15.03.2012,  21:25:32 | 6 comentarii | 821 vizualizari
La Primăria Hunedoara / Candidează Viorel Arion, deputat PDL
de Mihaela PETROŞAN

Ieri, la Hunedoara, deputatul Viorel Arion şi-a anunţat, public, intenţia de a candida la alegerile locale din 10 iunie pentru funcţia de primar al municipiului Hunedoara. Arion consideră că atât experienţa sa ca om politic, cât şi implicarea în anii de până acum în proiecte ce au vizat comunitatea din Hunedoara sunt argumente solide pentru această candidatură.

La conferinţa de presă organizată la Hunedoara, pe lângă anunţul legat de candidatura la primărie, deputatul Viorel Arion a prezentat şi proiectul său ce vizează comunitatea locală şi care se numeşte „Reconstruim împreună Hunedoara”.
La eveniment au participat şi preşedintele Organizaţiei Judeţene a PDL, Dorin Gligor, vicepreşedintele UNPR, Mircia Muntean, preşedintele Organizaţiei Municipale a PDL Deva, Tiberiu Borca, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNŢCD, Florin Muţiu, şi preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNG, Doina Popoviciu.
Viorel Arion a declarat că principalul său obiectiv este crearea de noi locuri de  muncă pentru hunedorenii care au rămas pe drumuri din cauza prăbuşirii Combinatului Siderurgic. Realizarea unui parc industrial european care să fie promovat aşa cum trebuie atât pe plan naţional cât şi internaţional şi care să ofere facilităţi investitorilor reprezintă pentru Arion soluţia pentru cei peste 20.000 de oameni care nu au locuri de muncă. „Voi căuta investitori, nu voi aştepta să vină ei la uşa primăriei” a declarat Viorel Arion. 
Şi primarul Devei, Mircia Muntean, spune că Viorel Arion are tot sprijinul său: „Cu domnul Arion lucrez de 20 de ani, de când am intrat în politică. Ştim despre noi absolut totul. Am fost şi la bine şi la rău, am fost amici, am fost prieteni de familie. N-am putut să nu-i împărtăşesc din expertiza mea, din faptul că de 16 ani conduc municipiul Deva, cu votul devenilor, şi să vin să-i spun cam cum se atrag investiţiile, cât de benefică ar fi prietenia dintre Deva şi Hunedoara şi nu ura pe care ne-o provoacă în fiecare zi actualul primar sau actualul preşedinte al Consiliului Judeţean”.
Preşedintele organizaţiei judeţene a PDL susţine că Viorel Arion este singura variantă serioasă şi puternică la Primăria Hunedoarei: „Când am fost ales preşedinte al organizaţiei judeţene a PDL Hunedoara, am fost convins că pornesc la drum cu o echipă de oameni valoroşi. Unul dintre aceştia este Viorel Arion. Două mandate de parlamentar au demonstrat cu prisosinţă capacitatea lui Viorel de a lucra pentru comunitate. De regulă, partidele propun pentru alegeri oameni cu şanse de a câştiga primăria. Dar, tot de regulă, aceşti oameni ulterior uită cine i-a propulsat şi, ce e mai grav, uită cine i-a votat. Eu sunt convins că la Viorel nu este cazul să se comporte în acest fel. Eu sunt convins că împreună cu hunedorenii va reconstrui Hunedoara. Cred în tenacitatea sa de a câştiga bătălii politice şi, personal, dacă am un regret văzând soluţiile şi proiectele propuse de Viorel astăzi, regret doar că nu sunt şi eu cetăţean al Hunedoarei să pot şi eu să-l votez”, a declarat Dorin Gligor.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (6 )

#1 tibi16.03.2012,  07:25:13
Ati votat toate legile care ne-au nenorocit si mai aveti tupeul sa ne cereti votul?La gunoi cu voi si cu PDL-ul vostru
#2 jj16.03.2012,  07:54:27
Aceeasi expirati, reincalziti. Si e vlabil pentru toate partidele. Mai mult nu puteti?
#3 dan adrian16.03.2012,  09:08:00
va este frica ca pentru parlament nu mai aveti sanse domnule Arion, si cersiti acuma voturile macar pentru o primarie? La cate aberatii ati sustinut din fotoliu de parlamentar nu este de mirare.
#4 ciobi16.03.2012,  09:51:20
nu cred caci hunedoreni mai pun botu cum se zice , la abureala pdl .
#5 TEPELUS16.03.2012,  11:43:20
JOS CU CIUMA PDL-ISTA !!!
#6 COSTY16.03.2012,  15:53:58
Imi este scaba de voi...Portocaliilor,ce-ati facut din Tara asta...Jos cu voi !!!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter