05.02.2012,  19:51:51 | 0 comentarii | 169 vizualizari
Jiul ia un jucător accidentat?
de Loredana JUGLEA

Oficialii echipei Jiul au declarat că sunt aproape de a-l legitima pe arădeanul Dumitru Copil, jucător care a fost în vizorul celor de la Farul Constanţa.

Numai că, atenţie, recunoscut pentru talentul său din vremea când evolua în Scoţia, pentru Hearts, Dumitru Copil nu a rezistat la FC Farul decât două săptămâni, din cauză că are probleme medicale. Vestea că şefii Farului au renunţat la a-i mai înregimenta pe doi dintre fotbaliştii care au arătat câte ceva în jocurile amicale din această pauză competiţională i-a cam iritat pe fanii alb-albaştrilor. Preşedintele executiv al Farului, Marcel Lică, a încercat să explice care au fost motivele ce au stat la baza despărţirii de cei doi jucători. "În cazul lui Dumitru Copil, nu sunt foarte multe lucruri de spus. Jucătorul a venit liber de contract, dar era accidentat. Farul nu este clinică medicală, ca să aducem fotbalişti de care să nu ne putem folosi”. Rămâne de văzut cât de serioase sunt probleme jucătorului şi în ce măsură îl va putea Jiul recupera, asta în cazul în care fotbalistul va fi legitimat la gruparea din Vale. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


     2 plus 2   = ?