19.03.2012,  21:54:02 | 0 comentarii | 661 vizualizari
Jiul a savurat succesul rivalilor: / „Avem şanse la promovare. Nu sunt nebun”
de Loredana JUGLEA

FC Hunedoara şi-a câştigat dreptul de a spera în continuare la promovare, după ce a învins, scor 1-0, în deplasare, în prima etapă a returului, lidera ACS Recaş. Speranţe au şi jiuliştii care au jubilat în urma rezultatului obţinut de rivalii lor. „E clar, avem şanse la promovare. Nu sunt nebun când spun asta. Important este să batem în etapa aceasta”, a declarat managerul Jiului, Gigi Borugă. 

Eroii trupei pregătite de Aurel Şunda au fost Lucian Todea, autorul unui gol de senzaţie, şi fostul portar al Jiului, Anton Ilie, pasator la faza golului şi câştigător al duelului psihologic la penaltiul ratat de bănăţeni. Un bonus merită şi cei peste 100 de suporteri care au însoţit echipa la Recaş şi au susţinut-o frenetic tot meciul.
Prin programul excelent de pregătire de iarnă, tactica bine pusă la punct şi mixajul reuşit între promovarea tinerilor şi respon­-sabilizarea jucătorilor experimentaţi, Şunda a făcut din gruparea negru-albastră o echipă competitivă. Rezultatele muncii lui Şunda şi a echipei s-au văzut în teren şi pe tabelă în importantul meci de pe terenul liderei ACS Recaş. Hunedorenii au dominat primele 25 de minute de joc în care au şi marcat, au stat la cutie cu pragmatism în următoarele 20, iar scenariul s-a repetat identic şi după pauză şi a adus victoria negru-albaştrilor. „Am câştigat trei puncte de aur, mai ales că am învins lidera şi ne-am apropiat la trei puncte de primul loc. Trebuie să muncim şi să fim modeşti, pentru a putea duce până la capăt lupta pentru promovare, care se arată a fi mai aprigă ca niciodată. Nu este un succes decisiv, ci doar unul extrem de important”, a spus Aurel Şunda.
ACS Recaş a suferit în faţa lui FC Hunedoara prima înfrângere pe teren propriu în actualul campionat. FC Hunedoara a acumulat 28 de puncte cu care se menţine pe locul patru, însă a redus la numai trei lungimi distanţa faţă lidera ACS Recaş (31 puncte). Pe locurile doi şi trei se clasează CFR Simeria şi Bihorul Beiuş, ambele cu câte 30 de puncte, despărţite de golaveraj. Jiul Petroşani e pe locul şapte cu 27 de puncte.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter