05.02.2012,  23:06:40 | 0 comentarii | 1432 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Pentru ca petroşenenii să nu fie afectaţi de „iarna care nu-i ca vara”, / Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a convocat comandamentul de iarnă al municipiului Petroşani
de Corneliu BRAN

După ger, la sfârşitul săptămânii trecute s-a lăsat cu ninsori abundente în toată Valea Jiului. Cum codurile portocaliu de ger, galben de zăpadă, apoi iar portocaliu şi tot aşa (inclusiv săptămâna 6-11 are prognozat din nou cod portocaliu de ger) s-au tot anunţat de meteorologi, era firesc ca o primărie de municipiu care se respectă să convoace întrunirea comandamentului de iarnă. Aşa s-a întâmplat la Petroşani,  vineri, 3 februarie, dimineaţă, în sala de şedinţe a primăriei. Unde primarul Tiberiu Iacob-Ridzi i-a convocat pe toţi membrii comandamentului de iarnă, din care fac parte şefii tuturor instituţiilor publice şi de servicii publice de pe raza municipiului. Au fost prezenţi la întâlnirea cu primarul şefii sau reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei, pompierilor, poliţiei locale, Apelor Române, spitalului de urgenţă şi ambulanţei, serviciului de asistenţă socială, a Casei Pollicino, gospodăriei locale şi SPADPP-ului, precum şi reprezentanţii firmelor de distribuţie şi întreţinere a reţelelor de gaz, energie electrică, apă potabilă-canalizare şi termoficare.

Niciun om fără adăpost n-a decedat
Înainte de a da cuvântul fiecărui reprezentant prezent, ca să explice cu ce probleme se confruntă, Tiberiu Iacob-Ridzi a cerut reprezentanţilor firmei E-ON Gaz să asigure alimentarea cu gaz metan la toate locuinţele din Petroşani branşate la reţea. Acelaşi lucru l-a solicitat şi firmelor de distribuţie şi întreţinere a energiei electrice şi apei.
Primul care a luat cuvântul a fost şeful detaşamentului de pompieri, căpitanul Adrian Avram, care a informat că, la momentul respectiv, pompierii nu au probleme deosebite, pentru această situaţie de iarnă existând disponibilitate permanentă de a se asigura un număr de 25 de oameni, care pot fi folosiţi la deszăpeziri sau la incendii. Tot pompierii au pregătit un camion de intervenţii, care poate transporta personalul acolo unde este nevoie şi sunt solicitări.
„În caz de incendiu, aş dori să ne informaţi urgent, pentru că primăria va trimite, dacă va fi cazul, o maşină de deszăpezire în faţa maşinii dumneavoastră, ca să puteţi interveni cu promptitudine”, i-a spus primarul comandantului pompierilor.
Tot şeful pompierilor l-a informat pe primar că oarece probleme pe drumuri se mai întâmpină înspre Cabana Mija şi în zonele periferice greu accesibile pe timp de iarnă, Saşa sau Bosnea.
Comisarul şef Titel Brăgaru, comandantul Poliţiei municipiului Petroşani, a ţinut să transmită conducătorilor auto, prin intermediul presei locale prezente, să respecte legislaţia rutieră, menţionând că până vineri n-au existat probleme deosebite de circulaţie rutieră: „Dacă va fi nevoie în zilele următoare, vom închide nişte drumuri, sper să nu fie cazul”.
Ceva probleme tot au fost semnalate de Titel Brăgaru, dar nu în localitate, ci în afara ei, în zona dealului de la Băniţa, atenţionând că raza de acţiune a poliţiştilor de la Rutiera din Petroşani este până în Baru-Mare.
În privinţa „oamenilor străzii”, comandantul Brăgaru i-a spus primarului că nu au fost probleme deosebite, deşi în Petroşani a fost cod portocaliu de ger, niciunul dintre aceşti oameni nu au fost victimele gerului.
După acest moment, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi şi-a adus aminte de şedinţa de guvern în care ministrul Anca Boagiu cerea administraţiilor locale să colaboreze cu cei de la drumurile naţionale, pe acest timp greu de iarnă: „Aşa a spus ieri doamna ministru, la comandamentul de iarnă de la guvern, să colaborăm cât mai bine cu cei de la drumurile naţionale. Aşa vom face şi noi, vă rog pe cei responsabili de deszăpeziri să o faceţi”.
 
