25.04.2012,  23:16:22 | 23 comentarii | 1480 vizualizari
Haralambie Vochiţoiu (PP-DD): / „După vizita lui Dan Diaconescu în Valea Jiului, suntem asaltaţi de mii de simpatizanţi care vor să ne fie alături”
de Ziarul Vaii Jiului

Deşi vizita lui Dan Diaconescu în Valea Jiului s-a încheiat luni seara, ecourile acesteia sunt încă vii. Astfel, după ce mii de oameni l-au întâmpinat pe Dan Diaconescu în periplul său prin oraşele Văii Jiului, organizaţia PP-DD Hunedoara este acum asaltată de mii de simpatizanţi care doresc să se înscrie în Partidul Poporului.

„Ca om politic, nu am mai trăit niciodată aşa ceva. Eu şi colegii mei din organizaţiile PP-DD din judeţ suntem efectiv asaltaţi de mii de oameni care sunt decişi să ne fie alături”, a declarat Haralambie Vochiţoiu, preşedintele organizaţiei PP-DD Hunedoara şi candidatul acestei formaţiuni la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.

„Venim dimineaţa la 8 la partid şi plecăm acasă spre miezul nopţii, fiindcă este un volum foarte mare de muncă, având zilnic sute de oameni la nivelul filialelor locale şi mii de oameni la nivel judeţean. Asta înseamnă că în cel mai scurt timp vom ajunge la peste 10.000 de membri şi la o intenţie de vot de 40% la alegerile locale”, a adăugat Vochiţoiu.
Referindu-se la vizita lui Dan Diaconescu în Hunedoara, Vochiţoiu a adăugat că preşedintele PP-DD a rămas impresionat de condiţiile grele de muncă în care lucrează minerii şi de salariile de mizerie de aici, promiţând că va revitaliza zona Văii Jiului.
„Aşa cum aţi văzut, Dan Diaconescu a dedicat o zi întreagă vizitei în Valea Jiului, ceea ce arată importanţa pe care liderul Partidului Poporului o acordă locuitorilor de aici. A doua zi, la OTV, a fost mediatizată pe larg coborârea în subteran de la Lupeni, unde s-a discutat despre soluţiile pentru mineritul din Vale – redeschiderea minelor şi liberalizarea preţului la cărbune, puncte prezente şi în programul Huila Poporului redactat de organizaţia PP-DD Hunedoara”, a ţinut să puncteze Vochiţoiu. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (23 )

#1 Vasile26.04.2012,  02:45:51
Vochitoiule chiar ca te credem.
#2 dorina plescoi26.04.2012,  07:26:13
Haralabie,esti grotesc cu aceste minciuni electorale.Extraordinar,a intrat dd in mina si vezi-doamne ce mare eveniment care va schimba soarta mineritului.Halatul,cat e halatul...
#3 referendum26.04.2012,  07:41:34
daca la referendum nu toti si-au declaret etnia,macar cu ajutorul pp-dd aflam cati cetateni de etnie rooma avem in tara.
#4 jj26.04.2012,  07:43:38
Va rog corectati: „După vizita lui Dan Diaconescu în Valea Jiului, suntem asaltaţi de mii de simpatizanţi care vor să ne fie alături”. TITLUL ESTE GRESIT. Am auzit eu cu urechile poporului ca este vorba de SUTE DE MII de simpatizanti si asta doar din Valea Jiului.
#5 pt. #326.04.2012,  07:52:00
la recensamant,nu la referendum,in rest asa este.
#6 jj26.04.2012,  07:58:20
SENZATIONAL!!! Sunt nevoit sa rectific: este vorba de MILIOANE de simpatizanti si asta doar din Valea Jiului.
#7 pufi26.04.2012,  08:57:36
Daca si astia ajung la putere mai ales dupa halul in care a condus PDL Romania trebuie sa emigram. Nu mai are nici un rost sa pierdem vremea pe aceste meleaguri.
#8 sandu26.04.2012,  09:23:12
iar vorbiti pe de rost. Pai de ce nu mergeti pe ideea ca si PPDD merita o sansa. asa cum a avut-o si pdl, psd sau pnl. ca i-au dat cu piciorul e treaba lor. speram sa scapam definitv de ei si sa aiba soarta pntcd. Ce credeti ca daca punem in locul pdl usl, ne va fi mai bine? e greu de presupus atata vreme cat pe liste vor fi tot cei care au mai fost. e vorba despre a schimba pe dracu cu alt drac mai flamand. mai bine cu poporul decat impotriva lui....
#9 Nelu26.04.2012,  09:28:23
Aveti dreptate.Coada se intinde pana la Gambrinus!
#10 lute26.04.2012,  10:10:06
ASTIA SINT CEI MAI MARI MINCINOSI POSIBILI...O CEATA DE TEMBELI ...CIND L AM VAZUT SI PE MARELE SPECIALIST IVANUS MI A VENIT SA VARS ...STIIND CA A FOST CEL MAI PROST DIRECTOR DIN ISTORIE LA LUPENI...CIT DESPRE HARI SI PLESCAN CIOLANARI OPORTUNISTI
#11 AVRAM IANCU26.04.2012,  11:25:37
JOS CIOCOIU ,JOS STRIGOIU SECURIST MIRCEA IOAN MOLOT.
#12 Gabriel26.04.2012,  11:46:36
Mircea Molot vrea sa cumpere cu 100 euro un vot ,dar este o problema ,euro sunt falsi ,fara nici o valoare ,iar cei care vor primi de la oamenii lui Mircea Molot euro falsi ,vor avea mari necazuri cand se vor duce sa schimbe euro falsi .
#13 ?? Pt. Sandu26.04.2012,  13:22:02
Sandule ai dreptate daca alegem usl in loc de pdl tot un drac. Da nu vezi ca nu gandesti cu capul tau ! Pai daca dai o sansa PPDD-ului nu dai o sansa unui fost PSD-ist adica domnului Voichitoiu. Ia explica asta frate daca tot te bagasi la comentarii.
#14 coco26.04.2012,  14:15:50
este o solutie acest partid la ce este la noi in tara partidele vechi psd,pnl,udmr sunt tot aceiasi degeaba au scos in fata pe cei tineri la asa partide mari se conduc tot de cei batrani si plus ca se schimba de la un partid la altul asta nu mai e politica e prostitutie sa incercam si cu dan diaconescu sa vedem ceo fi mai rau de cum e acum nu se poate
#15 Ene 26.04.2012,  15:31:33
ADIO MIRCEA IOAN MOLOT.
#16 sandu27.04.2012,  09:40:11
abia acum am vazut comentariul tau pe care nu il semnezi, deci nu stiu cui ma adresez dar cred ca esti real, nu un viral.am glumit. sigur ai dreptate. daca votam ppdd dam o sansa lui vochitoiu. nu cred ca dam o sansa numai lui. dam o sansa noului partid, care chiar daca are reprezentanti si din randul celor care au fost pe la alte partide, este cu totul nou. adica nu are vinovatii ideologice si politice cum au celelalte partide. Aici nu trebuie sa luam in calcul doar persoana, ci trebuie sa ne raportam in mod necesar si la ideologia partidului, la programul sau de guvernare, la ceea ce intentioneaza sa faca daca va castiga puterea. Eu asa vad lucrurile. Cred ca omul conteaza mai putin atunci cand e vorba despre politica genrala a partidului. Vedeti? nu se nasc peste noapte politicieni cu experienta care sa preia sefia uneia sau alteia din filiale. Iar vochitoiu nu a fost niciodata la conducerea politica a primariei sau a consiloiului judetean pentru a arata daca poate sau nu poate ceva. Eu personal, cred ca merita o sansa la conducerea consiliului judetean, mai ales din partea noastra a celor din Valea jiului, pentru ca pana una alte e singurul candidat cu sansa din Vale pentru aceasta demnitate. sa nu crezi cumva ca PRM cu Avram in postura de candidat are vreo sansa.
#17 ?? Pt. Sandu227.04.2012,  17:28:42
Mi-ar placea sa ajunga Dl. Voichitoiu la conducerea judetului, e un om care ar putea face ceva pentru Valea Jiului. Este dinamic , un om dintr-o bucata care stie ce vrea, poate un pic cam prea repezit. Am un pic de experienta, am facut parte din primul Consiliu Judetean si stiu ca atunci prin 92 daca Valea Jiului ar fi fost unita nu avea voie nimeni sa ne-o ia inainte. Si acum daca nu ar fi atatea jocuri politice si alegerile ar fi alegeri, Valea Jiului ar putea avea un alt cuvant de spus. Acum Valea Jiului sta la mana unora care au fost primari de comuna si negociaza locurile de consilieri judeteni de la locul 6, 7 in jos. Domnul Costel Avram e o deziluzie pentru multi, e mai bun Schiopu de la Vulcan. El si-a negociat locul pentru el si nu mai putut face nimic pentru Vale. Cum dracu ai nostri din Valea nu pot face nimic pentru aceasta zona ? . Un alt om bun pentru judet ar fi Ile de la Vulcan, acum a dat o lovitura de mare politician.
#18 Nelu28.04.2012,  16:57:15
Veniti la Lupeni sa vedeti ce gabioane frumoase face firma lui vocitoiu.Daca stie sa faca gabioane,sa conduca judetul e o joaca pentru el!Sunt sigur ca au mai ramas multi fraieri in judet.Baietii destepti ne fac cu mana din strainatate.
#19 comandantul Bula28.04.2012,  19:48:49
Da! Diaconescu este un IMPOSTOR,dat in judecata de autorul legii Cojocaru,dr.ec.Constantin Cojocaru pt.Furt intelectual
#20 comandantul Bula28.04.2012,  19:53:23
Mai cititi si statutul Partidului si cartea "Crima numita privatizare".Deschideti ochii bine caci vi se fura VIITORUL VOSTRU SI AL OPIILOR VOSTRII ! iNSCRIETI-VA SI SUSTINETI Partidul Poporului-Legea Cojocaru (PP-LC),simbol trei spice !
#21 variantacojocaru28.04.2012,  19:57:09
Nu va lasati spalati pe creier,spalati-va singuri !
#22 consilieru'28.04.2012,  19:59:29
H A R R Y ,vezi ca ai gresit partidu' !
#23 Ovidiu30.04.2012,  17:19:08
JOS BANDITUL MOLOT.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter