05.04.2012,  21:06:49 | 15 comentarii | 3122 vizualizari
E vineri şi e Gheorghe Truţă (gheorghetruta.blogspot.com) / Stelele-n cer...
de Gheorghe TRUŢĂ

Mă obsedează versul eminescian „Stelele-n cer...”. Atât: „Stelele-n cer...”. O propoziţie eliptică de predicat. Numai un geniu putea „pune” atâta substanţă în nici trei cuvinte. Dar poetul acesta genial este şi un genial gazetar. Interzis pe timpurile comuniste, privit pieziş azi. „Vehemenţa nu e bună!” par a spune ciracii paradisului jigodistic. Care sunt, evident, nemuritori. Da, dar când Realitatea o cere?

Realitatea românească „cere” vehemenţă, intransigenţă şi chiar disperare încă de la începuturi. Pentru că România, sub diferitele ei forme şi titulaturi, e bolnavă chiar din leagăn. Eminescu, genial cum era, a fost printre puţinii inte­lectuali veritabili care a sesizat fenomenul, dar şi printre puţinii care aveau tăria morală, stilistică, filozofică. În sfârşit, avea geniul necesar ca să dea un diagnostic plenar şi definitiv. Noica a observat că Eminescu era omul plenar al Culturii române. Şi Noica a fost pedepsit, şi e încă, pentru „observaţia” sa.
Nu e bine să observi că România e bolnavă. Nu e bine să observi că alţii, evident geniali, au observat acest lucru. Eşti imediat taxat! Reacţia proştilor e imediată şi plină de o imbecilitate... plenară: „Ce, te compari tu cu ei?!”. Dar eu, scriitoraşul, profesoraşul şi tot ce vreţi voi o spun acum, de Paşti, după Paşti şi cât voi mai putea: România e bolnavă! Tocmai pentru că iubesc poporul meu, spun, cu mânie îndurerată, că e bolnav: ca grâul frumos năpădit de buruieni. Nu poţi iubi şi în acelaşi timp să fii şi ticălos: or, aş fi o canalie dacă aş vedea, aş simţi şi n-aş spune. Chiar dacă voi fi înjurat mereu de jigodii, cum sunt acum, n-am să tac!
„Stelele-n cer...”. Nu mai trebuie să inventez, am scris în romanul „Îngere, vii?”: „Îţi închipui cum se trezeşte o stea? Buimacă, nedumerită, singură...  În jur, drum de mii de ani lumină, nimeni...”.
Fiecare dintre noi, chiar şi jigodiile, avem un înger pe umăr. Şi fiecăruia, acolo, în Cer, ni s-a „arondat” o stea. Îmi închipui steaua personajului crepuscular din România de azi cum se plimbă, stingheră, printre stelele noastre, ale românilor naivi. Exact cum se plimba insul, singur, cu mâinile la spate, la un dineu cu alţi şefi de stat.
Mi-e milă de el. N-ar trebui, dar îmi este. N-ar merita, dar mie îmi pare rău de victime. Chiar dacă victimele de azi au fost călăii de ieri. Vai de steaua lui!
Şi vai de steaua noastră!
Stelele-n cer...
Paşte fericit!


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (15 )

#1 Gologan05.04.2012,  22:11:51
Dacă ţara e bolnavă, domnule Truţă,şi dacă aveţi soluţii de vindecare, treceţi la treabă. Implicaţi-vă în politica ei, candidaţi, ajutaţi-vă patria. Nu-i puneţi sare pe rană. La recensământ aţi numărat 4 milioane de jigodii. Dar mai sunt 16 milioane de spirite înalte (uselişti, peremişti) care vă vor vota. Dar mă tem că, aşa cum aţi declarat, sunteţi doar un român naiv, care crede că menirea lui e să se lamenteze (literar) şi să înjure. Care e cauza maladiei. A da vina pe Băse (obsesia Dv.) e nepermis de simplist, pentru o minte ageră ca a Dv. Fenomenele sociale sunt de o complexitate profondă. Un popor nu e o turmă de oi. Îi schimbi ciobanul şi problema s-a rezolvat. Atenţie. Diagnosticul Dv. poate fi extins. UE e bolnavă, America e bolnavă (rău de tot), planeta întreagă suferă.
#2 io05.04.2012,  22:23:27
Paște fericit, Gigele!
#3 amira06.04.2012,  14:37:29
Daca Romania e bolnava atunci dvs. cum sunteti? Unicul locuitor sanatos? Chiar credeti ca doar jigodiile injura? Sunteti un cugetator care se gandeste doar la lucruri abstracte. Din pacate realitatea este cea palpabila, chestia cu stelele care se trezesc singure sau ingerii de pe umar sunt aberatii, inchipuiri gen viata dupa moarte care nu a fost niciodata demonstate. O fi fost Eminescu un geniu dar dvs. sunteti foarte departe de el, ca stelele de pamant, la departare de mii de ani lumina . Daca spuneti ca sunteti dascal de ce nu scrieti despre activitatile scolare, despre elevii dvs.sigur sunt si printre acestia mici genii, nu inteleg de ce bateti mereu campii cu aberatii?
#4 mario06.04.2012,  16:31:24
Domnule Truta,acesta este pretul pe care il platesc toti acei care mai au curajul sa scrie.Nu mai este loc pentru poezie, pentru literatura..pentru cultura in general.Amintiti aici de Noica si nu va intrebati cati dintre cei care va injura il cunosc? Vorbiti de Eminescu ....din fericire pentru el a trait intr-o epoca cand romanii erau avizi de cultura,intr-o epoca a bunului simt si al bunului gust artistic.Cum si-ar fi facut loc azi Eminescu in viata noastra,facand slalom printre manele si coruptie.Sunt sigur ca volumele lui de poezii s-ar fi vandut la pachet cu un CD-Guta vol8 sau un CD porno.Arunca-le porcilor perle amestecate cu boabe de porumb...vor face oare o selectie? Nu cred. Adrian Paunescu cel care in opinia multora s-a apropiat foarte mult de idealul eminescian,de poetul total,a suferit atat de mult din cauza celor care neintelegand poezia lui,l-au calcat in picioare.Nichita Stanescu un alt geniu al culturii romanesti s-a stins in mizerie si uitare...cine sa-si mai aduca aminte de ei intr-o societate a consumismului.Spuneti ca sunteti dascal,atunci va intreb cand veti scrie ceva despre cum ar trebuii sa faca dascali pentru ai face pe copii sa citeasca.Eu am facut scoala pe timpul comunistilor,dar am avut un profesor de literatura care m-a facut sa iubesc lectura.Domnul profesor Viorel Avram mi-a deschis portile lecturii chiar daca era greu atunci sa gasesti toate cartile care te interesau.De aceea raman sensibil cand vad ca intr-un ziar ,printre stiri politice,evenimente sportive si alte articole care fac sa se vanda,intalnesc izolat un mic spatiu unde cineva incerca sa scrie altceva.....Cred ca aveti dreptate..Romania este bolnava....Lumea este bolnava.. totusi aceasta boala nu este maligna, se poate trata, se poate opera.Unicul tratament ce poate combate aceasta boala este CULTURA.Atata timp cat vor mai exista oameni care vor scrie mai axista o speranta.
#5 Dimltrie Jura06.04.2012,  16:43:05
Este foarte dificil sa/i faci pe oamni sa intelaga.Numai cei care simt ca Eminescu pot sa/l inteleaga.Nu ma mira deci Dle.Truta atitudinea celor ce va comenteaza artcolele.Niciodata „LUMEA”lui Brucan nu va spune despre IISUS sau EMINESCU decat :„fraierii”,n„au stiut sa PROFITE!In rest,crect se spune:PASTI FERICITE!HRISTOS PASTILE NOASTRE.
#6 codarcea06.04.2012,  16:52:57
Io! Văd că ţi-ai ales pseudonim de viţea. Totuşi, nu se spune "Paşte fericit, Gigele!" S-ar putea ca Gigel să vrea să pască!
#7 Ladislau Torok06.04.2012,  16:59:39
Ce-i tot daţi cu Paşte fericit? V-aţi catolicit peste noapte? Poimîine sunt Paştile ungureşti. Până la ale voastre mai este.
#8 codarcea06.04.2012,  17:04:57
Aşa e, părinte. E greu să simţi ca Eminescu, pentru cei din Lumea bolnavă a lui Brucan. Ca să simţi sănătos, ca Eminescu, trebuie să te cheme Truţă sau Jura.
#9 amira06.04.2012,  20:11:55
D.le Jura nu a spus nimeni ca nu-i plac poeziile lui Eminescu ci doar ca de la Truta la Eminescu e cale lunga. Sa fim seriosi nici macar nu exista termen de comparatie intre cei doi.Daca imi place Eminescu nu este obligatoriu sa-l plac de Truta. Nu cred ca trebuie cititi la pachet. De aceea haideti sa nu facem demagogie pe un subiect stupid.A-l ridica pe d.l Truta la rang de mare poet si a-l aseza in randul celor care ,,simt ca Eminescu,, e ceva de neconceput.Chestia cu,, se trezeste o stea buimaca, nedumerita,,vi se pare a fii eminesciana? Doamne da ce rau ne tampim, chiar ca suntem bolnavi daca putem concepe ca d/l Truta scrie in stil eminescian. Sa ne judece ...Eminescu, atunci.
#10 Dimltrie Jura07.04.2012,  14:45:30
Una e sa„ti placa un lucru si alta e sa„l intelegi.Despre Pasti a vorbit regretatul Pruteanu un post intreg si tot „PASTE” a ramas!Este dificil sa convingi o multime despre logica unui lucru.Spune un oarecare :lumea a inebunit si daca nu esti ca ea, spune ca tu esti nebun.Degeaba îi spui lui marchis cat de importanta este apa, cand el nu vede numai pietrisul.Distanta dintre DL. Truta si Eminescu o vor masura criticii literari si istoria.
#11 codarcea07.04.2012,  17:10:01
Aveţi dreptate, părinte Jura. Paralelismul Truţă - Eminescu e o temă de cercetare abodată deja de Academia Română, printr-un program finanţat de UNESCO. Iar Istoria modernă şi contemporană sigur îi va acorda un capitol special în manualele de liceu. Dar sfinţia voastră, dacă tot vă place Eminescu, scrieţi corect în limba Sa. Dacă vreţi ca lumea să nu înnebunească, nu mai scrieţi "lumea a înebunit". Paşti fericite!
#12 Jean Valjan Claude van Damme08.04.2012,  13:28:04
Mario, mai sunt si alti profesori care scriu si care au scris si la ziar spre exemplu domnul profesor Hirghidus, domnul profesor Ghetau si altii, mai sunt si alti domni care au scris piese de teatru spre exemplu domnul Butulescu dar nici unul nu spune despre cei care nu sunt de acord cu ei ca sunt carditori, prosti, jigodii, tampiti, etc. Asta o spune doar TRUTA, acest neghinita al invatamantului de gimnaziu care a demonstrat ca daca ar fi avut ceva de spus ar fi spus insa din pacate nu face altceva decat sa degaje o atitudine de frustrat.
#13 mario08.04.2012,  18:08:28
Ai dreptate draga Jeane,am observat si eu acest aspect si de aceea nu voi fi niciodata un fan Truta.Mesajul meu era mai mult pentru a incuraja scrisul.Anul trecut am fost invitat la o sedinta cu parinti la scoala unde fica mea studiaza aici in Catalunia.Fusesem chemati sa ne dam acordul intr-o privinta si anume inlocuirea totala a manualelor scolare cu minicalculatoare,niste minilaptop-uri.Ce m-a surprins mai mult afost explicatia directorului scoli,cum ca asa salvam planeta,ca acest lucru se face pentru a salva pomii de la taiere.Deci se va face totul pe calculator:teme,examene,lectii...totul.Bineinteles ca multi nu am fost de acord,dar majoritatea a invins,asa ca acum au toti calculatoare.Din fericire totul s-a sfarsit prost datorita permanentelor blocari de retea si multe alte detalii tehnice in care nu vreau sa ma pierd.Eu cred ca revenirea la manuale este un castig.De aceea consider ca orice articol de beletristica,poezie ,eseu,orice manifestare culturala intr-un ziar ajuta.Ne poate ajuta sa recuperam ce am pierdut,cat despre calitatea actului cultural...sa lasam cititori sa decida.
#14 Mariana09.04.2012,  04:14:24
Truţă, tu nu eşti vehement. Eşti doar mârlan. Între mârlan şi vehement e o mare deosebire.
#15 amira11.04.2012,  21:40:48
D.le Jura ma faceti sa-mi schimb parerea despre dvs. daca puteti afirma ca d.l Truta este un Eminescian. Zau asa dvs. incercati sa ne explicati cum ca noi suntem talambi si cu toate ca ne plac poeziile lui Eminescu nu-l indragim pe d.l Truta doar pentru ca nu-l intelegem? Poate imi explicati dvs. ce este de inteles in versurile, citez: „Îţi închipui cum se trezeşte o stea? Buimacă, nedumerită, singură... În jur, drum de mii de ani lumină, nimeni...”ori in propozitia,,Chiar dacă victimele de azi au fost călăii de ieri. Vai de steaua lui!,, ? Iar chestia cu, va citez: ,,o vor masura criticii si istoria,, e demoralizatoare. Adica noi cititorii ce suntem domnule? Iaca si noi pe aici? Pai cine sunt cei mai buni critici, nu cititorii? Pentru cine scrie d.l Truta? Atunci hai sa scriem cu totii versuri :Dar iti inchipui cum se trezeste copacul, ori ploaia, sau cerul, sau poate pisica ingropata in gradina vecinilor, sau pasarile, si sa batem campii cu ingerii nostrii de pe umar, ori din cap, sau poate din inima , dupa care sa avem pretentia ca suntem eminescieni si suntem neintelesi de cititori. Doamne, dar chiar ca ne zapacim cu totii, zau asa...


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter