04.04.2012, 21:33:05 | 26 comentarii | 2327 vizualizari
Mircea Ioan Moloţ a pierdut controlul filialelor PNL din Valea Jiului. Se pregăteşte să piardă şi mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara?
Articole de acelasi autor
de Cătălin DOCEA
De dragul USL, acea “construcţie politică valoroasă” ce îşi dovedeşte tot mai mult ineficienţa de la o zi la alta, Mircea Ioan Moloţ a hăcuit efectiv organizaţiile PNL din Valea Jiului. După ce şi-a primit flit de la mai toţi colegii săi din teritoriu, Moloţ s-ar putea trezi că - indirect - şi-a cam tras scaunul de preşedinte al CJ Hunedoara de sub fund.
La Petrila, pe fondul eşecului negocierilor în cadrul USL, pesediştii şi liberalii vor candida pe liste separate. Pe reprezentanţii PSD şi PNL din localitate oricum îi despart mai multe lucruri decât i-ar fi putut uni vreodată, iar primul semn cert că USL nu a funcţionat şi nu va funcţiona vreodată la Petrila a fost acela că organizaţia locală PNL, prin acţiunile reprezentanţilor săi, nu şi-a depăşit vreodată condiţia de apendice al PDL în legislativul local.
Cu un candidat cotat modest în mai toate cercetările sociologice, devine tot mai cert că liberalii nu vor scoate un scor prea strălucit la viitoarele alegeri locale. Nici un scor mai bun ca acum patru ani, nici unul mai bun decât ar fi obţinut în eventualitatea că ar fi candidat pe o listă comună, cea a USL. Şi primarul Păducel i-a dat flit lui Moloţ, care spera să-l convingă să candideze din partea PNL. Primarul Păducel ştie însă că, potrivit sondajelor, câştigă lejer dacă nu schimbă partidul şi intră în cursă de la Uniunea Social Populară.
Nici la Petroşani, Moloţ n-a reuşit să-i convingă pe liberali şi social-democraţi să depună o listă comună de candidaţi, sub sigla USL. E clar că Iacob-Ridzi îi va face ca la nufărul. De neînţeles însă de ce PSD şi PNL vor neapărat să se facă de păcat separat, când ar fi mai simplu la comun. Pentru că, la comun, ar fi mai greu să fie identificaţi vinovaţii.
La Aninoasa, nereuşind să impiedice demisia vicelului Nistor din funcţia administrativă şi din fruntea organizaţiei politice locale, Moloţ a făcut din nou rahatul praf. Şi astfel, USL a murit din nou înainte de a exista.
Nici la Vulcan, liberalii nu sunt încântaţi de varianta de a face listă comună cu Gheorghe Ile şi Angela Stoica, proaspăt raportaţi ca fiind - împreună cu o bună parte a organizaţiei locale PDL - pe lista de transferuri către PSD.
Negocierile pentru lista USL vor fi reluate după ce oricum erau în impas pentru că, deşi pleacă de la 5 mandate (PSD) şi 4 mandate (PNL), social-democraţii cereau opt locuri în primele 12. Adică numărul lor de consilieri să crească cu 3, iar cel al PNL să rămână la fel.
Credeţi că vor lăsa Gheorghe Ile și Angela Stoica de la ei de dragul de a candida pe lista USL şi nu pe cea a PSD? Nici noi. Drept urmare, e foarte probabil ca, şi la Vulcan, PSD şi PNL să lanseze liste separate de candidaţi. În plus, îi vedeţi pe liberali scandând “Votaţi Ile!” pe străzile Vulcanului? Nici noi.
La Lupeni, legumele lui Moloţ s-au lăsat aburite, pentru că oricum nu făceau mai mult, de un mecanism care presupune doi consilieri în primii 13 de pe listă, respectiv 3 în primii 15. Că după alegeri legumele nu vor mai răspunde la apelul lui Moloţ este cât se poate de cert pentru oricine. La Uricani, unde organizaţia PNL are oricum rezultate modeste, liberalii ar putea primi locurile 3 şi 11 pe lista USL. Recitiţi, cu atenţie, situaţia de la Est la Vestul Văii Jiului. Este că Moloţ şi-a cam tras scaunul de preşedinte al CJ de sub fund? Să nu spuneţi că nu v-am zis...
Comentarii articol (26 )
#1 RADU04.04.2012, 21:53:23
SECURISTUL ASTA NENOROCIT SI TURNATOR AR TREBUI GONIT CU SUTURI IN FUND SI SA L IA CU EL SI PE FONFAITUL DE AVRAM
#2 Dumitru05.04.2012, 01:28:03
Turnatorul la securitate Mircea Molot, nu a facut nimic pentru Valea Jiului timp de opt ani,doar a scumpit apa isi bate joc de locuitorii saraci ,la anul iar vrea sa scumpeasca apa,jos cu el.
#3 NI(mi)CA05.04.2012, 06:44:51
Alinaaaaaaaaaaaaaaa!
Liste separate la Consiliul Local Vulca!
Daca nu faci asta vei pierde tot.
Daca ai curaj,asa cum tot ne-ai spus in media din vale, ia-l de coarne pe molotz si impunete ca lider in partidul tau!
Daca nu faci asta, fa fuziune cu psd-ul d-nei Angela!
#4 NI(mi)CA05.04.2012, 06:44:5105.04.2012, 06:46:01
Alinaaaaaaaaaaaaaaa! Liste separate la Consiliul Local Vulcan*! Daca nu faci asta vei pierde tot. Daca ai curaj,asa cum tot ne-ai spus in media din vale, ia-l de coarne pe molotz si impunete ca lider in partidul tau! Daca nu faci asta, fa fuziune cu psd-ul d-nei Angela!
#5 Dreptate05.04.2012, 06:54:17
Molot e copil mic in securitate pe langa paducel.Degeaba incearca ZVJ sa/l albeasca!Nu s/a descoperit detergentul care/l poate albi pe paducel.Din „rahat” nici americanii n/au scos unt.
#6 AVRAM IANCU05.04.2012, 07:00:26
JOS CIOCOIU, JOS STRIGOIU SECURIST, MIRCEA IOAN MOLOT.
#7 Membru PNL 05.04.2012, 07:11:37
Nu m-ai votez cu MIRCEA IOAN MOLOT.
#8 Eugen05.04.2012, 07:17:30
De-a lungul timpului nimeni nu apus la indoiala faptul ca cel mai josnic mod de tradare a fost turnarea la securitate a unor prieteni, apropiati ,colegi, turnatorul MIRCEA IOAN MOLOT, un ticalos perfid ,ursuz ,ranchinos , ,banuitor ,un nemernic , a turnat incepand din liceu ,a continuat in armata unde isi turna camarazi ,si apoi cand a fost profesor ,precum IUDA pentru treizeci de arginti,acum se agata cu disperare de scaunul de presedinte al consiliului judetean ,pentru ca stie ca atunci cand nu va mai avea functie si va merge pe strada , lumea il va scuipa ca pe un ticalos.
#9 horia05.04.2012, 07:34:12
MOLOT cel mai mare HOT ,are 28 de vile si pensiuni ,din banii furati de la apa rece pe care a scumpito el si argatului lui Costel Avram.
#10 Dan05.04.2012, 07:51:52
Molot de la PNL (USL)a scumpit apa in Valea Jiului facando cea mai scumpa din tara iar pentru la anul a planificat inco scumpire a apei.
#11 viorel05.04.2012, 08:27:48
Molot a fost o jidodie de cand a fost profesor ,batea elevii care nu vroiau sa faca meditati cu el la palma cu un cablu ,daca faceau meditatii cu el nu-i mai batea si le dadea note mari ,este un avrar a cumparat sate , un hot ,trebuie sa scapam judetul de el
#12 Pdl05.04.2012, 09:30:18
Căutăm candidat pentru functia de primar la Petrila.Colabrarea cu vechea și noua securitate,hotia, minciuna,nesimtirea,activitate prelungită in pcr. sunt avantaje de necontestat!Vă informăm că alegătorii nostri sunt mai prosti decat ai vostri.Succesul in alegeri este garantat de CD si doctorii stomatologi.
#13 păducel05.04.2012, 09:32:44
Degeaba incercati!nu aveti nici o sansa.
#14 Vlad 05.04.2012, 10:31:18
Noi fosti informatori ,colaboratori si rezidenti ai securitati ,il sustinem pe colegul nostru Mircea Molot ,si il vom vota, Molot nu uita noi suntem de partea ta.Pace si securitate.
#15 p05.04.2012, 12:43:14
MOLOT vio trage la toti pampalaii
#16 Bitis05.04.2012, 15:39:49
OPT ANI A FRANAT JUDETUL HUNEDOARA ACEST SECURIST IMBOGATIT ,JOS MOLOT.
#17 R06.04.2012, 01:28:36
de acord cu dreptate
#18 Vasile06.04.2012, 02:19:50
Traiasca masoneria,nu securitatea!
#19 SORINEL X06.04.2012, 09:10:10
FALS!!! ESTE FALS ARTICOLUL COMANDAT DE "PRIMARUL TICHET CADOU", DAR SI COMENTARIILE INSERATE DE PDLISTI SI DIACONISTI!!! APA A FOST SCUMPITA DE SLUGILE LUI RIDZI DIN CA ASVJ IN 2009!!!
#20 Panţuru06.04.2012, 17:58:42
Bă, useliştilor! Ce vă mai trebuie? Aşi primit cel mai valoros cuplu al politicii de pe Jiuri: Ile/Angela! Ia mai căraţi-vă voi cu Colţeştii voştri de doi bani. Votaţi Ile, prostovanilor! Iar la judeţ, votaţi purcelul securist Moloţ! Aşa vă trebe, pupa-v-ar tata Iliescu. Visaţi ciolane mari şi grase. Şi v-aţi ales cu bastonul lui Ile, ouăle lui Moloţ şi cu blăniţa pubiană (scărmănată de toţi) a Maicii Precestă de Vulcan, Angela Stoica... Fraieri ca voi, mai rar.
#21 Panţuru06.04.2012, 18:04:10
Sorine X, Tac-tu a fost beat cînd te-a făcut. În 2009 când Consiliul Judeţean a scumpit apa, era condus de purceluşii tăi: Moloţ, Rus şi Costel Avram! Dar tu, mocofane, n-ai în cap decât Ridzi. Şi minţi ca un neruşinat. Te pomeneşti că şi pe tine te alăptează Angela. Sau trăieşti în sânul lui Avram?
#22 penelist10.04.2012, 12:04:00
Cautam candidat de primar pentru municipiul Lupeni.Pe ceilalti ii declaram NULI
#23 zicu 10.04.2012, 20:59:42
molot trebuia sa -i demita pe dragoiescu si pop din partid ca au fost sustinuti pe functii de conducere de pdl nu sa vina la petrosani si sa ceara liste comune 1
#24 ....10.04.2012, 21:19:18
Lista la Petrosani?
#25 ciobi11.04.2012, 09:34:08
intr-o tara nebuna condusa de un partid stat portocaliu culoare de rahat ,oameni aserviti puteri cauta acum pe ultimile luni ramase sa dreaga busuiocu ramas ,dar prabusire iminenta e clara acesti potocali sint inconstieti de drama adusa acestui popor nu realizeaza raul catastrofal facut de pdl udmr unpr si basescu ,acum e clar daca vin la putere usl acesti oameni mentionati vor trebui sa raspunda cu puscarie alo auziti puscarie hu hu
#26 ioan19.04.2012, 21:31:29
Paducel nu a plecat la alt partid tocmai pentru ca stia ca nu mai avea nicio sansa. Se agata cu disperare de scaun de parca nu mai exista nimeni care sa-l inlocuiasca. A facut la drumuri (oare nu cumva pe banii cetatenilor) de la un centru de partid la altul doar ca sa se aleaga intrun final singur, pentru ca membrii locali nu l-au dorit ca si candidat(a fost un fel de Lapusneanu al Petrilei sau al zilelor noastre, cum vreti,cu celebra replica,,Daca voi nu ma vreti, eu va vreu,,). Dar cand a venit Paducel de manuta cu Molot si dadea intruna sa transforme Petrila cu groapa de gunoi a Vaii a fost bine? Atunci nu era Paducel cu Molot pe-o mana? Acum se da lovit dar cand stateau la aceeasi masa si il lauda Paducel pe Molot, si-i zambea tandru, cum era? Crede nea primarul ca cetatenii au uitat? Ori cand a promis ca nu inchide spitalul dar l-a inchis, crede primarul ca uita cetatenii? O sa vada dumnealui la alegeri cati il vor urma, numai sa fie pe cinstite si sa nu faca ca acum 4 ani cand ii cara pe alegatori cu masina primariei la vot.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|