Bătrân din Simeria - rămas pe străzile Petroşaniului în toiul gerului
Comandantul poliţiei locale, din cadrul primăriei, Dorel Neagu, a vorbit de un caz, de o persoană în vârstă, de 77 de ani, venită de la Simeria la cineva în Petroşani, dar pe care se pare că nu l-a găsit. Astfel, pensio-narul a rămas pe drumuri, fără bani şi fără hrană, în toiul viscolului şi zăpezii, fiind preluat de poliţiştii locali şi dus la adăpostul asistenţei sociale.
„Este la noi în adăpost, dar cu hrana nu ştiu cum o să fie, chiar dacă a primit acum ceva de mâncare, dacă e vorba de mai multe zile va fi o problemă, mai ales pe week-end”, a spus celor prezenţi Neag. Comandantul Poliţiei Locale Petroşani a venit cu o soluţie bună, aceea ca bătrânul să fie pus pe trenul personal până la Simeria de către Poliţia TF, care să-l ajute până acasă.
Referitor la ceilalţi oameni din adăpost, culeşi de pe stradă, fie de poliţie, fie de poliţia locală sau de reprezentanţi ai asistenţei sociale, primarul a menţionat: „Începând de azi o să le asigurăm şi hrana. Acolo unde avem adăposturi o să ducem doar oamenii străzii, cei fără copii mici. Pe cei cu copii mici o să-i ducem la Casa Pollicino, care îi va prelua, iar de hrana lor ne vom ocupa noi, dumnealor urmând să-i cazeze, să le asigure condiţii de igienă şi somn”. Tot primarul, la observaţia comandantului Poliţiei Locale Petroşani, care a menţionat că „deja în adăpost sunt 6-7 persoane, dacă mai aducem vreo 3-4 vor fi deja probleme”, a cerut celor de la Spitalul de Urgenţă Petroşani să trimită o ambulanţă întotdeauna când este adusă o persoană la adăpost, pentru că „poate sunt degeraţi sau bolnavi şi nu ne spun, noi nu ne dăm seama şi se ajunge la alte probleme”. 
 
Cei de la E-ON, ENEL şi Apa Serv spun că situaţia e sub control
Penultima parte a şedinţei a fost rezervată reprezentanţilor de servicii publice din cadrul E-ON Gaz, ENEL, SC Apa Serv Valea Jiului şi Gospodărie Prest Com.
Fiecare reprezentant al acestor firme de utilitate publică a ţinut să precizeze că până vineri, 3 februarie, instalaţiile se prezentau bine, fără defecţiuni deosebite, menţionând că există asigurate, pe această perioadă de vreme grea, echipe de intervenţie, 24 de ore din 24, care, la orice apel venit pe calea dispeceratului, se prezintă în timp scurt la faţa locului. 
Dacă cei de la Apa Serv au spus că au oarece probleme cu staţia de tratare de la Jieţ, asigurând populaţia că toate rezervoarele de apă sunt pline, iar staţiile de tratare funcţionează normal, cei de la E-ON Gaz au dat asigurări că în Valea Jiului nu există nici probleme de presiune, nici probleme de debit la gazul metan, instalaţiile funcţionând bine. Tot E-ON-ul are pregătite două echipe de intervenţie, tot 24 de ore din 24, pe toată durata acestei perioade geroase.
La fel, reprezentantul gospodăriei locale l-a informat pe primar că instituţia are pregătiţi în permanenţă 20 de oameni şi două încărcătoare frontale de zăpadă, care acţionează acolo unde sunt solicitaţi de administraţia locală, la apelul cetăţenilor. Tot acestei instituţii, primarul Ridzi i-a cerut să asigure funcţionarea telescaunului şi pe timp de noapte, „dacă e nevoie”.
 
Gheaţa dă bătăi de cap prizelor de apă
Sorin Corici a reamintit că debitele cursurilor de apă sunt scăzute, „debite chiar istorice am putea spune”, fapt care a făcut să sufere captările de apă, care au îngheţat în unele locuri, dezgheţarea fiind făcută anevoios din cauza temperaturilor scăzute. Tot dumnealui a semnalat faptul că cei de la Apele Române Craiova au primit de la meteorologi, pentru săptămâna care tocmai a început, cod portocaliu de ger, aşa cum a mai fost, fapt pentru care cei de la Apele Române solicită celor de la CNH şi Apa Serv Valea Jiului să „se mobilizeze şi să spargă rapid gheaţa la prizele de apă”.
În ceea ce priveşte Valea de Peşti, Sorin Corici a menţionat că nivelul adâncimii lacului este în continuare cu circa 9 metri mai scăzut, „817 metri faţă de 826”, dar că acest nivel încă nu este îngrijorător.
Reprezentantul Spitalului de Urgenţă Petroşani a specificat că spitalul şi ambulanţa sunt pregătite să facă faţă acestei situaţii de iarnă, în stoc existând medicamente şi hrană. Lucian Dragomir, directorul SPADPP, a explicat mai în amănunt care era până vineri situaţia drumurilor: s-a acţionat în permanenţă cu trei maşini de deszăpezire, care au împrăştiat şi material antiderapant. „Din cauză că temperatura a tot fost mult mai mică decât minus 7 grade Celsius, sarea s-a cristalizat şi nu a avut întotdeauna efectul scontat, dar să sperăm că de-acum, dacă temperaturile mai cresc, nu vor mai fi astfel de probleme”.
Florentina Presecan, directorul Casei Pollicino, i-a informat pe primar şi pe cei prezenţi că sediul instituţiei dispune de 15 locuri de cazare a unor persoane cu copii, „iar la nevoie asigurăm şi până la 22 de locuri”, dând exemplul unei mame cu copii din Lupeni, găsită pe străzile Petroşaniului, care a fost dusă la Casa Pollicino, unde personalul s-a îngrijit de ei, oferindu-le mâncare şi asigurându-le igiena corporală.
 
Prioritare sunt drumurile care duc spre instituţii
Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a trasat ca sarcină imperativă celor de la deszăpezire: „E foarte important în perioada următoare, dar mai ales luni dimineaţa, să nu ne trezim că drumurile spre spital, spre şcoli, grădiniţe şi licee şi spre instituţiile de stat sunt blocate. Acestea sunt prioritare, pentru că este foarte important ca oamenii să poată ajunge la spital, dacă e cazul, la serviciu, sau la şcoli şi licee în cazul elevilor”.
A solicitat şi reprezentantului Jandarmeriei Petroşani să urmărească atent, prin postul de Jandarmerie Montană şi cu sprijinul salvamontiştilor, deplasarea turiştilor. În sensul că aceştia să nu fie lăsaţi să meargă în zone care nu sunt accesibile, din cauza zăpezii şi a viscolului.
Prin intermediul presei edilul a cerut tuturor agenţilor economici privaţi să-şi cureţe zăpada din faţa imobilului şi ţurţurii sau zăpada de pe acoperiş, la fel şi celor din instituţiile publice: „Zăpada e mai greu de curăţat, deşi trebuie să o facă, dar mai ales ţurţurii trebuie daţi jos, ei sunt un mare pericol pentru cei care merg pe trotuare”.
 
 
Dragomir - hotărât să vadă asfaltul
Ziua de duminică a dat mult de furcă celor de la deszăpeziri de drumuri, în mod special celor de la SPADPP. Pe la prânz, frânt, după o noapte nedormită, în care a nins în continuu, Lucian Dragomir ne-a declarat: „Am avut o noapte albă, ne pregătim de a doua. Am acţionat toată noaptea de sâmbătă spre duminică cu trei maşini, acum pe zi iar, nu există probleme deosebite, dar până nu văd asfaltul nu ne lăsăm. Chiar dacă ninge puternic, acţionăm, cu precădere pe drumurile principale şi pe drumurile care duc spre spital, şcoli sau instituţii publice, cum ne-a şi cerut domnul primar, astfel ca luni lumea să poată merge la serviciu sau la şcoală. Este greu, dar nu ne plângem, trecem noi şi de asta”.
 
La Telescaun
Referitor la problemele apărute la drumul care duce la telescaun, mai ales înainte de parcare, Lucian Dragomir are cunoştinţă de acestea, dar nu este domeniul de acţiune al celor din primărie: „Acolo este o problemă, dar acea bucată de drum aparţine de cei de la drumurile judeţene, care fac eforturi serioase să păstreze drumul bun”. Duminică, mai mulţi şoferi ne-au semnalat că din cauza zăpezii date de pe drum cu utilajele, drumul s-a îngustat, iar şoferii nici nu mai au pe unde întoarce. „Ajunge ca unul să se oprească în drum şi toată circulaţia e blocată”, ne-a spus un taximetrist.
 
Zonele mărginaşe 
Alte probleme s-au înregistrat şi în zonele mai mărginaşe ale Petroşaniului, în Saşa şi Bosnia. „În Colonie nu sunt probleme, avem două echipe chiar acum acolo, care curăţă drumurile de zăpadă. Vom încerca să rezolvăm peste tot, în timp cât mai scurt”, ne-a mai declarat Lucian Dragomir. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal






* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter