13.02.2012,  00:50:09 | 0 comentarii | 210 vizualizari
Gata cu cantonamentele
de Loredana JUGLEA

Nu numai Jiul a terminat prima parte a pregătirilor ci şi colega de serie CFR Simeria, cea mai bine clasată dintre echipele hunedorene la finele turului de campionat. CFR Simeria şi Jiul se vor întâlni şi în jocuri amicale, spre finele lunii februarie.

După o săptămână de muncă în cantonamentul montan din staţiunea Moneasa, elevii lui Marius Opric au revenit la Simeria. 
Feroviarii au tras din greu pentru a fi cât mai în formă la ora primului joc oficial din acesta an, în compania celor de la CSM Şcolar Reşiţa. Toţi cei 26 de jucători cantonaţi în staţiunea arădeană s-au achitat perfect de sarcinile trasate de tehnicieni de-a lungul celor şapte zile de cantonament. „Am efectuat câte două antrenamente pe zi. Băieţii au alergat câte 10 kilometri pe zi şi pot spune că s-au pregătit foarte bine. Au tras tare şi sper ca acest lucru să ne ajute şi când vom începe returul, pentru a nu mai avea parte de surprize, ca în debutul campionatului. Sunt mulţumit de faptul că toţi sunt apţi şi pot să îi folosesc în amicalele pe care le mai avem stabilite”, a spus antrenorul principal Marius Opric.
Simeria mai are programate alte patru partide amicale, toate în compania unor colege de serie. Ocupanta locului trei în C5 va juca, marţi, 14 februarie, când va evolua în „returul” cu FC Caransebeş, apoi peste alte patru zile când va da piept cu Naţional Sebiş. În ultima săptămână a lunii februarie, simerienii vor mai juca de două ori cu conjudeţeana Jiul Petroşani, în 22 şi 25 februarie. Trei amicale au disputat până acum „galben-albaştrii”: 2-1 cu CS Vladimirescu şi Jiul Rovinari şi 0-0 cu FC Caransebeş. Returul campionatului Ligii a III-a este programat să înceapă, vineri, 2 martie, când CFR va întâlni, în Valea Domanului, CSM Şcolar Reşiţa, formaţie cu care a remizat, 0-0, în primul meci al anului.
 
Lotul Simeriei pentru retur:
Portari: Marius Iancău, Cosmin Dragotă, Andrei Raţ.
Fundaşi: Emil Vîrtan, Andrei Stroia, Adrian Dosan, Alexandru Păduraru, Ionuţ Buta, Florin Ungureanu, Bogdan Lazăr, Călin Tîmpeanu.
Mijlocaşi: Alexandru Ivaşcu, Andrei Şoit, Andrei Făgărăşanu, Bogdan Găceanu, Constantin Vişan, Ciprian Pepenar, Vlad Alexandru, Darius Uibariu, Fabian Pop, Alexandru Vasinc.
Atacanţi: Daniel Dăscălescu, Andrei Suciu, Flavius Chelariu, Raul Lintaru.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


     3 plus 3   = ?  

Pe aceeasi tema

Dacă CFR Simeria a reuşit să perfecteze disputarea unui meci amical de verificare cu Autocatania Caransebeş, Jiul şi FC Hunedoara au dat gr[..]

07.03.2012, 21:47   |    0 comentarii

Jiul Petroşani a jucat modest şi a  pierdut, cu 1-0, meciul disputat în deplasare cu Minerul Motru (locul 4 în C4[..]

05.03.2012, 20:37   |    0 comentarii

CFR Simeria şi FC Hunedoara nu se bucură de amânarea pentru a doua oară a returului, însă Jiul Petroşani e &ic[..]

04.03.2012, 23:58   |    0 comentarii

FC Hunedoara a câştigat într-o manieră categorică, scor 5-2 (3-0), amicalul cu echipa de ligă secundă CSM Rm. V&aci[..]

02.03.2012, 00:18   |    0 comentarii

Jiul Petroşani şi FC Hunedoara îşi dispută ultimele meciuri test pentru a identifica o formulă de echipă cât [..]

29.02.2012, 19:48   |    0 comentarii

Eşecurile din amicale nu îi sperie pe oficiali, iar echipa pregătită de Marin Tudorache va mai susţine săptămâna a[..]

26.02.2012, 21:50   |    0 comentarii

CFR Simeria a câştigat amicalul de acasă cu Jiul Petroşani, trupa lui Marius Opric fiind mai exactă în apărare şi mai ins[..]

23.02.2012, 23:35   |    0 comentarii