Am fost angajat de copil tânăr la mină. La 18 ani mi-am întemeiat o familie, ca să nu fiu luat la armată şi am semnat un contract cu mina. Toate bune până în 2004, până m-am disponibilizat. Specific că am avut 4 copii în urma întemeierii familiei. De aici încep toate necazurile care s-au adunat asupra mea.

După disponibilizare, am început să lucrez în construcţii pe la diferite firme din zonă şi prin ţară, câştigând ceva mai bine până prin 2009, după care a început să meargă foarte prost şi cu munca, şi cu întreţinerea familiei, rămânând în urmă cu mai toate cheltuielile de întreţinere ale casei, cu impozitul, cu curentul, cu toate utilităţile şi, mai la urmă, am rămas numai eu. Căsuţa în care locuiesc este mai rău ca primitivă, fără curent, cu datorii la primărie şi cu alte datorii acumulate în timp. Mai am o fetiţă de 15 ani care învaţă la Colegiul Economic Hermes Petroşani şi pe care în momentul acesta nu o mai pot şcolariza deoarece naveta costă foarte mult, câte 5 lei pe zi numai transportul, ori eu acum câştig 35-40 de lei pe zi şi asta dacă găsesc ceva de lucru. Vă mai spun că, pe deasupra, anul trecut prin mai-iunie fetiţa a fost depistată cu o boală destul de gravă pentru vârsta ei (scolioză), cu care ne-am descurcat foarte greu. În urma unei cereri făcută către Primăria Aninoasei, dl. primar Ilie Botgros mi-a alocat un ajutor financiar de urgenţă de 600 lei. Ce doresc eu să vă cer este să mă sprijiniţi în obţinerea unui loc de muncă sau obţinerea unui contract de muncă în străinătate, de unde să pot să-mi întreţin familia sau să staţi de vorbă cu oameni de afaceri din jurul dumneavoastră, să mă ajute să-mi deschid o afacere aici şi să o dezvolt, căci idei am, oportunităţi sunt multe în zonă prin care putem oferi locuri de muncă multor tineri, ţinând cont că în zona Aninoasei nu prea există. 

Am de gând să implementez un program European cu finanţare de la UE în vederea construirii unei ferme zootehnice cu produse bio, care ar genera multe locuri de muncă în zonă. 

În acest moment suntem atât de săraci că şi cartofii îi împărţim să ne ajungă de 3 ori pe zi. Oricât am căutat de lucru nu am găsit decât ocazional pentru 20-30 de lei pe zi şi asta o dată pe săptămână sau de două ori, din care bani trebuie să plătesc naveta la şcoală pentru copil şi să întreţin şi casa. Nu vreau nimic de pomană, căci sunt un om modest şi muncitor dar că acum nu mai pot face faţă la nimic. Ce ar trebui să fac: să fur, să mă omor? Nu găsim nimic de lucru. Tot aud în jur că s-au creat locuri de muncă sau altele, cum ar fi  treaba cu antreprenoriatul, dar astea sunt de ochii lumii sau, ca să ajungi acolo, îţi trebuie bani, ori eu cu câştigul pe care îl am nu voi ajunge niciodată acolo. 

Credeţi-ne căci la mine sunt mult mai mulţi care nu se arată de ruşine. Suntem oameni care am muncit enorm de mult, dar care soarta ne-a lovit, căci de lucru nu mai găsim şi fără lucru nu supravieţuim. Trăim în aşa hal în această ţară de ne este scârbă de tot ce auzim şi vedem zilnic, căci nimeni nu ne crede că poate nu avem ce mânca sau îmbrăca. Trăim în secolul XIX nu XXI într-o ţară europeană. Ai noştri aleşi de astea nu ştiu, ei ştiu că trebuie să-i votezi şi atât, nimic mai mult. 

Să nu credeţi că vreau ajutor financiar de undeva de pomană, indiferent de unde. Să ştiţi că sunt un om care vreau să muncesc şi vă rog din suflet să mă credeţi că muncind voi putea oferi familiei un trai decent şi, de ce, nu şi altora care nu au ce să muncească, dar care nu au curajul să solicite ajutor ca mine, pentru că dacă sunt slab şi la necaz am puterea de a cere ajutorul cuiva sperând că voi fi ajutat şi ajutând la urma mea pe alţii. 

Am mai avut o tentativă de acest gen cu un om de afaceri din Timişoara, dar acesta era lacom şi vroia să câştige bani rapid. Or acest lucru nu se poate aşa repede deoarece necesită timp şi nu a mai fost de acord cu afacerea propusă de mine. 

Vă mai spun că mai am un băiat de-al meu de 19 ani care ar vrea să muncească, dar nu are unde. Momentan este în Timişoara unde păzeşte o casă nou construită, pentru 150 de lei pe lună şi cazare, or vă daţi seama că 150 de lei pe lună pentru un tânăr ca el nu este nimic şi mai stă şi singur acolo, de aceea doresc să mă ajutaţi ca să îl pot aduce acasă şi să îi ofer de lucru şi un trai decent. 

Acestea fiind spuse, închei această scrisoare deschisă către dumneavoastră cu speranţa că nu va rămâne fără ecou şi mă veţi ajuta cumva sau mă veţi invita la biroul dumneavoastră, căci mai am multe să vă spun, căci cele scrise reprezintă numai o fărâmă din ce aş vrea să vă prezint. Am o groază de idei de afaceri şi numai ascultându-le vă puteţi da seama ce oportunităţi uriaşe sunt aici şi care trebuie să fie exploatate pe termen lung şi foarte lung. De aceea, vă rog mult să analizaţi această scrisoare şi la urmă să mă chemaţi la biroul dumneavoastră de parlamentar din Petroşani şi să vă convingeţi dacă am dreptate în ceea ce vă voi împărtăşi. 

Acordaţi-mi această şansă, căci sunt optimist şi sper în ajutorul dumneavoastră. 

Mihai ILIEŞ    

 

P.S. Trăim într-o sărăcie de nedescris şi dacă noi nu o vom îmbunătăţi cumva, cu greu alţii vor mai veni să facă ei ceva.