18.04.2012,  23:16:33 | 0 comentarii | 824 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Ancheta începe în revista Vremea nr. 69/ 27 iunie 1929: / Credeţi cã scriitorul trebuie sã mãnânce de douã ori pe zi?
de Ziarul Vaii Jiului

Iată o întrebare... vulgară. Şi imorală.

Când mi-a venit în minte, eram „la al treilea fel”. La o masă vecină, un domn foarte gras, cu guşe, cu burtă şi caturi la ceafă, era, mi-se pare, la „al şaptelea fel”, băuse două ţuici cu măsline, o jumătate de vin cu sifon şi mai comandase alta...
În seara acelei zile, n’am mâncat, dintr’un motiv pe care-l ghicesc, desigur, toţi cititorii. Şi cum lucrul acesta nu mi-s’a’ntâmplat întâiaş dată, - mi s’a părut foarte firesc şi foarte normal.
Îmi era foame, desigur. Dar când mi-am imaginat pe domnul dela amiază, care mânca foarte mult şi foarte urât, care avea cel puţin 50 kgr. numai de osânză şi vreo 10 kgr. diferite... condimente, n-aş fi înghiţit nici măcar o lingură de borş, oricât de acru şi piperat...
Aşadar, mă declar contra obiceiului de a mânca de două ori pe zi. Şi se declară, desigur, contra, odată cu mine toţi cei ce mănâncă numai uneori...
Ne stricăm obiceiurile...
Şi stricăm de asemeni obiceiul ţării. Căci în România, un scriitor înseamnă un individ care nu face nimic şi care mănâncă numai când este invitat. Ceea ce se’ntâmplă foarte rar şi foarte puţinora dintre noi.
Ceilalţi...
Ceilalţi au „talie”, coaste şi gât. Burtă nu au şi nu au nici obraji, nici ceafă cu mai multe sau mai puţine caturi. Le este imposibilă moartea prin ştreang, fiindcă sunt prea uşori. Nu se pot deci bucura de... plăcerea supremă şi ultimă de a trece hotarul savurând deliciul gâdiliturii funiei pe ceafă şi de-a lungul şirei spinării...
Aşadar, scriitorul - precum spune un tânăr confrate şi prieten - trebuie să trăiască şi să moară ca un înger. Să ne lase’n pace domnii guvernanţi cu proiectele şi „Societatea Scriitorilor Români” să s’astâmpere.
Noi ştim să răbdăm. Ştim să trăim ca păsările cerului şi ca vântul. Dormim foarte comod în grădinile publice, în sălile de aşteptare ale gărilor sau pe câmp, făcând socoteală stelelor  şi imaginând povestiri cu milionari, cu palate somptuoase, cu mese bogate şi cu femei frumoase, care sunt, toate, ale altora.
Aşa. (Mircea Damian)
Acum, ascultaţi, ce spun alţi scriitori
 
D. Nichifor Crainic:
 
Dacă are ce, poată să mănânce şi de două ori pe zi.
Viaţa lui Eminescu şi a altora ca el ne învaţă însă că lucrul acesta poate constitui şi un ideal pentru naturi visătoare, care sunt scriitorii români...
În orice caz, oricât de jovial aş părea astăzi, cum a remarcat şi domnul Lovinescu într’un articol estetic, găsesc că nu e locul de făcut confesiuni personale.
 
D. Tudor Arghezi:
 
Scriitorul trebuie să mănânce de patru ori pe zi, să aibă o vilă la Sinaia, o casă la Bucureşti şi-un automobil între ele...
 
D. Aurel Vlad, ministru:
 
- Cu tot respectul, Excelenţă!
- Zâua bună, mă rog... No, ce pofteşti, drăguţule?
- Domnule ministru...
- No, da’ocupă, mă rog frumos, loc.
- Mulţumesc frumos. Domnule ministru, aş pofti să vă fac, pentru revista „Vremea”, o’ntrebare.
- Fă-o, da’ să nu fie lungă.
- Scurtă, Excelenţă... Ce credeţi, scriitorul trebuie să mănânce?
- D’apoi că doară fiecare om trebuie să mănânce, mă rog frumos.
- Şi credeţi că scriitorul trebuie să mănânce de două ori pe zi?
- Eu mănânc, mă rog, de trei ori pe zi şi la cină (cafea cu lapte dela ora 4).
- Dar scriitorul...
- Să mănânce, mă rog. Doară are salariu, şi munceşte la cánţâlárie.
- Vorbesc de scriitorul de literatură, Excelenţă.
- Ce-ai spus, mă rog de ertare?
- Mă gândesc la scriitorii de literatură, la cei cari scriu cărţi de poveşti... de poezii.
- No, dac’ai venit, mă rog frumos, ca să-mi spui poveşti, fă bine şi pofteşte afară.
- Domnule ministru...
- Fii bun şi dă-mi bună pace... Ce tot îmi spui la poveşti... că doară naţia şi Regenţa şi drăguţul nost prezident...
Nu ştiu ce-a mai spus Excelenţa Sa, fiindcă uşierul mă’mpingea foarte amabil, dela spate.
 
D. F. Aderca:
 
Nu. Cei mai mulţi scriitori nu au mâncat decât odată pe săptămână, şi atunci pe furiş.
Dar credem că scriitorul trebuie să mănânce şi să scrie în fiecare zi.
 
D. Ion Barbu:
 
Da, dar puţin. Sunt oprite alimentele care îngraşă rău, prin pipeturile lor, biciuiesc simţurile. Doresc o rasă de scriitori smeardă, uscată, „ca de ghindă”, adusă la trăsăturile ascetice şi la linia bărbătească a lui Radu Dragnea. Deviza: cât mai aproape de Radu Dragnea şi cât mai la o parte de gratii Sadoveanu, Crainic, Minulescu, Lovinescu, Cezar Petrescu, etc.
Îmi iau voia să recomand scriitorilor postul de bună voie şi chiar foamea. Spiritul dezgolit şi legile lui le redescoperim ajunând.
 
D. Victor Eftimiu:
 
Sunt de părere că scriitorul până la vârsta de 20 de ani trebuie să mănânce de trei ori pe zi. Până la 30 de ani - de două ori pe zi. De la 30 la 40 de ani, să mănânce numai la dejun, şi seara o cafea cu lapte. Dacă a trecut de 40 de ani şi tot n’a rezolvat chestia mâncării,- înseamnă că nu e scriitor...
 
D. Ion Sân-Georgiu:
 
- Scriitorul de talent trebuie să aibă posibilitatea să mănânce ori de câte ori vrea pe zi. Cu o condiţie însă, să nu abuzeze. În orice societate, fie şi feminină, condiţia ca digestia prelungită să nu-i abrutizeze creierul şi să-l facă impropriu literaturii cum e cazul unora dintre scriitori, cărora Statul Român postbelic le-a dat asemenea posibilităţi paradiziace.
Scriitorii fără talent să fie constrânşi prin foame de a nu mai scrie, iar în caz de încăpăţânare, să li-se pună şoricioaică în mâncare.
- Aţi putea să-mi spuneţi cam ce soiuri de mâncăruri trebuie să mănânce, bunăoară, scriitorul de romane?
- Cum să nu. Iată: trebuie să mănânce foarte multă carne friptă, fără sos. Dulciuri, deloc.
- Lirica?
- Să mănânce mâncăruri ce ar constipa, pentru ca altfel producţia lirică ar fi prea bogată...
- Drama?
- Să mănânce mâncăruri producătoare de crampe, pentru ca să fie continuu într’o... situaţie dramatică.
- Şi comicá?
- Da, şi comicá, vezi bine.
 
D. E. Lovinescu:
 
O masă sau două pe zi?
E forma expresivă a unei chestiuni dezbătute de mult în publicistica noastră. Maiorescu odinioară înclina mai mult spre postul obligator al artistului: formula e, de altfel, comodă şi înăbuşe eventualele scrupule ale lipsei de solidaritate.
Nu mai puţin adevărat e că publicul are o concepţie definitivă în această funcţie a sărăciei: în ochii lui un vagabond ca Dragoslav e prin definiţie om de talent, pe când prezenţa unui automobil la scară exclude de la sine talentul. Dar toate acestea sunt lucruri în afara discuţiei...
Problema nu se rezolvă într’un sens unic, ci după ecuaţia personală a fiecărui artist. Aşadar,  la întrebarea o masă sau două pe zi? răspundem: la unii o masă, la alţii două şi la câţiva chiar şi un supeu. Sunt artişti ce-şi găsesc în lipsă un stimulent de lucru: sunt alţii ce nu pot lucra decât din clipa în care sunt deasupra oricărei nevoi. De e vorba să colaborăm fiecare cu experienţa noastră, adaog că, în ceea ce mă priveşte, intru în categoria a doua.
 
D. Sergiu Dan:
 
- Tu ce crezi dragă?
- Protestez!
- Nici de două ori pe zi?!
- Nici măcar o dată pe zi... Scriitorul nu trebuie nici să mănânce, nici să doarmă, realizând astfel existenţa îngerilor!...
- Sergiule!... eu crăp...
- Crapă!... Dar lasă-mă să continuu... Eventual, scriitorul nu trebuie să fie nici bolnav, vreodată - urmând să moară îngereşte (Îngerii, se ştie, nu mor decât de ruşine). Societatea românească bine organizată, adică poporul de samsari, pezevenghi, proxeneţi şi agitatori politici care formează „lumea bună” este, deobiceiu, de părerea proverbului: „Ca privighetoarea să cânte bine, scoate-i ochii!”, adică dejunul să nu obosească inspiraţia.
Faptul că scriitorul român nu este încă recunoscut ca făcând parte dintr’o categorie socială - se datoreşte stării generale de anarhie în care se află Statul Român. Scriitorul nu poate avea o existenţă conformă cu misiunea lor decât într’un regim de monarhie absolută, adică într’o societate care ştie că un scriitor de poeme este întotdeauna mai onorabil decât un Pârţ (pardon!) politic oarecare şi în oricare partid.
 
D. G. Bacovia:
 
- Ce fel de scriitori?
- Scriitorii de literatură...
- Ar trebui precizat: scriitorii cari scriu în fiecare zi - sau scriitorii cari scriu numai uneori.
- Tot una este.
- Ştiu eu? Cei mai mari scriitori n’au prea mâncat... de două ori pe zi.
- Credeţi, aşadar...
- Cred că cel puţin atunci când creează, - scriitorul ar trebui să mănânce... şi să aibă o higienă...
 
D. Ion Minulescu:
 
Depinde...
Dacă stă bine cu stomacul poate să mănânce şi de zece ori pe zi.
- Şi dacă are...
- Te cred.
- Iar dacă n’are?
- Să rabde... Chestiunea este însă alta: poate să mănânce, cum am spus, şi de zece ori pe zi, dar să nu mănânce... (D. Minulescu a spus un cuvânt pe care nu-l găseşti scris decât în cărţile lui Panait Istrati!)
 
D. I. Iancovescu:
 
(Pauză şi stupoare)
- Ei? ce crezi?
- Ce să cred? Când pui astfel de întrebări... scriitorul să mănânce de două ori pe zi, auzi!
- E mult?
- Fireşte că-i mult. Scriitorul trebuie să se hrănească cu lăcuste ca Iocanan în pustiu...
- Dar actorul?
- Tot aşa... Eu aşa mă hrănesc... D’aia sunt inteligent şi am talent... carnea îngraşe şi tâmpeşte...
- Poţi să-mi dai un exemplu?
- Pot, dar nu vreau... fiindcă mă tem că-l scrii...
 
Un gazetar, deputat majoritar:
 
Scriitorii să mănânce cât mai mult, ca să nu aibă nevoie să se mănânce între ei.
 
D. Mihail Dragomirescu:
 
Scriitorul are dreptul să mănânce de două ori pe zi cu o condiţiune: să fie scriitor.
În starea noastră socială, scriitorii cei buni suferă din pricina celor răi, care se cred mai buni scriitori de cât toţi. Dar şi buni şi răi, toţi au o meteahnă, care-i va ţine în inferioritate socială, câtă vreme nu şi-o vor îndrepta.
Scriitorii, şi buni şi răi, nu iubesc ordinea. Autonomia, la care au dreptul ca scriitori, ei, ca oameni o transformă în anarhie. Deci se critică unii pe alţii, şi deci toţi au credinţa că unii sunt mai buni şi alţii mai slabi, nu pot suferi cu nici un preţ ierarhizarea, care desparte oile de capre. Ei vor să fie întotdeauna amestecaţi şi necalificaţi.
Cât timp va domni această stare de lucruri şi nu vor primi ca cei buni să fie separaţi de cei răi, vor suferi mai mult sau mai puţin de foame.
 
D. Ion Marin Sadoveanu:
 
Să mănânce, de ce să nu mănânce?...
Uitasem: eu nu pot răspunde la întrebarea aceasta fiindcă, personal, sunt în cură de slăbire.
 
D. Vasile Savel:
 
Depinde de stomac...
Ai pus, domnule Mircea Damian, greşit întrebarea. Ideea care te chinueşte ai generalizat-o, şi toţi am avut-o la vârsta dumitale, dar n’am căutat a-i da publicităţii. Am răbdat, am tăcut, am perzistat. Arare, unii dintre noi s’au revoltat.
Reîntorcându-mă la glumă, îţi răspund: cred că scriitorul trebuie să mănânce ori de câte ori îi este foame. Şi dacă îi e foame mai mult de două ori pe zi, ce se face? Sunt scriitori care fac cură de slăbit, după cum sunt şi scriitori care fără să vrea îşi păstrează silueta. Aceştia fac fără voinţă o cură preventivă. La noi era obiceiul ca scriitorul să se hrănească cu cornul lunii. Cel dintâi care a protestat a fost poetul Dimitrie Anghel, care s’a întrebat: Până când?
Aş putea continua. Dar vezi, e ora dejunului. Mă duc la masă. Am comandat nişte trufandale! La revedere...
 
D. Ramiro Ortiz:
 
De două ori pe zi?!
Nu!
Să mănânce o singură dată pe zi, dar straşnic!
Seara, numai un compot.
 
D. Camil Petrescu:
 
Nu, fiindcă scriitorul e un dobitoc sui-generis...
 
 
Ancheta continuă şi în Vremea nr. 70/ 4 iulie 1929
 
Credeţi că scriitorul trebuie să mănânce de două ori pe zi? (II)
 
Continuăm, vasăzică. M’am adresat de astă dată la un număr mai mare de scriitori. Am ţinut chiar să am şi răspunsurile câtorva confraţi tineri, îndeajuns de cunoscuţi. Fiindcă chestiunea ne priveşte pe toţi deopotrivă.
Concluzia anchetei? Ar trebui, desigur, să fie una. O concluzie serioasă, la răspunsurile unei întrebări puse anapoda, e drept, dar care poate să fie socotită totodată comică, tragică şi - ca să fie aşa - serioasă.
N’am ajuns la nimic. Adică, am ajuns la ceea ce ştiam singur. Şi cum e vorba de invenţia unor pilule pe care, dacă le’nghiţi cum înghiţi chinina sau... sublimatul, - nu mai ai nevoie de mâncare, fiindcă te hrăneşti cu ele, aştept aceste timpuri fericite ca să pun altă întrebare confraţilor mei, cu credinţa că voi ajunge, totuşi, la o concluzie... (Mircea Damian)
 
D. Liviu Rebreanu:
 
- Nu pricep.
- Scriitorul trebuie să mănânce de două ori pe zi?
- Eu cred că trebuie să mănânce de trei ori pe zi.
 
D. Tudor Teodorescu-Branişte:
 
Depinde ce profesiune are! Fiindcă din profesiunea de scriitor nu va izbuti să mănânce nici de două ori pe lună, necum de două ori pe zi...
Deaceia avem scriitori, de profesiune ingineri, avocaţi, medici, militari, popi etc. Cea mai rentabilă şi cea mai adequată scrisului, pare a fi profesiunea de soţ dotal...
Un singur lucru e cert: scriitorul nu va izbuti să mănânce din scrisul lui, de două ori pe zi - decât atunci când 80 la sută din cetăţeni vor şti să se iscălească fără sugiuc şi „fără punere de deget”. Sau - ca să fie mai limpede - scriitorul va mânca de două ori pe zi într’o societate normal orânduită, în care d. D.R. Ioaniţescu va fi subcomisar cl. III la o circumscripţie de periferie, iar d. Aurel Vlad, solgăbirău într’un sat transcarpatin (Protestez!! N.R.)
Până atunci - nu!
Aşadar, încă multă vreme scriitorii vor trebui să-şi caute meserii serioase.
Şi să uite următoarea scenă deplin lămuritoare:
Maiorescu avea, la un moment dat, ca şef de cabinet pe un scriitor. Recomandându-l Regelui Carol, acesta îi spune:
- Îmi pare bine... Îmi pare bine... Şi ce profesiune ai dumneata, domnule şef de cabinet?
- Eu, Maiestate, - răspunde grav tânărul - sunt scriitor.
- Bine, bine, dar te’ntreb: ce profesiune ai?...
Istoria n’a înregistrat replica scriitorului-şef de cabinet. Dar trebuie să amintesc că monarhii - aşa scrie în cărţile de şcoală - au fost întotdeauna protegiuitorii literelor şi artelor frumoase! E un lucru pe care - ingraţi cum suntem - am fi în stare să-l uităm...
 
D. C. Ardeleanu:
 
Să mănânce de două ori pe zi, unde poate. Să scrie două ore pe zi acasă la el şi să vorbească două ore mai puţin pe zi, la cafenea.
- Atât?
- Atât!
 
D. Cezar Petrescu:
 
- Iarăşi?!
- Precum vezi...
- Nu mai răspund... nu mai răspund nimic deocamdată... Să ştii că am să fac o anchetă contra anchetatorilor... Dar să ştii că scriitorul trebuie să mănânce... să mănânce de câte ori îi este foame... şi să scrie...
 
D. Al. O. Teodoreanu:
 
- Ce zici?
- Nimic!
- Să nu mănânce?
- Dragul meu, să mănânce, desigur. Mâncarea însă... îngreuiază şi nu te’ndeamnă la scris.
- Aşadar...
- Aşadar, mâncarea ca mâncarea, dar băutura... la revedere...
 
D. Mihail Sebastian:
 
Dacă ai fi văzut - ca mine - bucata de pâine noroioasă pe care o mănâncă oamenii şi dobitoacele din satele Brăilei în acest an pustiu, întrebarea d-tale n’ar mai fi sunat cu egoismul ei profesional. Tot omul s’ar cuveni să mănânce de două ori pe zi. E un deziderat modest, de la care nu ştiu de ce scriitorul ar fi exclus, dar la care, de asemeni nu văd ce drepturi speciale ar trebui el să aibă.
Câtă vreme în această ţară bogată mor oamenii de pelagră, sau se spânzură, când n’au cu ce plăti perceptorului, nimeni şi în numele nici unei superiorităţi nu are dreptul să revendice situaţii privilegiate. Scriitorii se cuvine să mănânce o pâine cumsecade, întrucât sunt oameni, nu întrucât sunt scriitori.
Asta, omeneşte vorbind. Dar dacă întrebarea d-tale ţine morţiş să creeze pentru muncitorii scrisului, o categorie de elită cu trebuinţi distincte îţi voi răspunde: nu, nu e deloc necesar ca un scriitor să mănânce o dată, de două sau de trei ori pe zi. Necesar e numai ca - sărac sau bogat - scriitorul să-şi trăiască realmente sărăcia sau bogăţia. Adică, să o vieţuiască profund ca pe o experienţă, de la un anumit prag sufletesc încolo. Barnabooth miliardarul - după un prânz magnific - şi Marlin Eden, după unul mizerabil, stau pe înălţimi egale. 
Cine nu vede astfel lucrurile, n’are decât să se înscrie într’un sindicat oarecare, sau să facă jalbă timbrată la minister. Există un fond special pentru prânzurile intelectuale.
 
D. Romulus Dianu:
 
- Să mănânce? Depinde ce anume...
Printre scriitori suntem de altfel mulţi consumatori de „Lochum”.
Cred însă că alimentul scriitorului ar fi bine să-l recomande publicul.
- De ce?
- Numai aşa se poate răzbuna un cititor pe un autor...
În general, se crede că mâncarea bună produce opere bune. Asta e concepţia fetiţei care crede că mama ei face copii fiindcă mănâncă mult la masă.
Dar lucrul trebuie verificat, că aşa e. Cine nu mănâncă rămâne suplu şi nu face nici copii. Dovadă primadonele.
Cunosc mulţi scriitori care nu mai scriu nimic, doar ca să-şi menţină silueta literară.
Creaţia însă, ca orice naştere, lăbărţează şi ruinează. Cu cât scrii mai multe cărţi cu atât ai mai multe şanse să fii înjurat, adică să-ţi primeşti odraslele trimise la origine de trecători.
Eu ca să mă pot apăra de aceste lighioane, mi-am ales în Sergiu Dan un colaborator, care pe lângă alte daruri, mai are şi muşchi.
 
D. Şerban Cioculescu:
 
În ziua în care fiecare scriitor va avea o profesie - ar fi de dorit una intelectuală -, chestiunea nu se va mai pune. Cât timp scriitorul român va persevera în parazitismul levantin, va risca, adesea, să rămână flămând.
Să sperăm că civilizaţia, această sperietoare a barbarilor, va rezolvi în curând problema, în levantul nostru.
 
D. Ludovic Dauş:
 
N’am văzut niciodată să mănânc al treilea rac. Am văzut totuşi o bătrână de 70 de ani trecuţi devorând optzeci de raci şi totuşi n’a murit.
Dacă am pune foamea scriitorului între aceste două limite? Unul s’ar simţi nenorocit dacă i s’ar impune mai mult de două ochiuri, o cotletă şi puţine fructe, la un dejun, după cum un altul s’ar simţi nenorocit dacă nu i s’ar mai da o jumătate de gâscă sau un talger de ghiveciu.
Aritmetica mesei e o operaţie foarte complicată şi cum nu sunt profesor de matematici la Universitate, chestiunea celor 2 mese necesare scriitorilor rămâne pentru mine nerezolvată. O trec în domeniul fanteziilor stomacale, ceea de dovedeşte că şi stomacul are fantezie.
 
D. George Mihail-Zanfirescu:
 
- O întrebare la care nu vor răspunde serios decât oamenii neserioşi! Pentru că ar fi, în adevăr, neserios - să le vorbeşti turmentaţilor de echilibru, distinselor noastre prietene, cocotele, de pudoare, aşa cum ar fi neserios până la tragic să încerci să-i convingi pe proştii şi şnapanii de pe ringul politic de rolul primordial pe care-l are un scriitor (la noi, mai ales în paşii de melc al evoluţiei unui popor şi de recunoştinţa pe care acest popor ar fi dator s’o aibă faţă de nefericitul uns pe frunte cu sfântul mir al gloriei şi al mizeriei)...
Nu! Lasă-mă să nu’ţi răspund, domnule Damian. Mai mult: te rog să nu publici o asemenea anchetă. Ar însemna să ne umilim, inutil, în faţa doamnelor şi-a domnilor cu osânză şi inteligenţă de scatiu plouat.
Mai bine: hai să fim veseli...
... În „La bête conquérante” a lui Pierre Mac Orlan, graţie unei lovitori nesigure de cuţit a beţivanului Putride, porcii, oile, berbecii şi boii încep să vorbească şi, în scurt timp, ajung factori proeminenţi în viaţa socială a lumii. Pierre Mac Orlan a fost gentil şi n’a mărturisit că acţiunea din „La bête conquérante” se petrece în România...
Nu fac aluzii la foştii sau actualii politicieni la putere. Am simpatii multe, în fiecare tabără. Ceva mai mult: eu sunt perfect convins că d-l Aurel Vlad (de pildă) e un om cumsecade, în fond. Avem, însă, o sistemă nenorocită, datorită parvenitismului. De sus, din vârful scării coborând, vom întâlni în mii de exemplare, acelaşi Dinu Păturică - prost, când nu e meschin - meschin, când nu e imbecil, dar întotdeauna analfabet al abecedarului artistic şi literar. Noi suferim ori facem pe cerşetorii, pe la ministere. Ce adevăr mare a spus d-l Nichifor Crainic! Nu ne dăm seama ce arme ucigătoare avem la îndemână noi, scriitorii, împotriva potentaţilor politici şi financiari! Dar, ca să ştim să le mânuim, va trebui mai întâi să învăţăm să fim demni. Şi asta e grea afacere. Noi încă nu ştim, cel puţin, să fim buni camarazi.
În ziua când voi fi comisar al poporului, la Interne, am să înfig nouă spânzurători în piaţa teatrului. O să încarc apoi, în furgoane, toţi proştii ţării mele şi toţi şnapanii... Pe urmă, realizăm visul lui Camil Petrescu: dictatura intelectuală, dictatura inteligenţei creatoare. Asta o să fie, de la cucerirea Ardealului de către Mihai Viteazul şi alături de întregirea neamului românesc, sub Ferdinand I, cel mai mare act naţionalist pe care-o să-l înregistreze istoria.
Da, Mircea Damian, da: act naţionalist! Abia atunci vom face dovada că suntem buni români. Acum, stăm cu mâinile în sân şi privim inactivi cum creşte şi se adânceşte cangrena...
Iată cum, o întrebare neserioasă ca asta: trebuie scriitorul să mănânce de două ori pe zi? constituie  punctul centrifugal al unei probleme: rolul scriitorului (şi al oricărui realizator artistic, în genere) în angrenajul dictatorial al unui Stat.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter