18.04.2012,  23:47:05 | 2 comentarii | 2487 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Liviu Braica - fiul tovarăşului Petre Braica, fruntaş social-democrat şi corespondent pentru Valea Jiului al ziarelor Dimineaţa şi Adevărul - este un domn. Un domn deosebit…
de Marian BOBOC

 A fost directorul filarmonicilor din Focşani, Ploieşti şi Iaşi  Liviu Braica: „Tatăl meu a fost un social-democrat de atitudine!”

Despre Petre Braica am scris de câteva ori în Prăvălia cu istorii. A fost unul dintre fruntaşii mişcării social-democrate din Valea Jiului, dar şi corespondentul local al ziarelor bucureştene Dimineaţa şi Adevărul. M-am întrebat atunci dacă mai are urmaşi, unde este îngropat etc.? Încercările mele de a afla răspunsuri nu au avut sorţi de izbândă. Toate acestea până într-o zi a lunii martie a.c. când primesc un telefon: „Sunt Irina Caramaliu, strănepoata lui Petre Braica. Locuiesc în America, dar acum sunt pentru câteva zile în România. Am citit pe net ce aţi scris de străbunicul meu…”. La câteva zile, primesc un alt telefon: „Domnul Boboc? Sunt Roxana Braica, nepoata lui Petru Braica, mama Irinei, cu care aţi discutat în urmă cu câteva zile. Intenţionez să vin mâine în Petroşani cu tata, băiatul lui Petre Braica. Ne putem întâlni?”. Şi aşa m-am întâlnit cu dl. Liviu Braica, fiul tovarăşului Petre Braica. 
Am discutat o seară bună, dl. Liviu Braica dovedindu-se, în pofida vârstei înaintate, 84 de ani, un fermecător vorbitor şi un preţios evocator al personalităţii tatălui său şi al Petroşaniului interbelic.
Pe parcursul întregii noastre documentări, doamna dr. Roxana Braica (fiica d-lui Liviu şi nepoata tov. Petre) ne-a oferit cu generozitate un sprijin amabil şi… tonic. De aceea îndreptăm spre dânsa întreaga noastră gratitudine. (Marian Boboc)
 
 
Copiii lui Petre Braica
 
Marian BOBOC: Domnule Liviu Braica, unde v-aţi născut?
Liviu BRAICA: Sunt născut la Petroşani, în 1928.
Marian BOBOC: Tatăl dvs., Petre Braica, a fost corespondentul…    
Liviu BRAICA: …ziarelor Dimineaţa şi Adevărul, dar şi membru de frunte al Partidului Social-Democrat. A făcut parte din conducerea centrală de la Bucureşti, îi reprezenta pe muncitorii din Valea Jiului. De aceea, mai târziu, în anii instaurării comunismului, i-au cerut să plece din Petroşani.
Marian BOBOC: Câţi copiii a avut?
Liviu BRAICA: Doi. Eu, Liviu Braica, născut în 1928, şi fratele meu mai mare cu doi ani decât mine, Nicolae Braica, născut în 1926. Nicolae a fost inginer, dar, din păcate, a decedat. Fratele meu a absolvit Politehnica la Timişoara. 
 
1 Mai muncitoresc - în centrul Petroşaniului
 
Marian BOBOC: Pentru familia unui social-democrat, ziua de 1 Mai reprezenta cu siguranţă o mare sărbătoare. Participaţi la aceasta? 
Liviu BRAICA: Eu nu m-am înrolat politic. Dar, totuşi, la 1 Mai mergeam. Începea în parcul de la Casinoul funcţionarilor. Acolo se tot aduna lumea, se tot aduna, şi participanţii plecau în marş până în centru, în Piaţa Mare din centrul Petroşaniului. Pe la Hotelul Negulescu apăreau cei care vorbeau mulţimii şi de acolo se îndreptau spre casele lor. Nu erau incidente. Eu, cel puţin, nu am văzut incidente cu poliţia ş.a. Atunci ziua de 1 Mai era o mare bucurie pentru clasa muncitoare.
 
O amintire fugară – Hotelul Bucureşti  
Marian BOBOC: Vă mai amintiţi unde era situat Hotelul Bucureşti?  
Liviu BRAICA: Pe strada principală, pe str. Regele Ferdinand, la vreo 
400-500 de m, dreapta, era Hotelul Bucureşti. Era unul dintre hotelurile de lux ale Petroşaniului, unde, periodic, aveau loc şi serate cultural-artistice. 
 
Copiii - departe de politică
 
Marian BOBOC: Aţi participat alături de tatăl dvs. la vreo şedinţă a Partidului Social Democrat?  
Liviu BRAICA: Nu, niciodată. Nici eu, nici fratele meu, Nicolae. Tatăl meu ne ţinea departe de politică, nu ne-a implicat pe niciunul dintre noi în politică. În materie de politică, tata  nu ne-a făcut nouă, copiilor, nicio propagandă. Ne-a spus: Când veţi ajunge la 21 de ani, veţi judeca şi veţi hotărî singuri. Ştiu 
că şedinţele lor erau foarte serioase, nu beau deloc acolo. Să bei la o şedinţă 
social-democrată era o ruşine.
 
Un om hotărât, mezelar amator…
 
Marian BOBOC: Cum era tatăl dvs.?
Liviu BRAICA: Un om foarte hotărât, nu îndrăzneai să ieşi din cuvântul lui. Şi era aşa pentru că era foarte hotărât. Adică, cum, tu infirmi logica?
El se născuse la Brăiţa în 1895. Acolo învăţase să facă… mezeluri foarte deosebite, sub forme de steluţe. 
 
O şcoală de elită: Liceul de băieţi Petroşani
 
Marian BOBOC: Şcoala aţi făcut-o la Petroşani?
Liviu BRAICA: Am făcut Şcoala Generală I.G. Duca din centrul Petroşaniului, apoi Liceul de băieţi, care a fost desfiinţat în 1948, pentru că, culmea!, comuniştii l-au declarat „şcoală burgheză”. O dată pentru că era numai pentru băieţi şi pe urmă pentru că directorii pe care i-a avut acest liceu, care a fost un liceu extraordinar, îi amintesc aici pe profesorii Giurchescu şi Mateescu, au reuşit să facă din acest liceu o şcoală de elită. Liceul de băieţi Petroşani avea profesori de cea mai înaltă clasă. Să vă spun un amănunt semnificativ pentru înţelegerea calităţii acestui liceu: eu, în primii trei de facultate, nu am avut ce învăţa, deoarece învăţasem la Liceul de băieţi din Petroşani. 
 
O zi din viaţa elevului Liviu Braica
 
Marian BOBOC: Povestiţi o zi din viaţa dvs. de elev la Liceul de băieţi din Petroşani. 
Liviu BRAICA: Atunci liceul era din clasa a I până în clasa a VIII-a. Mă trezeam la şapte fără un sfert, îmi făceam igiena de dimineaţă, în fiecare zi de dimineaţă eu făceam duş. Pe  urmă, îmi puneam caietele şi cărţile în servietă şi mergeam la şcoală. La opt fără un minut, fără două minute eu eram la şcoală. Şcoala era foarte severă, nici nu se punea problema să întârzii. Dar eram şi foarte puţini. În clasa a VIII-a de liceu eram 21. Ceilalţi elevi plecaseră la alte şcoli, nu au făcut faţă. Gândiţi-vă că în clasa I eram două clase paralele, a câte 40 de elevi fiecare clasă. Din 80 de elevi, mai eram în clasa a VIII-a doar 21! Din aceştia, în afară de unul singur, toţi au făcut carieră de prim ordin.
Când eram în clasele I şi a II-a ieşeam în recreaţii, ne jucam cu mingea… Aveam 5 ore de cursuri şi o oră de discuţii cu dirigintele. Dirigintele era pedagogul nostru. De la el am învăţat tot ce se spune astăzi că este sociologie. Noi aveam şi oră de sociologie, dar comportamentul în lume ş.a.m.d., totul l-am învăţat de la diriginte, până şi cum să ne punem cravata.   
Marian BOBOC: Cum se numea dirigintele elevului Liviu Braica?  
Liviu BRAICA: Raţiu. Era profesor de sociologie şi filozofie. Şi să continui cu ziua elevului Liviu Braica. Ieşeam de la şcoală, ajungeam acasă, mâncam şi apoi ne apucam de învăţat.  
 
Colegul Kupşa a ajuns preşedintele Parlamentului Cehoslovaciei
 
Marian BOBOC: Care era componenţa etnică a clasei dvs.?
Liviu BRAICA: Eram o clasă multietnică, de toate neamurile: cehi, nemţi, unguri, aveam şi doi evrei… 
Marian BOBOC: Existau probleme etnice?
Liviu BRAICA: Nu exista aşa ceva. Era coleg cu tine şi atât. Îmi aduc aminte de Kupşa, fost coleg de clasă cu mine, care a ajuns şeful Parlamentului din Cehoslovacia. 
 
Distracţii rare, dar sănătoase…
 
Marian BOBOC: Cum vă distraţi? Mergeaţi la cinematograful de la Casinoul Muncitoresc?  
Liviu BRAICA: La cinematograf mai mergeam. În rest, niciunde. Merită să reţineţi: eu am intrat prima dată într-o cafenea la 24 de ani. 
Marian BOBOC: Probabil de aceea aţi şi ajuns pe cele mai înalte trepte…
Liviu BRAICA: Dar făceam excursii prin împrejurimile Petroşaniului, toată vara eram cu raniţa-n spate. Ne strângeam 4-5 băieţi şi făceam drumeţii prin Retezat, Parâng şi prin alte locuri.  
Marian BOBOC: Sărbătoreaţi Ziua de 10 Mai, Ziua Regelui, care era atunci Ziua Naţională?
Liviu BRAICA: Am participat la această sărbătoare până prin 1945.
Marian BOBOC: Ştrand exista atunci în Petroşani?
Liviu BRAICA: Sigur că da. 
 
La serate - concertele orchestrei simfonice 
 
Marian BOBOC: Ce vă mai amintiţi din viaţa culturală a Petroşaniului interbelic?
Liviu BRAICA: Dacă nu săptămânal, atunci periodic, la Casinoul Muncitoresc şi la Casinoul funcţionarilor din Petroşani se organizau diverse serate, care aveau o parte artistică, prezentată de diletanţi, adică de amatori, sau de profesionişti, şi care erau urmate de dans, până la orele 12 din noapte. Orchestra simfonică, condusă de Horacsek, care avea vreo 50 şi ceva de instrumentişti, fanfara şi o orchestră ceva mai mare decât o orchestră de cameră, aşa de 13-14 persoane, cântau la serate.      
 
Conservatorul: la Cluj şi Bucureşti
 
Marian BOBOC: Ce facultate aţi urmat?
Liviu BRAICA: Conservatorul. L-am început la Cluj şi la Bucureşti l-am terminat. Înainte, am fost în armată la Tecuci, iar de aici la Focşani, că acolo s-a fondat Şcoala de ofiţeri de aviaţie. După ce am fost liberat, am început să-mi caut o facultate. În primul rând, trebuia să-mi găsesc o facultate.
 
Horacsek - un profesor respectat
 
Marian BOBOC: Destinul dvs. este fascinant. Plecat şi format într-un oraş muncitoresc, într-o familie social-democrată, aţi ajuns directorul unei prestigioase instituţii teatrale, cum este filarmonica ieşeană… Înseamnă că tatăl dvs., Petre Braica, a ţinut foarte mult la educaţia dvs. 
Liviu BRAICA: Păi, eu am început să studiez vioara de la vârsta de 6 ani, din 1934. Am făcut vioara cu profesorul Horacsek. Nu era român, era ceh. Absolvent al Academiei din Praga, angajat ca funcţionar superior al soc. Petroşani, conducea în acelaşi timp şi fanfara şi orchestra simfonică a societăţii miniere, plătită de aceasta, orchestră în care am fost angajat şi eu, după ce am dat concurs. Aveam 17 ani. Acasă la profesorul Horacsek am studiat 11 ani.
Marian BOBOC: Care era poziţia socială a profesorului, mă rog, a funcţionarului superior Horacsek în Petroşani?  
Liviu BRAICA: Eu mi-am dat seama de locul pe care-l ocupa profesorul Horacsek în lumea mare a minelor după apartamentul pe care-l avea. Locuia în prima casă din spatele Palatului Asigurărilor Sociale din Petroşani (fosta Policlinică din centrul vechi al Petroşaniului, azi demolată - n. M.B.), patru camere, grădină. Intelectualii erau respectaţi chiar într-o zonă industrială, minieră, cum era Petroşaniul atunci. Lumea era altfel croită. Îmi amintesc de dr. Lepădatu, care era chirurg şi directorul spitalului asigurărilor sociale. Când se plimba pe bulevard, lumea se dădea la o parte din faţa sa. Din când în când mai cânta şi la serate. Dr. Lepădatu era un tenor de primă mână.  
 
Directorul general al soc. Petroşani - aproape nelipsit de la repetiţii 
 
Marian BOBOC: Câţi membri avea orchestra simfonică din Petroşani?     
Liviu BRAICA: Circa 50-60… 
Marian BOBOC: Aşa de mare? De fapt, ce înseamnă o orchestră mare?
Liviu BRAICA: O orchestră mare începe de la 70 de instrumentişti. Prin urmare, era o orchestră medie, ceea ce pentru o zonă minieră era foarte bine.
Marian BOBOC: Şi cântaţi după partituri?
Liviu BRAICA: Bineînţeles. Nu trebuie să vă miraţi, deoarece Petroşaniul, pe vremea aceea, ducea o viaţă intelectuală deosebită. Vă dau un exemplu care vorbeşte de la sine de intelectualii oraşului: directorul general al soc. Petroşani era prezent în sală aproape la toate repetiţiile noastre. De la concertele noastre era nelipsit. Erau nişte relaţii care funcţionau.
Marian BOBOC: Când s-au deteriorat acestea? Când au venit comuniştii?
Liviu BRAICA: Nu chiar atunci. Ceva-ceva mai devreme, când au apărut curentele autoritare în toată Europa şi sigur că ne-au influenţat şi pe noi. 
 
Asigurările sociale - câştigate de social-democraţi
 
Marian BOBOC: Ca să facem o legătură între asigurările sociale şi tatăl dvs., putem spune că acestea au fost urmare şi a luptei social-democraţilor… 
Liviu BRAICA: Fără îndoială, social-democraţii câştigaseră în planul asigurărilor sociale. 
 
Director al filarmonicii din Focşani
 
Marian BOBOC: Câţi ani aţi cântat la vioară?
Liviu BRAICA: Cei 11 ani de şcoală, apoi cei 3 ani la orchestra din Petroşani. După armată m-am angajat tot prin concurs la orchestra simfonică Unirea din Focşani, unde am cântat cam 5-6 ani. Eu m-am ocupat în răstimpul ăsta la orchestră şi de alte chestiuni, organizatorice, repertoriale ş.a.m.d. Prin 1954, acum anii nu-i mai reţin cu exactitate, directorul filarmonicii din Focşani, Dabulovici, a fost mutat director al teatrului muzical din Galaţi. Pe vremea aceea, era Regiunea Galaţi. După plecarea lui, primăria din oraş m-a numit pe mine director al filarmonicii din Focşani.  
 
Directorul filarmonicii din Ploieşti
 
Marian BOBOC: Şi aşa aţi urcat pe treapta administraţiei muzicale?
Liviu BRAICA: Da. Nu ştiam care este soarta noastră, că mi-aş fi găsit un alt loc. După doi ani şi jumătate a apărut decretul de desfiinţare a orchestrei din Focşani şi transferarea personalului muzical la Teatrul muzical din Galaţi. Eu am refuzat să merg la Galaţi. Şi mi-a venit numirea de director la Teatrul Popular din Ploieşti. În perioada aceea m-am ocupat mult şi cu pasiune de etnografie, am scos culegeri de folclor. Pentru a culege folclor am colindat, casă cu casă, toţi Munţii Vrancei. Profesorul Diaconu era cu partea de text, eu - cu partea de muzică.  Tot ce am cules le-am depus la Bucureşti, la Institutul de Folclor. Am făcut diverse „trăsnăi”. M-am apucat serios de muncă şi am reuşit în 3 ani să ridic orchestra simfonică din Ploieşti de la gradul IV la III. Iar în anul în care a urmat, din care am mai prins şi eu vreo 5-6 luni, a trecut la gradul II.  
Marian BOBOC: Performanţă…
Liviu BRAICA: Performanţă, absolut… Dar munceam de dimineaţa până seara. 
 
Lacrimi la despărţire. Director la filarmonica din Iaşi
 
Marian BOBOC: Câţi oameni conduceaţi?
Liviu BRAICA: Erau 68 de oameni. Ne-am înţeles extraordinar de bine. Eu nu vreau să vă spun acum că la plecarea mea, după numirea la Iaşi, s-a plâns la Ploieşti... Acelaşi lucru s-a petrecut la Iaşi, după ce am plecat de la directoratul din Ploieşti. Am ajuns la Iaşi, prin 1972-1973, m-am apucat de treabă ca director. Eram în colaborare cu Baciu, care era primul dirijor al filarmonicii şi rector al Academiei de arte. De aceea, când i-a expirat cel de-al doilea mandat de rector, fiind şi prieteni buni, eu i-am cedat lui directoratul filarmonicii locul. Aşa am socotit că este corect. Directorul operei, ştiind despre ce e vorba, mi-a propus să mă angajeze la operă coordonator de programe. Am făcut o greşeală, acceptând propunerea. În realitate, când am fost întrebat ce doresc, eu trebuia să solicit al doilea post în organigramă, de director adjunct al filarmonicii şi să lucrez cu Baciu. Soarta lui Baciu a fost tristă…
 
Mafia din jurul directorului Baciu
 
Marian BOBOC: De ce?
Liviu BRAICA: În jurul lui s-a născut o adevărată mafie, care voia să-l dărâme. El pierduse experienţa de director de filarmonică, care are şi o serie de probleme specifice.
Marian BOBOC: Trăia în altă lume?
Liviu BRAICA: Păi sigur că da. Şi i-au speculat toate slăbiciunile. Dacă aş fi rămas director adjunct acolo, nu puteau să facă toate treburile astea, că le ştiam şi îi „pocneam” eu. Şi atunci Baciu s-a supărat şi s-a transferat. A mai trăit puţin, deoarece a fost bolnav de cancer, şi s-a stins. Eu am mai rezistat un an de zile, pentru că directorul operei, care a fost directorul postului de radioteleviziune din Iaşi, era absolvent de conservator, dar de-o prostie, aş putea spune imbecilitate, habar nu avea de nimic în materie de muzică. Şi vă daţi seama că între noi doi s-au născut conflicte foarte grave. El n-avea cum să se atingă de mine, că m-ar fi dat afară, dar m-aş fi dus eu cu plăcere…
 
După 1990 din nou director la Filarmonica Iaşi
 
Şi a venit anul ’90. În anul 1990, filarmonica s-a adunat, 180 de angajaţi cu administraţie cu tot au votat revenirea mea la direcţia filarmonicii. Şi am mai stat până în 1998.    
 
Fidel lui C.T. Petrescu. Expulzat din Valea Jiului.
 
Marian BOBOC: Să revenim la tatăl dvs. Când au venit comuniştii la putere, tatăl dvs., care era social-democrat, a avut de suferit? A fost arestat?
Liviu BRAICA: Tatăl meu a rămas fidel aripii Constantin Titel Petrescu, care nu făcuse pactul cu comuniştii, rămânând fidelă vechii şi adevăratei doctrine social-democrate. Pentru aceasta a avut de suferit, însă arestat propriu zis n-a fost.
Marian BOBOC: Care este explicaţia?
Liviu BRAICA: Explicaţia este simplă: tatăl meu s-a bucurat de protecţia lui Ştefan Voitec. De câte ori se vroia să se pună mâna pe el - că au fost percheziţii, ameninţări etc.; eu nu mai eram acasă, dar am aflat pe urmă -, nu s-a întâmplat nimic, deoarece beneficia de această protecţie, a lui Ştefan Voitec. Însă, a fost expulzat din Valea Jiului…
Marian BOBOC: Cam când s-a întâmplat aceasta?
Liviu BRAICA: Prin 1949-1950. Atunci, tatăl meu a avut domiciliu forţat la Baraolt şi, deci, a avut interzicere de a veni în Valea Jiului. A lucrat la Mina Căpeni, de lângă Baraolt, cred că vreo 12-14 ani.
 
Reîntors în Petroşani
 
Marian BOBOC: A mai revenit în Valea Jiului?
Liviu BRAICA: Pe urmă, i s-a ridicat interdicţia şi a revenit în Valea Jiului, ca pensionar, împreună cu soţia, stabilindu-se pe str. Inocentiu Micu Klein la nr. 60/ 2, din Colonia de Jos a Petroşaniului, de unde a şi plecat la cele veşnice în anul 1972. A vrut neapărat să revină la Petroşani.
 
Publicistica - sublimată prin epistole
 
Marian BOBOC: Tatăl dvs. a fost cores­pondentul pentru Valea Jiului al celebrelor ziare de stânga Dimineaţa şi Adevărul, dar şi al multor publicaţii socialiste, sindicale. Când a fost mutat în domiciliu forţat la Baraolt, nu a mai avut voie să scrie. Cum a înlocuit această nevoie, fiziologică aş putea spune, el scriind atâţia ani?  
Liviu BRAICA: Într-adevăr, nu mai avea dreptul să scrie la ziar, dar ne scria scrisori. Prin scrisori cred că încerca să sublimeze interdicţia de a publica la ziar.
 
Petre Braica - autodidact
 
Marian BOBOC: Tatăl dvs. a fost un autodidact?
Liviu BRAICA: Din punct de vedere ziaristic a fost autodidact. Nici nu exista atunci facultate de jurnalistică. Majoritatea celor care scriau la ziarele de stânga au fost autodidacţi. 
 
Fascinanta sagă a fraţilor Braica
 
Marian BOBOC: Câţi fraţi a mai avut tatăl dvs. Petre Braica? 
Liviu BRAICA: Au fost şase fraţi.
Cel mai mare a urmat şcoala de ofiţeri. A fost ofiţer şi a fost rănit în război şi a murit, după război, din cauza rănii.
Al doilea a fost avocat la Cluj. Pentru că a apărat un cetăţean acuzat de legionari şi a câştigat procesul, a fost împuşcat de legionari la Cluj-Napoca.
Al treilea a fost medic chirurg, conferenţiar universitar la Facultatea de medicină din Iaşi. A murit în urma unei operaţii… Mai târziu, am stat de vorbă cu profesorul care l-a operat. Acesta mi-a mărturisit: Emoţia m-a făcut să greşesc. Profesorul îl respecta pe unchiul meu extraordinar şi fusese deja hotărât ca unchiul meu să fie viitorul profesorul. Din păcate, a murit. 
Următorul, al patrulea, a fost tata. Apoi, a cincia a fost o mătuşă de-a mea, care a fost tot avocat, care nu a mai practicat avocatura. Comuniştii i-au luat baroul, a avut probleme şi pentru că era social-democrată.
Şi în fine, al şaselea, ultimul, care a rămas acasă împreună cu bunica, care a avut grijă de ea, a murit de bătrân.     
Marian BOBOC: Este interesant că majo­ritatea fraţilor lui Petre Braica au avut studii superioare, însă cel pe care-l reţine istoria, cel puţin aceea a presei şi a social-democraţiei din Valea Jiului, este el, Petre Braica, autodidactul…    
Liviu BRAICA: Este adevărat că aproape toţi unchii şi mătuşa mea au avut şcoală, însă istoria îl reţine şi pe unchiul meu, chirurgul de la Iaşi, o sală purtându-i numele la Facultatea de medicină de acolo. Cealaltă mătuşă este mama unui profesor universitar care a înfiinţat o catedră la Timişoara. I-am pus tatălui meu întrebarea: Cum aţi reuşit să faceţi toţi şcoală? Şi tatăl meu făcuse liceul, care, pe vremea aceea, însemna ceva. Probabil totul a pornit de la bunicul?
 
Bunicul - maistru în minereu
 
Marian BOBOC: Bunicul, tatăl lui Petre Braica, ce profesie avea?
Liviu BRAICA: Bunicul era un fel de miner. De fapt, era un maistru în cercetarea zăcământului metalifer, care se extrăgea la mina Băiţa. Astfel, câştiga binişor şi a putut să-i ţină la şcoală pe toţi copiii. Tata a studiat şi în Germania, fără a-şi finaliza cursurile… 
Marian BOBOC: De cine dintre tovarăşii tatălui, căci aşa se apelau social-democraţii, vă mai amintiţi? Cuvântul tovarăş era frecvent întâlnit în presa interbelică social-democrată. După o perioadă de tatonare, de căutare lingvistică, timp în care comuniştii îi numea pe social-democraţi prieteni, le-au confiscat şi acest cuvânt drag lor, încărcat de semnificaţii…     
Liviu BRAICA: Îmi amintesc de Petru Mihăilă, de S. Gârboveanu… Într-adevăr, atunci  aşa se apelau social-democraţii: tovarăş/ tovarăşi. Însă comuniştii nu 
i-au dat înţelesul social-democrat.  
 
Mâlul portocaliu al politichiei pe Bahlui
 
Liviu BRAICA: Eu am avut o problemă foarte dură, după vârsta de 70 de ani. Prin ceea ce am reuşit să fac în domeniul muzical, am primit statut de personalitate la nivel naţional. Filarmonica din Iaşi a trecut în subordinea Ministerului Culturii. Conducerea PD, ajunsese PD-ul la putere, mi-a făcut o vizită şi mi-a pus în vedere că dacă nu voi trece la PD plec de la direcţia Filarmonicii din Iaşi. Eu l-am anunţat pe ministru. Ministru a venit la Iaşi imediat. Am asistat la o scenă, care a fost mai mult decât penibilă, în care ministrul l-a făcut pe acel pedist albie de porci: Cum, dumneata n-ai jurist? Dumneata n-ai citit hotărârea guvernului, conform căreia al doilea - primul era Beligan, al doilea eram eu -  nu îţi este subordonat? În fine, au cedat. Voiau să mă scoată. Dar a început mizeria: mi-au tăiat subvenţia şi un şir lung de mizerii, pe care le-am comunicat ministrului şi i-am spus: Îmi fac dosarul de pensionare, pentru că nu mai am ce face. Nu mai puteam lucra.
Marian BOBOC: Cum v-aţi înţeles cu Liviu Antonesei, care a fost o perioadă preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi?
Liviu BRAICA: Foarte bine.
 
Prim secretarul Ion Iliescu - un intelectual 
 
Marian BOBOC: Pe Ion Iliescu l-aţi cunoscut în perioada sa ieşeană?
Liviu BRAICA: Da, când a fost prim-secretar al judeţului Iaşi. M-am înţeles excepţional cu Ion Iliescu, care era un intelectual. Când am venit spre Petroşani, comentam cu nepoata mea. Am spus: Drumul acesta e făcut de comunişti, viaductul acesta la fel; după 90, nu au fost în stare nici să le întreţină. De ce? Pentru că au furat ca-n codru. Eu nu am făcut politică niciodată. De aceea am refuzat oferta PD-ului de a mă înregimenta politic.
 
Apolitic până la capătul vieţii 
 
Marian BOBOC: Nici al Partidului Comunist Român nu aţi fost membru?
Liviu BRAICA: Te înşeli, domnule Boboc! Nu am fost membru nici al Partidului Comunist Român, dar care m-a decorat de 6 ori. În viaţa mea nu am fost membru de partid.
Marian BOBOC: Interesant cum că dvs., fiu al unui important social-democrat din Valea Jiului, care făcea politică militantă, nu aţi fost niciodată membru de partid.
Liviu BRAICA: Într-adevăr, Partidul Social-Democrat făcea atunci o politică de stânga. Când au venit comuniştii la putere tatăl meu a fost rugat să intre PCR, dar a refuzat. A spus că nu pentru socialismul comuniştilor a militat el o viaţă de om.
 
P.S.D. e compromis
 
Marian BOBOC: Cum vedeţi acum Partidul Social Democrat?
Liviu BRAICA: Din păcate, Partidul Social Democrat s-a compromis. În momentul de faţă este un partid compromis. Repet, eu am refuzat să fac parte din orice partid.
 
Studii în străinătate
 
Marian BOBOC: Aţi studiat şi în străinătate?
Liviu BRAICA: Da, am studiat mult şi în străinătate, dar nu trimis de partid, ci am câştigat, în urma unor concursuri, câteva burse. De exemplu, am participat la concursul Santa Cecilia din Roma şi am locul I, şi aşa am obţinut o bursă. Eu l-am avut ca profesor de limba italiană la Liceul de băieţi din Petroşani pe Mocia, adus din Italia. Eu când am ajuns în nordul Italiei nu recunoşteam limba italiană. Păi, vorbeai altă limbă, amestecată cu vorbe de la celţi.  
Deci, prima specializare am făcut în Italia, a doua la Universitatea din Paris. La Paris am făcut istorie-filologie, deoarece simţeam nevoia unei astfel de pregătiri, ca să pot să lucrez cu oamenii. Nu să le spui du-te-n încolo, ci să încerci să-i convingi. De aceea, atunci când am plecat de la directorat, filarmonica din Iaşi, care ajunsese la 204 angajaţi, a declarat grevă generală.     
 
Petre Braica - în câteva cuvinte
 
Marian BOBOC: Succint cum l-aţi caracteriza pe tatăl dvs., Petre Braica?
Liviu BRAICA: Tatăl meu a fost un social-democrat de atitudine.
 
O ironie tragică
 
Liviu BRAICA: Cea mai teribilă ironie pe care a săvârşit-o Dumnezeu a fost la moartea lui Constantin Titel Petrescu, preşedintele Partidului Social Democrat, băgat de comunişti într-o săptămână în puşcărie pe viaţă „ca duşman al poporului”, el fiind bolnav de plămâni, nu a rezistat prea mult. Cine credeţi că i-au ţinut lumânarea? Un ţărănist şi un liberal: Iuliu Maniu şi I.I.C. Brătianu.   
 
O chestiune pentru istorici
 
Liviu BRAICA: De ce într-o anumită zonă din România nemţii nu au avut acces, armata română îi putea aresta, iar în rest îşi făceau de cap? Un exemplu a fost Petroşaniul. Ce, a venit armata lui Hitler vreodată la Petroşani? Poate în vizită. Nu exista aşa ceva. Pentru că era sub dominaţie guvernamentală românească. Nemţii nu îndrăzneau să se bage.
 
Epilog în… cimitir
 
A doua zi, m-am plimbat cu dl. Liviu Braica prin Colonia Petroşaniului. L-am  fotografiat în faţa casei nr. 62 de pe str. Inocenţiu Micu Klein (pe urmă, d-na Roxana Braicu mi-a comunicat că, de fapt, Petre Braica locuise la nr. 60/ 2…), la Casinoul Muncitoresc - unde concerta ca elev pe vremuri, la Liceul de băieţi din Petroşani, plimbarea noastră având ca punct final… Cimitirul Central Petroşani. Dl. Liviu Braica ne-a spus, foarte sigur, că piatra funerară a tatălui său, Petre Braica, este de culoare neagră şi se află în zona intrării în cimitir. Am format două echipe de căutători, care am scanat toate crucile şi pietrele funerare negre. După circa o oră şi jumătate de căutări nu am găsit niciun indiciu. Am plecat în vechiul cartier Dimitrov, în căutarea verişoarei domnului Liviu, o doamnă în vârstă, singura care putea să ne ajute în dezlegarea misterului. Deşi vorbisem la telefon cu dumneaei, nu ne-a răspuns nici la interfon, nici la telefon. Ne-am gândit că nu ne-a mai aşteptat şi a plecat, pe jos, în cimitir. Dar, în cimitir, surpriză: doamna nu era nici aici. Drept pentru care, am mai executat o tură de căutări minuţioase, la fel de… păguboase. Când nu mai speram să găsim mormântul, o doamnă ne strigă şi ne face semne. Era chiar verişoara dinspre mamă a domnului Liviu Braica, care a reuşit, după câteva mici ezitări, să ne indice zona corectă a mormântului. Care nu era la intrarea în cimitir. Şi, ca să fie confuzia totală: crucea neagră pe care o căutam noi era albă…
Doamna Roxana Braicu a făcut curăţenie pe mormânt, domnul Liviu a aprins câteva lumânări, a pus un minunat buchet de flori, s-a recules preţ de câteva minute, iar reporterul s-a odihnit pe o bancă. Chiar dacă se afla în cimitir, într-un loc propice gândurilor pioase, sobre, reporterul era locuit de o bucurie profesională: găsise, în sfârşit, mormântul lui Petre Braica, fruntaş social-democrat şi cores­pondentul ziarelor Adevărul şi Dimineaţa, eroul câtorva documentare publicate în Prăvălia cu istorii… Pe crucea este sculptat: „Patru Braica (1895 -1972)” şi o fotografie spălată de timp, din care nu se deduce ce mare  personalitate a fost cel care-şi doarme somnul de veci de 40 de ani în lutul Petroşaniului, din care, de fapt, nu se mai înţelege nimic. Ţinând cont de culoarea social-democraţiei, îmi închipui că lutul în care-şi doarme somnul de veci Petre Braia e roşu. Şi uneori ia forma unui drapel, pentru care social-democratul Braica s-a lupta cu atâta şi atâta devotament. Vom dedica o ediţie a Prăvăliei cu istorii personalităţii lui Petre Braica... 


Comentarii articol (2 )

#1 costy21.04.2012,  17:41:08
Unde a fost strand in Petrosani, si eu sunt localnic si stiu ca primul strand a fost prin 72,daca nu ma insel,unde s-a redeschis nu de mult. Cind eram copil mergeam la strandul din Petrila


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 4 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter