25.03.2012,  22:36:05 | 0 comentarii | 628 vizualizari
Orientare academică pentru liceenii hunedoreni / Târgul Facultăţilor din zona de Vest
de Mihaela PETROŞAN

Viorel Arion, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a judeţului Hunedoara, a organizat vineri, 23 martie, la Colegiul Economic „Emanoil Gojdu” din municipiul Hunedoara prima ediţie a Târgului Facultăţilor din zona de Vest. 

Astfel, elevii hunedoreni din clasele a XI-a şi a XII-a au avut ocazia să cunoască oferta academică a peste 50 de facultăţi din vestul ţării. Universităţile şi-au organizat standurile de prezentare astfel încât liceenii să găsească aici specializările care li se potrivesc planurilor de viitor. Pentru a răspunde tuturor întrebărilor viitorilor studenţi, reprezentanţii instituţiilor de învăţământ superior au pregătit informaţii legate de admitere, de cursuri, baza materială a facultăţilor, dar şi condiţiile de cazare. 
„La nivelul municipiului Hunedoara avem aproximativ 800 de viitori absolvenţi ai clasei a XII-a. Pentru ei am organizat acest eveniment, primul, din câte ştiu eu, de o asemenea anvergură. Vrem să venim în sprijinul elevilor, al părinţilor, astfel încât tinerii să aleagă în cunoştinţă de cauză ce facultate să urmeze, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat, ştim cu toţii acest lucru, ca unii studenţi să fie dezamăgiţi de alegerea făcută şi după un an, doi de facultate să se reorienteze către un alt domeniu”, a declarat Viorel Arion.
Reprezentanţii universităţilor prezente la târg spun că şi-au adaptat ofertele în aşa fel încât să răspundă nevoilor şi tendinţelor din piaţa muncii. Astfel, în cadrul unor facultăţi au apărut specializări noi, iar cele vechi au fost regândite şi adaptate nevoilor actuale ale mediului socio-economic. 
 „Este vital pentru viitorul Hunedoarei ca absolvenţii de învăţământ superior să revină acasă după terminarea studiilor. Este obiectivul pe care mi-l asum ca viitor primar al municipiului Hunedoara: locuri de muncă pentru aceşti tineri, pentru ca ei să aibă unde să se întoarcă. Ştiu că îşi doresc acest lucru, să fie lângă părinţii lor, lângă familiile lor, să se întoarcă acasă, nu să fie adoptaţi de alte oraşe din România”, a mai spus organizatorul evenimentului.
Toate informaţiile necesare viitorilor studenţi cu privire la orientarea academică au fost cuprinse într-un ghid pus la dispoziţie fiecărui elev participant.
În urma succesului acestei prime ediţii, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Viorel Arion, a declarat că astfel de întâlniri de orientare academică vor avea loc în municipiul Hunedoara în fiecare an.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter