28.03.2012,  21:18:13 | 0 comentarii | 771 vizualizari
Dinamo le-a trimis devenilor / Un jucător de „fiţe”, star pe youtube
de Loredana JUGLEA

Fotbalistul Xhuljano Kulli, achiziţionat recent de Dinamo şi trimis la Mureşul Deva în baza parteneriatului dintre cele două cluburi, are mai multe filmuleţe pe internet în care se compară cu celebrul Cristiano Ronaldo. Antrenorul Romulus Gabor spune însă că jucătorul nu l-a impresionat şi că nici nu e încă legitimat cu acte în regulă la clubul devean.

Xhuljano Kulli are 20 de ani, este mijlocaş ofensiv, iar la vârsta de 15 ani era văzut în Albania drept un viitor star al fotbalului european. Jucătorul nu a reuşit însă să-şi îmbunătăţească prea mult calităţile şi a ajuns să evolueze la echipa de amatorii Pro Patria, în Italia. Transferat recent de Dinamo, albanezul Kulli a fost trimis de roş-albi la Mureşul Deva, „satelitul” lor din Seria B2.
Kulli e aproape anonim pe teren, dar se remarcă pe Youtube, unde sunt postate mai multe filmuleţe, unele încărcate chiar de el, în care îşi demonstrează talentul de a jongla cu mingea. Într-unul dintre  filme, Kulli se compară cu Cristiano Rolando, întrucât clipul cuprinde, în paralel, faze realizate de el şi de starul portughez.
Romulus Gabor, antrenorul grupării devene, nu e încântat de calităţile albanezului şi pare tot mai dezamăgit de situaţia de la Mureşul: „Albanezul participă la antrenamente, dar nu m-a impresionat şi nici nu are încă acte în regulă. În plus, la fel ca şi 90% din echipă stă prost cu pregătirea fizică. Oficialii echipei sunt bine intenţionaţi, dar găsirea de jucători competitivi în această perioadă e o luptă cu morile de vânt. Nu ştiu ce vom face, întrucât cu actualul lot suntem victime sigure la aproape orice meci”, a spus Gabor.
Mureşul Deva a pierdut ambele meciuri susţinute în retur: 0-4 cu Luceafărul Oradea, acasă, şi 0-5 cu Chindia Târgovişte, în deplasare, iar sâmbătă va juca în deplasare cu Gloria Bistriţa.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema

Unul dintre cei mai promiţători jucători de rugby, Daniel Gaiţă, fost la Ştiinţa Petroşani până în sezonul trec[..]

24.03.2013, 18:54   |    1 comentarii

Petroşeneanul Cosmin Raţiu trece prin cele mai grele momente din cariera sa. Vrea să joace, dar Dinamo nu îl lasă. 19.03.2013, 19:52   |    0 comentarii

Rămasă singura echipă de Liga a II-a din judeţ, Mureşul Deva îşi duce în această perioadă ultimele zile şi semnalele s[..]

29.02.2012, 19:44   |    0 comentarii

* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter