23.04.2012,  23:17:30 | 0 comentarii | 593 vizualizari
CFR, mers de personal
de Loredana JUGLEA

Fără câţiva titulari şi fără ambiţia din derbiul cu FC Hunedoara, CFR Simeria a pierdut, în deplasare, în faţa nou-promovatei CS Vladimirescu, scor 0-2, deşi de la 0-1 a avut un om în plus pe teren. CFR a făcut faţă adversarei doar până la pauză, scor 0-0, iar în repriza secundă a fost o pradă uşoară. Coca (55) a deschis scorul cu un şut superb de la 25 de metri, iar apoi gazdele au rămas în inferioritate, după ce Negru (min. 65) a fost eliminat pentru un fault dur. Trupa antrenată de Marius Opric a fost însă fără reacţie, iar Alin Mihai (80) a înscris pentru 2-0, la capătul unui contraatac rapid. Feroviarii au mai picat un loc în clasament, ajungând pe opt, fiind cel mai slab clasaţi dintre cele trei echipe hunedorene din eşalonul trei.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter