20.03.2012,  20:22:31 | 2 comentarii | 1492 vizualizari
Un tânăr din Vulcan / S-a spânzurat la câteva luni după ce a rămas fără serviciu
de Gheorghe OLTEANU

Un tată copleşit de durere, avându-le lângă el pe cele două fete ale sale şi pe unul dintre gineri, asta mi-a fost dat să văd, ieri, aproape de ora prânzului, în antreul casei cu numărul 61 de pe strada Crividia din Vulcan. Omul nu apuca să-mi spună două vorbe, că-l şi înăbuşea plânsul...

Domnului Horia M.
parcă nu-i venea să creadă că, din dimineaţa acelei zile, fiul său de 25 de ani nu mai este. 
Îi curgeau lacrimile şi încerca să găsească o explicaţie. Ce anume l-o fi pus pe băiatul său să-şi ia zilele aşa, dintr-odată?
 
“Nu,
nu ştiu cum să-mi explic, zice el. Mai toată ziua de ieri (luni – n.r.), până după amiaza, a fost, pe rând, la surorile lui. După care a venit acasă şi am stat de vorbă. I-am spus că, marţi dimineaţă, trebuie să mergem să scoatem banii pe care maică-sa ni i-a trimis din Italia. A zis bine, tată, după care, puţin mai târziu, s-a dus aici la un vecin. La un băiat de seama lui, care tocmai a ieşit din spital". 
 
Marţi dimineaţa, 
în jur de ora şapte, domnul Horia M. a intrat în camera fiului său. Patul era gol. Unde o fi? şi-a zis omul, gândindu-se că, poate, tânărul a rămas peste noapte la prietenul său, a cărui casă este în spatele grădinii sale. A dat să meargă până acolo, numai că, după câţiva metri, a rămas încremenit. De o cordelină prinsă de stâlpul metalic de înaltă tensiune, care se află în mijlocul grădinii, atârna, spânzurat, fiul său. 
 
Urletele sale
de durere au fost auzite de toţi vecini. Ce-i? Ce s-a întâmplat? Vecinului său de sus nu-i venea să creadă. E adevărat, tânărul i-ar fi spus, la un moment dat, prietenului său că s-a săturat de viaţă, dar acesta a crezut că e ceva de moment. Nimeni nu şi-a închipuit că, în jurul orei trei noaptea, când a zis că se duce acasă, Horia junior îşi va pune planul în aplicare.
 
Domnul Horia M.
crede că mai este ceva la mijloc. În toamnă, băiatul său a fost dat afară din serviciu. Era agent de pază şi, după cum are dumnealui impresia, un şef al fiului său nu prea încăpea de handicapul uşor pe care-l avea la picior Horia junior. "De atunci, după ce a rămas fără serviciu, a început să fie trist mai tot timpul, îşi aminteşte dumnealui. Era supărat că nu mai are el banul lui...".
 
Ofiţerul de poliţie
care a investigat acest caz de sinucidere spune că nu există suspiciuni în privinţa cauzei decesului. "Este vorba de asfixiere mecanică prin spânzurare", mi-a confirmat comisarul Viorel Buzgure de la Poliţia municipiului Vulcan. La ora la care documentam acest material, trupul neînsufleţit al tânărului se afla încă la morga Spitalului de Urgenţă din Petroşani.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (2 )

#1 ...21.03.2012,  19:40:10
Dumnezeu sa il ierte si sa-i odihneasca sufletul sensibil!Sincere condoleante familiei greu incercate si multa putere... O fosta diriginta
#2 x26.03.2012,  08:47:53
dumnezeu sa il ierte!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter