22.04.2012,  23:58:48 | 0 comentarii | 751 vizualizari
Fripturism politic / Parlamentarul PDL Dorin Păran s-a mutat la PNL
de Mihaela PETROŞAN

Florin Cazacu, fostul preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD, a declarat deschis că nu este de acord cu „îmbarcarea” lui Dorin Păran în USL, considerând că acesta din urmă nu aduce niciun câştig alianţei, fiind cotat slab pe piaţa electorală: „Cum pot eu, primarul municipiului Brad, care am fost reales cu 82,5 la sută, (...) să merg alături cu Păran de la PDL, care au pierderi pe bandă, pentru că domnul Păran a fost invitat să intre la PNL şi el a câştigat locul trei în Colegiul Brad, după Adrian Păunescu, fie iertat!”.

După ce vreme de 17 ani a fost hrănit cu poziţii mănoase şi pus în cele mai calde locuri de către PD, respectiv PDL, incluzând şi postul de vice-preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, Dorin Păran şi-a anunţat demisia din tabăra democrat-liberală şi trecerea în barca PNL. Se pare că parlamentarul (fost) pedelist nu a avut nicio emoţie când a intrat în sediul PNL trecând pe lângă „lista ruşinii”, expusă de liberali, pe care el însuşi trona cu „onoare”, dovedind astfel că, pentru politicianul român, nimic nu e prea greu atunci când îţi urmăreşti interesul.
Despre „prima de bun-venit” (tradiţie dintotdeauna a „transferurilor” politice) oferită de liberali pentru a-şi părăsi partidul, Dorin Păran nu a spus nimic, declaraţiile sale fiind exclusiv axate pe o „mare dragoste” pentru liberalism care, paradoxal, deşi nu a fost vizibilă în ultimii 17 ani, se pare că a existat în inima parlamentarului hunedorean: „ Am ales PNL pentru că doctrina cea mai apropiată de mine este cea liberală. Am venit în PNL să muncesc, nu să cer funcţii. Întotdeauna am mers pe ideea că, dacă munceşti, vei fi răsplătit”.
...Şi asta în condiţiile în care, nu cu mult timp în urmă, de la tribuna Parlamentului, politicianul (fost) PDL îi certa cu mânie pe cei din USL: „Domnilor colegi din USL, această modalitate de expunere, „grevă parlamentară”, este o acţiune nedemnă de personalitatea voastră. Nu puteţi reprezenta electoratul din colegiile dumneavoastră stând acasă sau pe holuri, aici, în Senat, pe la uşi şi lifturi, ca nişte umbre, temători că veţi fi văzuţi sau intervievaţi de noi, colegii voştri, sau de presa omniprezentă. Mă întreb şi vă întreb: cum vă duceţi la casierie ca să vă încasaţi indemnizaţiile, dacă la muncă nu veniţi?”.
Şi mai spunea Dorin Păran, cu doar o lună în urmă (deşi era deja în „consultări cu familia şi electoratul” în ideea de a părăsi PDL, conform propriilor declaraţii!): „noi tot ce am făcut (cu Guvernul Boc, cu parlamentarii) am făcut cu bună ştiinţă şi ne-am asumat toate aceste lucruri ştiind că pierdem din voturile electoratului, dar am vrut să nu scăpăm România din mână, în sensul de a fi echilibru bugetar. Că până la urmă toate pornesc de la bani. Ce rost are să ne schimbăm acum pălăria? Pe cine vrem să păcălim, când noi am făcut dinadins aceste lucruri?”...


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter