13.03.2012,  21:04:02 | 71 comentarii | 2011 vizualizari
Primarul Ilie Păducel: / „Nu plec niciunde, rămân la PDL!”
de Corneliu BRAN

Prin Petrila se tot zvoneşte că primarul Ilie Păducel va trece cu bagajele în tabăra PSD-ului. Acum ceva vreme noi am făcut o analiză a acestor poveşti, spunând că ar fi greu pentru primar să treacă, fie la galbeni, fie la roşii, pentru simplul motiv că are multe lucrări şi proiecte începute, care ar rămâne în mare parte nefinanţate, guvernul sancţionând aspru această schimbare de macaz, prin oprirea robinetului financiar.

Pe de altă parte, după ce şi-au dat patru ani la ţurloaie unii altora, ar fi culmea ca acum membrii acestor partide, PNL şi PSD, să-l primească cu braţele deschise pe Ilie Păducel.
Tocmai de aceea, marţi l-am abordat pe primar, care ne-a declarat tranşant: „Nu plec niciunde, rămân la PDL. Mâine merg la şedinţă la Deva, la partid, iar vineri, la emisiunea Verde-n faţă vom pune toate cărţile pe masă, cu sinceritate”. Până atunci un lucru este clar: primarul Ilie Păducel nu are de gând să schimbe partidul. 
Semn rău pentru Dorin Curtean, administratorul public fără portofoliu (în sensul că organigrama şi statutul de funcţii n-au fost votate nici anul acesta, al treilea an consecutiv, iar Curtean nu face parte oficial din cabinetul primarului, asta atâta vreme cât consilierii n-au votat încă proiectul), omul însetat de putere, din umbră, care urmăreşte demult o candidatură la primărie şi la funcţii mari, din partea PDL. În speranţa că Ilie Păducel va trece la un alt partid sau că se va retrage, Dorin Curtean stă la pândă, aşteptând momentul când să atace.
Surse neoficiale vorbesc prin Petrila că Dorin Curtean ar fi şi spus deja, unora şi altora, cât primarul a fost plecat, că dacă primarul trece la un alt partid, el are atunci multe de spus… Cum ar veni, de cine ai grijă şi-l ajuţi, nu te lasă să trăieşti. Tipic românesc şi de-a dreptul… evlavios. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (71 )

#1 momarlan13.03.2012,  21:49:04
Sa fim seriosi ca doar nu ii spune lui Curtean ,,manuta,, degeaba. Paducel ar trebui sa taca din gura ca daca vorbeste Curtean tot ce stie despre edil si despre inca multi altii din primarie nu stiu pe unde isi mai scot cu totii camasa. Ca de fiecare data in preg de alegeri edilul Paducel, inca in functie, incearca sa ramana pe pozitie. Daca insusi primarul nu lansa zvonurile cum ca pleaca de la un partid la altul nu erau atatea discutii despre candidatura sa. Mai mult decat atat la ultima candidatura Paducel a afirmat sus si tare ca la urmatorul mandat ii cedeaza scaunul invatacelului Curtean . Apai dara asa sa faca, dupa cum a promis slugii credincioase, ca doar daca iti dai cuvantul, mai ales cand acesta e al unui primar in functie , te astepti sa-l si respecte. Sa mearga la pensie ca e timpul de schimbare ca parca toate sunt tot invechite in orasul asta de rezerva. Sa auzim de bine!
#2 bivolaru14.03.2012,  01:18:06
PADUCEL SI CURTEAN SUNT DOI MAMARLANI.ASA CA NU CRED CA AU CUVANT NICIUNUL.
#3 ciobi14.03.2012,  09:14:41
stai in pdl si dute la ..... cu pdl cu tot in frunte cu base si aroganta voastra fata de romani .hu hu
#4 LPD14.03.2012,  10:10:53
Bravo ilie,10!.Cinci la Barcea,cinci la Aiud.
#5 orlando14.03.2012,  11:32:11
Paducel impreuna cu PD-L trebuiesc inlaturati cat mai repede din primaria PETRILA,impreuna cu toti MOMARLANII pusi in functii pe criterii politice si de nepotism.CU TOTII NISTE SEMI ANALFABETI.
#6 denisa14.03.2012,  14:02:38
PDL=USL ACEEASI MIZERIE.PADUCEL PIERDE PRIMARIA.
#7 STOICA14.03.2012,  14:05:38
ppdd=sluga pdl.acest partid ppdd incearca sa prosteasca oamenii.diaconescu are elicopter si minte oamenii in fiecare seara la televizor iar puterea pdl se face ca nu observa ca dan diaconescu si ppdd incalca flagrant legea.cna-ul doarme.oricum sper sa se dezintegreze la fel ca png-ul
#8 alegator14.03.2012,  14:07:58
CU CURTEANU NU AS VOTA NICI DACA AS FI DROGAT
#9 jucator14.03.2012,  15:16:56
SA RAMANA PADUCEL LA PDL SI SA IL VOTEZE FRAIERII DIN NOU.VETI VEDEA CATE MAGARII VA FACE SI PE CATI II VA MINTI CA SA ISI ATINGA SCOPUL.CU SIGURANTA BLESTEMUL PENTRU ORASUL PETRILA ESTE PADUCEL.ESTE CA O EPIDEMIE-REVINE IN PRAG ELECTORAL SI PERSISTA 4 ANI.OARE NU A FURAT DESTUL?OARE NU II AJUNG ;BUCATELE; ACUMULATE?NU INTELEGE CA ESTE PENIBIL PRIN COMPORTAMENTUL SAU DE ;HAGI TUDOSE;?DACA I-AR FI DAT DUMNEZEU UN STROP DE DEMNITATE AR STI SA SPUNA ;AJUNGE;!IL VOM VEDEA DIN NOU CU NASUL SUB POALA PREOTILOR DIN ORAS SAU IN VIZITA LA DIVERSE CULTE.SPER DIN TOT SUFLETUL CA CINEVA ACOLO SUS NE IUBESTE SI PE NOI SI NE SCAPA DE CIUMA PORTOCALIE-PADUCEL!
#10 Cucu14.03.2012,  15:22:28
Cucu rtean mai bin decat cu pa duchele.Cucu canta nu suge sangele!
#11 CETATEAN14.03.2012,  15:31:07
SA SE SCUFUNDE PRIMARUL PADUCEL IMPREUNA CU PDL-UL DIN CARE FACE PARTE.A SARIT DINTR-UN PARTID IN ALTUL CA SI CAPRELE PE CARE LE ARE LA VALEA POPII.2112-ANUL AGONIEI ACESTUI INDIVID!
#12 66614.03.2012,  15:34:54
ar fi o miscare inteligenta din partea pdl sa il puna pe curtean candidat la primarie.si-ar mai spala pacatele.
#13 Pentru jucator!14.03.2012,  15:37:01
Demnitatea nu face parte din structura fiintiala a lui paducel!Demnitatea nu trebuie cautata in mizerie.Incercati sa„i propuneti asta vneri in emisiunea de vineri„verde la fata”.Cel mai ieftin mod prin care acest Gica Petrescu al Petrilei isi face campanie electorala este aceasta emisiune.
#14 66714.03.2012,  15:43:44
SPER SA AIBA OILE MIEI ANUL ACESTA CA ALTFEL CE VA DA DE POMANA PADUCEL.IN URMA CU PATRU ANI A FOST AJUTAT DE UN BUN PRIETEN-L......CARE I-A SERVIT ;CARNEA ELECTORALA.SAU IN CAMPANIE CINE VA MAI UMBLA CU MASINA CU MEGAFOANE CA PRIETENUL V.....SI-A LUAT JUCARIILE SI A PLECAT LA HATEG.PACAT,MARE PACAT.....
#15 turcas14.03.2012,  15:46:47
da bun domnule draga,daca am spus cu mana pe inima ca asta e ultimul mandat si am parafat cu asa sa-mi ajute dumnezeu ,chiar vreti sa ma tin de cuvant?
#16 .........14.03.2012,  15:48:33
SPER CA OAMENII ACESTUI ORAS II VOR SPUNE;VERDE IN FATA; IN IUNIE:LASANEEE!LASANEEE!
#17 PENTRU TURCAS14.03.2012,  15:53:31
NU ARE CUM CA NU ARE NICI VERTICALITATE NICI MORALITATE.ACEST INDIVID ESTE UN AMALGAM DE MINCIUNA AMESTECATA CU IPOCRIZIE......
#18 aidan14.03.2012,  17:00:36
REFERITOR LA CE A DECLARAT PADUCEL....VA SPUN CUM STAU LUCRURILE:A NEGOCIAT PANA IN ULTIMUL MOMENT SA INTRE IN PSD SI CUM NEGOCIERILE AU ESUAT A DECLARAT CU NERUSINARE CA RAMANE LA PDL.ACEST BALAST AL SOCIETATII VREA DIN NOU PRIMAR CU ORICE PRET.FELICITARI CELOR DIN PSD CA AU AVUT VERTICALITATE SI MORALITATE SA SPUNA :NU; LA PRESIUNILE LUI PADUCEL.CU SIGURANTA CA FERMITATEA LOR VA FI APRECIATA DE CETATENII ORASULUI PETRILA CARE NU IL MAI VOR PE PADUCEL PRIMAR!
#19 @@@@@@@@14.03.2012,  17:09:17
Cetateni ai orasului petrila-nu votati paducel la primarie!JOS MINCIUNA,JOS MITOCANIA,JOS LIPSA DE CARACTER,JOS INTERESUL PERSONAL,JOS PADUCEL!
#20 CHARISMA14.03.2012,  17:11:57
JOS PADUCEL!
#21 PDL14.03.2012,  17:17:31
jos pdl, jos paducel ,jos mafia portocalie!
#22 star14.03.2012,  17:21:00
NU MAI DORESC PDL LA PRIMARIE!JOS BASESCU ,JOS PADUCEL!
#23 coment14.03.2012,  20:19:33
DORINTA MEA SI A TUTUROR ;CETATENILOR;DIN ACEST ORAS CU O BRUMA DE CREIER IN CAP ESTE SA NE SCAPAM DE PADUCEL.FELICITARI NISTOR PENTRU FERMITATEA DE A NU-L INCOTOPENI PE EDILUL VEJNIC IN CAPUL LISTEI DE LA PSD.SA CREASCA IN SONDAJE CA FAT FRUMOS ALATURI DE PARTIDUL CARE L-A ADOPTAT -PDL , DUPA CE A FUGIT DE LA PSD.PROBLEMA ESTE CA NICI COLEGII DE PARTID NU IL MAI VOR REVOLTA CE SE DESFASOARA IN MOD TACIT SPUSA PRINTRE DINTI.MARE OM-MARE CARACTER.
#24 IBI14.03.2012,  20:21:42
VOTAM CU ALT CINEVA DAR CRED CA CASTIGA TOT PADUCEL PT CA=L VOTEAZA MAMARLANI
#25 !!!14.03.2012,  20:40:30
Oare cum va suna sloganul electoral din acest an al primarului?V-AM IZOLAT LOCUINTELE,V-AM ASFALTAT STRADA,V-AM BAGAT GAZUL{PE BANII VOSTRII}.DAR OARE VA SPUNE:V-AM INCHIS SPITALUL,SCOALA CIMPA ARE DOAR CICLU PRIMAR, FINANTELE S-AU MUTAT LA PETROSANI!SAU DOAMNE FERESTE AL ERA IN OPOZITIE.CAND S-A INCHIS SPITALUL MERGEA LA BISERICI SI PROMITEA IN FIECARE SAPTAMANA CATE O SEDINTA DE GUVERN...DAR TEAPA PENTRU NAIVII CARE NU APUCASERA SA IL CUNOASCA.
#26 MOMARLAN14.03.2012,  20:50:53
NU L-AU VOTAT DOAR MOMARLANII L-AU VOTAT SI CEI CE AU FOST CUMPARATI CU POMANA DE LA CAP DE LINIE LONEA SI CEI DIN BLOCUL 33.GANDESTE IBI CA ACUM SUNT SI MAI SARACI DECI MANIPULAREA ESTE MAI USOARA.SA LUAM IN CALCUL SI ANGAJATII PRIMARIEI CARE SUNT ACOLO DATORITA LUI. ACEIA OARE CU CINE VOTEAZA?DOAR MOMARLANII CONTEAZA?
#27 CRINA14.03.2012,  21:31:39
VREAU UN PRIMAR TANAR NU UNU CU PENSIE, SALAR DE PRIMAR ,VARSTA DE BUNIC SI AMANTA DE 18 ANI
#28 amira14.03.2012,  21:33:00
Sa vina oricine primar, dar sa plece Paducel. Acest om isi vede semenii doar din 4 in 4 ani. De cate ori l-ati vazut pe primar sa se plimbe prin oras printre oamenii nacajiti, cu exceptia serbarilor organizate de momarlani sau sa faca ceva pentru oameni fara sa le reproseze cate a facut el zeus pentru ei? A promis locuri de munca- nu a realizat nimic, a promis ca face drumul- l-a facut doar pe cel de pe strada lui si se lauda la nesfarsit cu strada Republicii de pe urma careia sau imbogatit jumatate din personalul primariei, a promis ca nu inchide scolile si spitalele-dar le-a inchis, a promis ca nu inchide minele si s-a plimbat la Bucuresti de nu stiu cate ori , a dormit in hotel de 5 stele dupa care a venit vestea cum ca minele se inchid. Deci, in afara faptului ca s-a imbogatit el si slugile lui, ca a angajat in tot orasul, pe perioada domniei doar rudele si prietenii cu raspunsurile la intrebari la purtator,ca a crezut mereu ca si-a cumparat primarie si tot ce misca in orasul Petrila este gestiunea sa, nu vad sa fi facut ceva.Pentru ce sa-l mai realegem? Trebuie sa fiti nebuni sa credeti ca dupa alegeri se va schimba, va mintiti singuri.
#29 ARIMAT15.03.2012,  08:20:43
Tuturor celor care va pasa de soarta Petrilei si luati atitudine,FELICITARI!
#30 cetatean15.03.2012,  09:35:21
PADUCEL SE LAUDA CU REALIZARILE LUI DAR DE CE NU SPUNE CA A FOST UNUL DIN CEI CE AU VRUT GROAPA DE GUNOI IN PETRILA ALATURI DE RAMASCANU.CAND S-A INCHIS SPITALUL MINTEA CU NERUSINARE CA IN DECURS DE O SAPTAMANA EL IL REDESCHIDE.SI IATA CA A TRECUT UN AN SI TOT NU L-A REDESCHIS.DACA A FOST ATAT DE ASUPRIT DE CE A ACCEPTAT SITUATIA DE COMPROMIS, DE CE NU A LUAT ATITUDINE?HALAL CALITATE DE OM! O CUNOSTINTA DE-A MEA A LUCRAT LA SPITAL SI MI-A POVESTIT CA IN CEASUL 13 PRLMARUL IMPLORA PERSONALUL SA NU PLECE CA EL REDESCHIDE SPITALUL SI NU VA AVEA CU CINE SA LUCREZE!DACA CETATENII ATAT DE INVOCATI DE PRIMAR II VOR DA VOTUL DIN INCONSTIENTA CREDETI CA SE VA COMPORTA ALTFEL? VA RAMANE ACELASI OM DUPLICITAR,IMORAL,FARA VERTICALITATE,CARE ESTE IN STARE SA MINTA CHIAR SI IN BISERICA DE DRAGUL DE A-SI ATINGE SCOPUL.
#31 PENTRU AMIRA15.03.2012,  09:39:26
FELICITARI CA MAI SUNT OAMENI CA TINE! RESPECT SI ADMIRATIE!
#32 COMUNIST15.03.2012,  09:46:08
AM O PROPUNERE!!!!!CAND VA INCEPE CAMPANIA ELECTORALA NOI CEI MULTI NEMULTUMITII HAI SA NE UNIM SI SA II SPUNEM IN FATA LUI PADUCEL CA NU IL MAI VREM !EU UNUL SUNT DISPUS LA O CONFRUNTARE FATA IN FATA !CA MINE CATI MAI SUNT? DACA NU STIE CA ESTE EXPIRAT SI DAUNEAZA GRAV SANATATII HAI SA II SPUNEM NOI!
#33 pentru comunist15.03.2012,  11:08:26
si eu subscriu la initiativa ta .ai idei super!
#34 ARM15.03.2012,  12:46:19
Si eu sunt de acord cu "COMUNIST", putem sa stabilim o data pentru acest eveniment! Sper sa ne adunam macar 3000 !!!
#35 sven15.03.2012,  13:03:59
NU-I VOTATI PE CEI CARE AU TAIAT SALARI SI PENSII.
#36 Maria Postolache15.03.2012,  17:22:43
Anul acesta este anul PSD ului si d lui Bobar ;am lucrat cu acest om extraordinar la mina Petrila ,este un om de mare caracter si care ajuta oamenii atunci cand erau la necaz ;multi oameni spun ca l vor vota pe dl Bobar ca primar in orasul Petrila
#37 COMUNIST15.03.2012,  18:44:43
VA MULTUMESC PENTRU SOLIDARITATE!DACA SUNTETI DE ACORD VOM PORNI PROTESTUL PE NET SI IL VOM DUCE IN STRADA .SPER SA GASESC SI ALTE PERSOANE CARE SUBSCRIU LA PROPUNEREA MEA!
#38 COMUNIST15.03.2012,  18:49:50
HAI SA STRIVIM RAUL DIN RADACINA!HAI SA NE MOBILIZAM SI MAINE SA INTRAM IN DIRECT LA ;VERDE IN FATA ;SI SA II SPUNEM CE GANDIM!
#39 eu15.03.2012,  19:06:43
PENTRU DOAMNA MARIA, BOBAR NU EXISTA CA OM,CA OM POLITIC, CA POSIBIL CANDIDAT SI MAI ALES CA PRIMAR!!!
#40 GIGI15.03.2012,  19:11:21
DA....BOBAR AJUTA OAMENII ATUNCI CAND SUNT LA NECAZ.....CU DOBANDA....!
#41 alina15.03.2012,  20:06:22
Doamne cata ipocrizie,rautate,lasitate,ura,rea-vointa???Dar la ce sa te astepti de la niste nulitati,niste specimene ca voi...AMIRA,CRINA,ILIE,COMUNISTUL,ORLANDO,667,CIOBI,IBI si restul de gunoaie care ati postat aici...nu v-ar rabda pamantul in clipa cand deschideti gura si mintiti..Cine a inchis spitalul prostilor???Dar minele??Oare aveti probleme cu vazul,ca la mansarda mi-am dat seama ca aveti mari probleme??Nu umbla primarul prin oras??Pai cum sa-l vezi tampitule cand tu stai in crasma???Merge la biserica???Si care-i problema ta JUCATORULE??Dute si tu ca poate nu te ia dracu asa de repede.Pomeni electorale??Lasa ca va da si voua pu...de la mieii lui...Va legati aproape toti,de momarlani..nu uitati un lucru..MOMARLANII SUNT AICI DE MII DE ANI,PE CAND VOI SUNTETI NISTE VINITURI,pe-ntelesul vostru,adunaturi de peste tot care nu au frica nici de D-zeu,niste caractere infecte..Asa ca,vb cuiva;ciocul mic,ca noi,MOMARLANII SUNTEM LA PUTERE...Si mai departe,ia faceti o abstractie de la faptul ca e din PDL,lucru cu care nici eu nu sunt de acord,si puneti in balanta ce-a facut omul Paducel???Va e teama ca mai ia un mandat??Ghinion ptr voi,dar primaria tot a lui va fi.Voi sunteti o adunatura,orasul e reprezentat de ceilalti oameni cu verticalitate,omenie si caracter.Ma-njurati???Ce ma oftic!!!!
#42 COMUNIST15.03.2012,  20:36:45
SA FIE PRIMARIA A LUI CA IN MANDATUL URMATOR VOM MERGE INTR-O SEDINTA CA SPECTATORI SI VOM PROPUNE SA I SE CONSTRUIASCA UN CAVOU UNDE SA IL BAGE DUPA CE IL IMBALSAMEAZA
#43 VV15.03.2012,  20:41:56
UNDE ESTE CUVANTUL DE PRIMAR CA IL LASA PE CURTEAN? OARE NU MERITAM UN PRIMAR TANAR NU UN SUPORT DE IZMENE CA PADUCEL?
#44 cineva...15.03.2012,  21:20:32
Curtean cel mai potrivit om pentru primar la ora actuala....
#45 cristi15.03.2012,  22:14:12
@alina, esti o sugace de creion de primar. Ti-e frica draga ca se termina cu epoca Paducel si nu mai aveti tu si cu ai tai de unde sa va faceti venituri? Mars, in cotetul tau de pitipoanca proasta si treci la munca. Ce a facut,,omul Paducel,,? O fi facut pentru tine si pentru ai tai, dar cetatenii orasului tot nu au servici pentru ca lingai ca tine ocupa posturi importante, nu au spital pentru ca ati promis ca se rezolva si ati lasat batranii fara prim ajutor. Asa ca nu mai veni tu cu texte comuniste si incearca sa te obisnuiesti cu ideea ca trebuie sa inceteze salariul tau de nerusinata, deplasarile tale si ale altora ca tine, fictive ori cursurile tale de perfectionare la munte sau la mare.Jos PDL!
#46 Retro15.03.2012,  23:09:08
Paducel,Bobar,Curtean=oameni prosti care se cred inteligenti!
#47 ciobi16.03.2012,  09:57:10
ba da prosti ne mai cred astia de la pdl in valea jiului cred caci daca au adus tara de rapa acum noi ce napastuiti ai soartei vom lua iar *** de la ei inca 4 ani ba nebunilor sau trezit si mineri si pensionari si nu mai luati voturi chiar daca sariti la cap cu bani sau pungi va luam pungile si nu va votam veci nenorocitilor pedelisti hu hu
#48 012316.03.2012,  10:23:39
dupa ce ne au umilit vor sa ii votam din nou chiar daca imi mai dau bani de data asta ii iau si votez cum vreau eu recunosc am fost un fraier ca am votat pdlul data trecuta
#49 antipaducel16.03.2012,  11:11:31
jos comunistul de PADUCEL josPDLUL trezitiva oameni din oras si aveti puterea sa il scuipati la groapa de gunoi pe ast individ pentru totdeauna ca acolo este locul lui
#50 gogu16.03.2012,  11:14:04
pt doamna maria postolache, nu mai scrieti , in timpu sutului pe calculator , si treci la treaba, aia faci in timpu sutului stai cu curu pe scaun , si il lauzi pe bobar .
#51 OMALI16.03.2012,  11:53:37
NOUL PRIMAR UN TANAR CUM AR FI CURTEAN
#52 AMIRAT16.03.2012,  12:18:41
Astazi aveti ocazia la Ktv sa„i spuneti lui paducel ce ganditi;la ora 18,30!
#53 gica16.03.2012,  20:51:26
OMALI SI EU CRED LA FEL
#54 solo17.03.2012,  21:15:27
CURTEAN SI PADUCEL DOI MOMARLANI CU CARACTERE IDENTICE.NU VOTAM ASA CEVA.SUNT 2 PDLISTI CARE AU INCHIS SPITALUL AU TAIAT SALARII PENSII ETC.
#55 maria17.03.2012,  23:43:58
sint de acord cu tot ce a spus alina are dreptate si nu sint momirlanca sint moata iar paducel sa mai ia un mandat ca altu mai bun nu avem poate peste patru ani candideaza gigi simzian si va arata el ce se poate face si in petrila
#56 alina18.03.2012,  16:56:49
caini latra ursu trece basescu sa laudat ca face si a facut din oameni sclavi in tara noastra dar paducel ce a facut a stat sia umplut buzunarele in timp ce noi ne bateam pt o paine nea luato el si a mancato razand noi painea nu putem sa io luam dar macar de la ciolan sa il saltam haideti sa facem ceva pana la urma sa se vada sa nu mai dam din gura un om hotarat sa dea startu il astept si eu
#57 alina 18.03.2012,  16:59:28
si pana la urma hai sa zicem ca nu a fost o idee rea cu groapa de gunoi dar sa o faca la el acasa ca nu ma deranjeaza si sa inchida si geamurile
#58 petrilean18.03.2012,  20:14:23
E timpul sa se trezeasca la realitate si petrilenii. De 13 ani se tot lamenteaza ca nu e bun Paducel dar nu fac nimic pentru a-l inlocui. Acum e timpul sa alegeti pe altcineva, cel putin sa demonstrati ca aveti caracter si nu va lasati dusi de nas de catre acest comunist care se tot lauda ca face dar de fapt face doar pentru el si ai lui. Treziti-va!
#59 gyka20.03.2012,  17:52:15
ce sa spun paducel sa ne lase sa-si vada de pensie de oi de afacerile cu lemn de spagi minciuni,comisioane, mita si sper ca dna si parchetu sa ii vegheze pt o batranete linistita succesuri paducele sper ca danila sa-ti aduca sarmalute si o tuicuta la pensiunea barcea ca de dea-ia iai inchiriat dobraia
#60 gyka20.03.2012,  18:03:57
apropo in fiecare campanie ai spus cu mana pe inima ca-i ultimul mandat sper sa-ti ajute d-zeu si sa iti implineasca dorinta asta de acum sa fie ultimul si sa dea dzeu sa mai vina si oameni cinstiti ca daca vine hotu de la CAR sau un CAMATAR primar VA FI FFF BINE CA IN STUPUL DE ALBINE LA CARE URSUL VINE VINE SI MANINCA F BINE iara saraci cetateni or ajunge slugi eterni la primari nosti cinstiti ce cu drag ei ne vegheaza si bani nosti ni pastreaza de nu-i mai vedem in veci .vorba aia cum ne vom asterne asa om dormi
#61 yo20.03.2012,  18:06:10
gyka ai mare dreptate sper sa ia in calcul cetateni un om tanar de viitor . ce spui de dorin curtean?
#62 gyka20.03.2012,  18:11:34
sincer nu-l cunosc personal dar multa lume spune ca-i un om capabil si nu am auzit ca ar fi facut rau cuiva ci doar ca ia ajutat spre deosebire de alti cum ar fi trio paduchele care se urca in vf capului ,bondaru pardon viespea care it-i fura din buzunar sau camataru care it-ia gatu ce sa zic e o varianta mult mai buna eu ii doresc succes dar sa aiba grija la paduchesi la restul.si cred ca alta mentalitate pt oras ar fi necesara .
#63 "paducel"20.03.2012,  21:27:56
sa dea dumnezeu s-ajunga curtean primar
#64 cristi20.03.2012,  23:28:31
pentru ,,paducel,,. Ti-e cam frica de Curtean nu-i asa? Are in manuta cate ceva pentru fiecare de stati asa cuminti cu totii. In emisiunea d.lui Bran a fost atentionat primarul referitor la Curtean dar nu a negat ca afirmatiile acestuia nu ar fii adevarate. E clar ca va are la manuta lui pe toti. A stat cuminte si a strans probabil tot ce credea ca va incrimineaza altfel nu imi explic cum de taceti malc cu totii de la primar, vice pana la sef achizitii. Si eu zic ca d.l Curtean o sa fie un primar bun si drept.
#65 dorin20.03.2012,  23:56:50
CURTEAN?MAI NOU CURTEAN ISI SCRIE SINGUR COMENTARII DE INCURAJARE?CA S-A LAUDAT CA IL FACE PE PADUCEL SA NU MAI CANDIDEZE SI UITE CA DE FAPT NU ARE EL DE LA CINE SA CANDIDEZE CA NU-L VREA NIMENI CA S-AR FACE DE RAS CU EL.
#66 dana21.03.2012,  17:42:20
Bai dorin#65, cine rade la urma rade mai bine, ai rabdare ca inca nu a sosit ziua alegerilor si jocurile nu sunt terminate. Paducel e la mana lui Curtean si cu toate ca sta ca milogul la usile celor din Bucuresti, sa masluiasca alegerile ca de fiecare data, o sa vezi ca tocmai Curtean cu mana lui o sa puna cireasa pe tortul de coliva. Mama si ce coliva buna o sa mancam.
#67 Simi21.03.2012,  22:59:39
Mnuta(Dorin Curtean) e o nulitate iar daca vorbesete ceva de Paducel o pateste si el ca doar nu degeaba i se spune manuta
#68 bimbi25.05.2012,  23:28:01
jos cu paducel jos pdl. oricare sa ieie dar nu mai paducel ca au furat destul oooooooooooooooooooooo
#69 Dumi26.05.2012,  00:08:04
Jos batranii comunisti! Jos coruptii! Jos Paducel! Hai sa incercam oameni noi si tineri.Dorin Curtean
#70 GHIURI27.05.2012,  16:57:39
Paducele, daca nu pleci de buna voie...te dau altii afara cu forta
#71 VERO28.05.2012,  18:16:35
Hai Curtean!Votam chimbarea!!!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter