribuită licitaţia ne şi apucăm de lucrări. Dacă nu vor fi contestaţii, în aprilie ne vom apuca de treabă. Proiectul e finanţat prin Ministerul Mediului, cu fonduri europene nerambursabile şi ne-am zbătut să-l obţinem pentru Petroşani, aşa cum am tot promis cetăţenilor noştri. Acum pot să spun că implementarea acestui proiect va începe în maxim două luni, dacă nu vor fi probleme cu contestaţiile. Sperăm să se treacă de faza de contestaţii cât mai repede, ca să putem începe lucrările cât mai rapid. M-aţi întrebat de pe ce stradă vor începe lucrările în Colonie, multă lume fiind interesată de asta… Nu pot acum să dau un răspuns, până ce nu vom discuta cu constructorul, care ne va prezenta un plan de acţiune. Abia atunci vom putea da un răspuns mai exact în acest sens. Dar cred că cel mai important lucru este că vin banii, că se face licitaţia de lucrări şi că vor începe lucrările şi la acest proiect foarte important pentru comunitatea noastră”, ne-a declarat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.
După introducerea canalizării, primarul îi asigură pe cetăţeni că va urma şi asfaltarea străzilor respective: „Dar toate la timpul lor, acum haideţi să vedem ce facem cu canalizarea şi după aceea o să vorbim şi de asfaltarea acestor străzi”.