15.03.2012,  21:46:39 | 0 comentarii | 704 vizualizari
După egalul de la Petrila, / Campioana CS Vulcan trebuie să se întoarcă victorioasă din următoarele două meciuri în deplasare
de Gheorghe OLTEANU

CS Vulcan nu a început returul aşa cum şi-ar fi dorit conducerea clubului. Egalul de miercuri, 14 martie,înregistrat în meciul cu Inter Petrila, a arătat că fotbaliştii vulcăneni nu şi-au intrat încă în bulan.

Partida de 
la mijlocul acestei săptămâni a fost, de fapt, cea care ar fi trebuit să fie jucată în 3 martie, când s-a dat drumul meciurilor din Divizia D. Numai că, atunci, din cauza gheţii, terenul petrilenilor a fost impracticabil, aşa că echipa de arbitri a hotărât ca meciul să fie programat pentru o altă dată.
 
Juniorii Vulcanului,
care au terminat cu scorul de 1-1, au intrat pe teren la ora 13.00 şi au ieşit aproape de trei după amiaza. Oră la care era programat meciul echipelor mari. "Nu sunt deloc mulţumit de egalul de 1-1 cu care ne-am întors de la Petrila, consideră Neluţu Pantilimon, preşedintele CS Vulcan (în poză). Echipa gazdă a deschis scorul în minutul 43 şi ne-a condus până în 60. Când Sergiu Maier a egalat, din unsprezece metri, printr-o lovitură de pedeapsă obţinută după faultul asupra lui Daniel Răboj".
 
Puţinii suporteri vulcăneni 
care au însoţit în deplasare echipa favorită au băgat de seamă că băieţii nu au jucat, totuşi, aşa de prost. Ocazii de majorare a scorului au fost. "Numai eu unul zic c-au fost trei, mi-a spus Zoli, unul dintre ei. Ţin minte că au fost faze în care Miculescu, Maier şi Ionuţ Roşianu au fost cât pe ce s-o introducă în aţe". Dar, dorind să fie imparţiali, aceiaşi suporteri au observat că şi gazdele au avut tot vreo trei ocazii clare de gol. Numai că tabela de marcaj nu s-a modificat datorită intervenţiilor meseriaşe ale portarului vulcănean Doru Mârşavă .
 
"E drept, 
echipa nu a putut intra în cadenţa dorită - şi-a dat cu părerea Gheorghe Pantilimon, preşedintele secţiei de fotbal de la CS Vulcan - şi din cauza lipsei de pe teren a unor jucători cum ar fi Cristian Ciocârlan, suspendat, timp de o etapă, pentru cumul de cartonaşe galbene, şi Alin Miculescu. Acesta îşi revine destul de greu de pe urma accidentării şi am putut să-l băgăm pe teren doar în repriza a doua".
 
Sâmbătă, 17 martie,
Ştiinţa (Universitatea Petroşani – n.r.) a făcut un egal la Zarand. Apoi, mai este vorba şi de orgoliile şi dorinţa de a se impune pe care oricare echipă le are atunci când are meci cu CS Vulcan, ocupanta locului I în clasament". 
 
Primul meci 
pe care Vulcanul îl va juca acasă este programat în 31 martie. Atunci CS Vulcan o va avea ca adversară pe Victoria Băiţa. În sâmbăta de dinaintea acestei partide, vulcănenii au meci la Râu de Mori. De unde, să sperăm, că se vor întoarce victorioşi, la fel cum, de altfel, sunt aşteptaţi să fie şi în meciul cu echipa petroşeneană.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter