|
09.02.2012, 22:04:21 | 1 comentariu | 172 vizualizari
Oameni buni, rămânem fără fotbal!!!
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Vestea abandonării campionatului de către gruparea deveană, Mureşul Deva, i-a determinat pe mai mulţi componenţi ai lotului devean să accepte ofertele altor cluburi. Cu toate că fotbalul, devenit de multă vreme un fenomen social, este pe cale de dispariţie pe aceste meleaguri, nimeni de la judeţ nu a luat la cunoştinţă şi, mai mult, nu a ridicat un deget pentru a salva ce se mai putea salva. Şi uite aşa judeţul Hunedoara a rămas fără reprezentantă în Liga a II-a, după ce cu ani în urmă ne mândream cu forţe în prima divizie: Jiul Petroşani, Corvinul Hunedoara, Minerul Lupeni…
În aceste condiţii jucătorii pe care judeţul Hunedoara îi mai avea în Liga a II-a şi-au luat tălpăşiţa. Atacantul Elvis Dârvaru care are experienţa ligii secunde şi de la Fortuna Covaci, unde a fost golgheterul echipei, a ajuns deja în tabăra formaţiei de Liga a III-a Naţional Sebiş. Fotbalistul originar din Brad împlineşte 23 de ani pe 19 februarie şi e văzut ca o soluţie ofensivă perfectă de antrenorul Lucian Tetileanu. „Jucătorul venit de la Mureşul Deva are experienţă şi ne poate ajuta”, a afirmat tehnicianul Naţionalului.
Şi mijlocaşul de 23 de ani Valentin Furdean a „mers înapoi” spre eşalonul trei, semnând un contract cu nou-promovata Flacăra Făget. Deşi a bifat doar cinci jocuri în tricoul Mureşului în tot turul, din cauza unei accidentări, Furdean s-a reorientat rapid şi va fi, din martie, adversarul celor de la CFR Simeria, FC Hunedoara şi Jiul Petroşani.
Iosif Melcea, mijlocaşul dreapta de 25 de ani al devenilor, a semnat un contract cu FC Olt încă înainte de vestea abandonului financiare a echipei, iar atacantul din Valea Jiului, Cristian Diaconescu, care a evoluat în tur la Mureşul Deva a primit deja oferte de la cluburi din eşalonul trei, dar speră să îşi găsească echipă în liga secundă.
Comentarii articol (1 )
#1
radu11.02.2012, 08:28:40
E cel mai concludent semn ca economia judetului a luato la vale ,din
statistici nu se traieste bine deci in speta nici fotbalul !
Adauga comentariu
Pe aceeasi tema
Sondaj
Ultimele Comentarii
Newsletter
|


