21.02.2012,  21:20:06 | 0 comentarii | 68 vizualizari
După ce s-a pregătit multă vreme prin parcuri, / A luat-o Steaua
de Loredana JUGLEA

Cazul sportivei din judeţul Hunedoara, Xenia Jorneac, prezentat pe larg şi în Ziarul Văii Jiului, şi-a găsit rezolvare. Sportiva care la un moment dat se pregătea prin parcuri a primit undă verde să activeze la Steaua. Astfel, multiplă campioană de junioare şi tineret de pe vremea când activa la CSS Hunedoara, Xenia Jorneac (19 ani), transferată recent la Steaua, a avut o misiune imposibilă în primul său meci oficial la senioare. Sportiva hunedoreană a boxat în compania Mihaelei Lăcătuş (32 de ani), adevărată legendă vie a boxului feminin românesc, într-un meci contând pentru semifinalele Campionatului Naţional de la Buzău. Adversara Xeniei este fostă campioană europeană şi prima campioană mondială din istoria boxului feminin românesc. Mihaela Lăcătuş a fost antrenoare a lotului naţional feminin de tineret, din care a făcut parte şi Xenia, şi este, din 2006, soţia actualului antrenor de la Steaua şi al lotului naţional feminin, Adrian Lăcătuş. „Doamna Mihaela mi-a fost antrenoare la lotul naţional încă din 2009, iar soţul său Adrian Lăcătuş este antrenorul meu de la Steaua. Ea a decis să revină în activitatea competiţională, întrucât îşi doreşte să participe la Jocurile Olimpice de la Londra, primele din istorie la care este acceptat şi boxul feminin”, a spus Xenia, care în cele din urmă s-a recunoscut învinsă.

Sportiva stelistă a cucerit astfel medalia de bronz. „Pentru mine acest prim an la seniori este unul de acomodare şi nu pot avea pretenţii prea mari. De aceea antrenorul Adrian Lăcătuş a decis să nu slăbesc pentru categoria mea, 48 de kilograme, şi să lupt la categoria 54 de kilograme. Am asi­-gu­rată medalia de bronz, pentru că la această categorie am fost doar cinci sportive, iar eu am intrat doar în semifinale. Obiectivele mele principale în acest an sunt Cupa României, din toamnă, şi să promovez examenul de bacalaureat”, a precizat Xenia.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


     3 plus 6   = ?